Non multa sed multum

Poemul cel de toate zilele al lui Sebastian Costin / rememorat de Irina Airinei (I)

Poemul cel de toate zilele a fost, pentru Sebastian Costin, seva vitală, rostul său pe pământ.

Poemul ca viață, poemul cu tâlc a fost camera lui de luat vederi în lumea mare a lucrurilor mici. Versificarea industrioasă, în ritm clasic, în decime iambice, cadențate, se transformă într-o reportericească evocare. Autorul reușește un gen hibrid de reportaj versificat, pătruns de un patetism surd, diluat, adus, uneori, la pulsația calmă a melancoliei. Poemul invectivă (poemul manifest, poemul reportaj) se limpezește spre final, într-o idee moralizatoare. Poemul de-o zi e fecund, declamabil, deloc criptic, alcătuit pe tiparul prozodic al altui veac, iar jurnalistul-poet forjează un stil (căci anii poemelor de-o zi nu-s puțini!), o viziune, o activitate gazetărească de o oralitate aproape folclorică. Fiece poem este când un epos duios, când canzonetta veselă-tristă a schimbătoarei zile de azi.
Moartea prea tinerilor eroi pe frontul dramaticei lupte pentru apărarea Pământului Sfânt („Să ne-amintim că ei ne-au dat, oh, viața,/Că fără ei nici noi n-am mai fi fost…”), uimitorii eroi Tzahal, invalizi, deveniți campioni olimpici, tristele amintiri ale paradisului pierdut al copilăriei și adolescenței („Căci chiar de-am fost străin printre străini/Trecutul mi-i înscris pe veci în sânge.”), evenimentul monden al unui concurs de frumusețe văzut adânc, fără trufie („E-o fată doar. Putea să iasă/Din orice neam, din orice țară,/Cu-aceeași piele de mătase,/Cu-aceiași ochi de căprioară”), viziunea glaciațiunii instantanee a unei omeniri dezumanizate, mărturie finală a reificării omului, toate aceste arderi lirice te cuprind, iremediabil, și pe tine, cititorule.

Ciclul moralizatoarelor Balade marchează o experiență audio-vizuală în lumea simbolurilor negre, străine de orizonturile iconografice convenţionale. Propovăduind apocaliptice rostogoliri într-o blestemată genune, poemele dau senzația de vid și haos într-o stare de conștiință alterată. Poemele par recrearea unui tablou de Bosch în partea lui infernală în care monştri stranii, broaşte râioase, şerpi şi alte jivine hidoase, provoacă impresii enorme, grotești.

Hrănit de o bună știință a verbului, fitilul poetic a ars mult prea intens, devorându-și, ineluctabil, stihuitorul prea risipitor.

„POEME DE-O ZI”

ACEȘTI BĂIEȚI
Acești băieți peste-ale căror chipuri
Se-ntinde umbra arsă de război
Își dau zâmbind la margini de nisipuri
Și sângele și viața pentru noi./
I-am petrecut, înspăimântați, la ușă
Și au plecat și s-au pierdut în vânt.
Și gura lor se umple de cenușă
Și ochii lor se umplu de pământ./
Pentru acești căzuți sub ploi de-obuze
Mari lacrimi din priviri ni se preling,
Dar îi urmăm cu sufletul pe buze
Pe cei ce mai trăiesc și mai înving./
Suntem cu ei acolo, în furtună,
Puterea noastră trece-n brațul lor
Și gândurile noastre se adună
Să le dureze-un zid ocrotitor./
Suntem cu ei prin sutele de leghe
Sub vântul arzător și monoton,
Suntem cu ei în nopțile de veghe,
Înfrigurate lângă telefon./
Suntem în dreptul lor care îndreaptă
Vizorul armei grele spre dușman
Și în mânia limpede și dreaptă
Pe care ei o schimbă-n uragan./
Dar pacea va veni și dintr-dată
Băieții mai bătrâni cu un război,
Cu țeava puștii încă-nfierbântată
Se vor întoarce iarăși printre noi./
Și totul va fi iar ca înainte,
Cu cântece pe țărm, în asfințit,
Cu preumblări pe străzi și lungi cuvinte
De dragoste sub cerul liniștit./
Vor reveni din nou aceiași tineri
Voioși și guralivi și dezinvolți
Vor mai fuma pe-ascuns în câte-o vineri,
Vor mai țâșni pe stop la câte-un colț./
Vom ști atunci să nu-i mustrăm prea tare?
Ne vom aduce-aminte că tot ei
Sunt cei ce-n nopți de chin și de-ncleștare
S-au prefăcut în fulgere și-n lei?/
Cât vor primi înțelepciunea noastră
Cu umbra unui zâmbet cam ursuz?
Sau vor uita cu ochii pe fereastră
Să ne ofere-un loc ꞌn-autobuz./
Când ne-o răzbi în cale, din greșeală
Și ne va sta pe buze un necaz
Aceeași veche replică banală:
Ce prost crescuți sunt tinerii de azi!/
Vom ști să ne-amintim de-aceste zile
Ce-n caierul neliniștit s-au tors,
De viețile strivite sub șenile
Și de acei ce nu s-au mai întors?/
Vom ști, uitând mustrarea și povața
Și celelalte vorbe fără rost,
Să ne-amintim că ei ne-au dat, oh, viața,
Că fără ei nici noi n-am mai fi fost…/
Acești băieți sunt cei ce scriu povestea
Victoriei de mâine în război,
De nu ne-om aminti de toate-acestea
Doar noi vom fi de vină, numai noi…

INVALIZII
(În paralel cu Jocurile Olimpice, la fiecare 4 ani are loc o „Olimpiadă a invalizilor”. Anul acesta, la Toronto, delegația israeliană cuprinde 68 de sportivi, în majoritate invalizi Tzahal.)
Cine-a pretins că tocmai ei
Sunt cei infirmi? Ce strâmbă cumpănire
I-a prefăcut pe nemblânziții lei
În ținte pentru milă și uimire?/
De e ceva întreg pe-acest pământ,
Doar ei îi sunt simbolul viu și solii,
Bărbați frumoși, puternici, de nenfrânt
Sfidând destinul gloanțelor și-al bolii./
Când tinerețea lor s-a prăbușit
Ca pasărea rănită în furtună
S-au ridicat cu trudă și-au zâmbit
Și-au refuzat, superbi, să se supună./
Luptând cu dinții strânși în clipa grea,
Cu spectrul deznădejdii și-al mâniei,
Doar ei mai sunt în stare să redea
Pierduta demnitate-a omenirii./
Infirmi sunt ceilalți, poate i-ați văzut,
Mașini de kilometri și secunde,
Și-apoi, cu ochii goi, cu chipul mut,
Prin care nicio rază nu pătrunde./
Aceia sunt infirmi cu-adevărat,
Foști oameni prefăcuți în aparate,
Chiar fără drog li-e sufletul drogat
Și în adânc sunt morți pe jumătate./
Când anii peste ei se vor spuzi
Și ca o umbră gloria va trece,
Ei vor rămâne siguri și pustii,
Ca-ntr-un deșert necunoscut și rece./
În vreme ce băieții te-au suit
Cu fruntea sus, din chin și suferință,
În veci își vor păstra ce-au cucerit:
Putere, zâmbet, dragoste, voință.

SCRISOARE CĂTRE PRIETENUL DIN BUCUREȘTI
Nu ți-am mai scris demult, prieten drag,
Știi bine cum se-ntâmplă câteodată,
Când caii iuți ai timpului te trag,
Ți-amâni și uiți scrisoarea ne-ncheiată./
Și-apoi când ți-amintești e prea târziu,
Nenorocirea ți-a trimis furtuna
Și nu mai știi deodată cine-i viu
Și cine a plecat pe totdeauna./
Nu ți-am mai scris demult cât îmi lipsești
Și iată, stăm încremeniți sub stele
Și așteptăm cu ochii umezi, vești,
Dorindu-le, temându-ne de ele./
De-a dreptul de pe pagina de ziar
Ne trec în suflet sume de dezastre
Care-au dansat în noaptea de coșmar
În Bucureștiul tinereții noastre./
Eu mi-am găsit acum, pe-acest bătrân:
Destinul meu firesc de stat la vatră,
Dar locurile-acelea îmi rămân
Pe veci săpate-n inimă ca-n piatră./
Nu, pentru mine nu s-au prăbușit
Doar cuburi de beton slăbit de vreme,
Ci crâșma mică-n care ne-am citit
Cândva, pe seară, primele poeme./
Și strada-ngustă unde-n ceas târziu
Ne prelungeam disputa-nsuflețită
Și cinematograful argintiu
Unde-am intrat cu cea dintâi iubită./
Și-atâtea locuri, altădată vii,
Care-au căzut în pulbere subțire
Și care, vai, nicicând nu vor mai fi
Așa cum ne-au rămas în amintire./
Și-atâția oameni cunoscuți cândva
Ce-au adormit în noaptea-nspăimântată
Sub lespedea cea rece și cea grea
Și n-or să se trezească niciodată./
De-aicea, de pe locul meu firesc,
Din țara regăsită și albastră,
Acum, în clipa asta retrăiesc
Tot ce-a fost viu în tinerețea noastră./
Și-mprejmuit de noile lumini,
Sufletul meu la fel cu-al vostru plânge
Căci chiar de-am fost străini printre străini
Trecutul mi-i înscris pe veci în sânge.

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.