Non multa sed multum

„Dâmbovița, apă dulce…” / de Sorin Bordușanu

BUCUREȘTIUL, CUNOSCUT PRIN STRĂZILE SALE

Cea mai comună informație pe care o întâlnești trecând prin București este denumirea străzii pe care te duc pașii, denumire care, în spate, ascunde o istorie ce se așteaptă decoperită. Una dintre cele mai importante artere de circulație create în decurs de aproape un secol, arteră care întovărășește, pe stânga și pe dreapta, izvorul vieții Bucureștiului, râul Dâmbovița, de la nord-vest la sud-est, de la Lacul Morii la centrul istoric, este Splaiul Independenței.
Începută în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, concomitent cu regularizarea traseului sinuos al râului pentru a elimina desele inundații provocate de acesta, artera de circulație a ajuns la configurația actuală în deceniul al IX-lea al secolului al XX-lea după ce s-a amenajat parcul de către fostul loc al Halelor bucureștene, s-a amenajat cursul Dâmboviței și s-a creat marele lac deja de acum cunoscutul Lac al Morii. Istoria denumirilor prezintă și evoluția zonelor străbătute de Dâmbovița. Plecând în susul râului, dinspre zona istorică a „pieței Unirii”, prima denumire care putea fi întâlnită, pentru un tronson de pe partea stângă a râului, este „splaiul Halelor”. Denumirea a fost influențată de existența, la vremea respective, a fostelor Hale Centrale, prima dintre ele, Hala Mare, construită de către antrprenorul francez Alfred Godillo la inițiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza și inaugurată în anul 1872, urmată de Hala de flori în anul 1883, Hala de pește în anul 1887 și Hala de păsări în anul 1899. Hala cea Mare a avut ca model celebrele hale din Paris.
Partea dreaptă al aceluiași tronson a fost cunoscută cu denumirea de Splaiul „Domnița Bălașa”, denumire preluată de la biserica cu hramul „Înălțarea Domnului” construită în anul 1744-1745 de către domnița Bălașa, cea de-a șasea fiică a domnitorului Constantin Basarab Brâncoveanu și soția marelui ban Manolache Rangabe. Frumoasa biserică de astăzi este cea de-a patra biserică construită pe acest loc între anii 1881- 1885, după planurile arhitectului Alexandru Htistea Orăscu în colaborare cu Carol Benesch sub coordonarea mitropolitului Calinic Miclescu. Ceremonia, desfășurată în ziua de 14 iunie 1881, cu ocazia punerii pietrei fundamentale pentru această a patra biserică din Mahalaua Prundului, este descrisă de către Constantin Bacalbașa în cartea sa „Bucureștii de altădată”.
În continuare, între fostul traseu al căii Rahova și fosta piață a Senatului, artera de circulație a fost cunoscută cu denumirea de Splaiul „Brâncoveanu Vodă”, denumire atribuită în memoria domnitorului martir care a condus timp de 26 de ani Țara Românească. Artera de circulație se află în imediata vecinătate a uneia dintre proprietățile lui Constantin Brâncoveanu identificate conform „Planului Bucureștiului” ridicat și nivelat de către maiorul baron Rudolf Artur Borozin și redesenat în anul 1915 de către C. Sfințescu, pe malul drept al Dâmboviței, acum pe malul stâng, pe locul unde, la începutul secolului al XX-lea, s-a decis construirea unui sediu pentru Senatul României, pentru ca, după anul 1950, să se construiască blocul „Gioconda”, folosindu-se fundațiile deja realizate.
Vis-a-vis, pe partea dreaptă, a figurat denumirea de Splaiul „Justiției” aceasta aflându-se în fața Palatului Justiției, construcție realizată între anii 1890-1895 sub coordonarea arhitectului francez Albert Ballu în colaborare cu arhitectul Ion Mincu – cel care a condus și lucrările de construcții realizate de firma inginerului Nicolae Cuțarida. Fațada impozantului edificiu, realizat pe un teren pe care a fost amenajată grădina „Palatului cel Mic” al lui Constantin Brâncoveanu, teren pe , în perioada Regulamentului Organic, a funcționat „Curtea judecătorească”, este decorată cu sculpturi realizate de sculptorii Carol Storck, Frederik Storck, Wladimir Hegel sau George Vasilescu.
Dacă până aici am parcurs un traseu ce a reprezentat, până în anul 1990, o secțiune a Splaiului „Unirii”, de aici în continuare ne aflăm pe Splaiul „Independenței”, denumire atribuită de către municipalitate la nivelul anului 1929 ca urmare a comasării, într-o singură arteră de circulație, a tuturor tronsoanelor create ca urmare a realizării primei etape a lucrărilor de regularizare a traseului Dâmboviței care traversa teritoriul Capitalei așa cum se prezenta la sfârșitul secolului al XIX-lea. Primul tronson întâlnit pe partea stângă s-a numit Splaiul „Regele Carol I” în cinstea monarhului care a condus țara timp de 48 ani și care s-a implicat decisiv în realizarea celui mai mare proiect de infrastructură a secolului al XIX-lea al Capitalei. Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, este conducătorul care a reușit să obțină independența țării, să îi crească prestigiul, să creeze o serie de instituții de bază ale statului modern, să readucă Dobrogea în componența României, să redreseze economia. Vis-à-vis, pe partea dreaptă a Dâmboviței, artera de circulație a fost cunoscută cu denumirea de Splaiul „Mihai Vodă”, în memoria domnitorului Mihai Viteazul cel care, în anul 1600, reușește să devină pentru o perioadă conducătorul celor trei state medievale românești. Memoria domnitorului Țării Românești între anii 1593-1600 este readusă în istoriografia poporului român prin lucrarea lui Nicolae Bălcescu „Românii supt Mihai Voievod Viteazul”. Pe „Dealul Mihai Vodă”, deal dispărut în deceniul al IX-lea al secolului al XX-lea ca să lase locul unei părți din actualului parc „Izvor” dar și din incinta „Palatului Parlamentului”, domnitorul a construit, în 1594, un complex monahal sub forma unei cetăți, mânăstire cunoscută sub numele de „Mănăstirea Mihai Vodă” din ansamblul căreia se mai păstrează biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” și clopotnița, datorită ingeniozității inginerului Eugeniu Iordănescu care a reușit să le transleze pe o distanță de 289 m. La sfârșitul secolului al XIX-lea, incinta mănăstirii Mihai Vodă adăpostea „Arhivele Statului” instituție, care începând cu anul 1862 unifică arhivele din Moldova și Țara Românească. Prezența acestei instituții la conducerea căreia s-au aflat personalități ale culturii românești precum Vasile Alecsandri, Cezar Boliac, Constantin D. Aricescu sau Bogdan Petricescu Hașdeu, a făcut ca denumirea trunsonului de pe partea dreaptă a râului să fie cunoscută cu denumirea de „Splaiul Arhivelor”. Vis-a-vis tronsonul a fost cunoscut cu denumirea de „Splaiul Imprimeriei” denumire împrumutată de la Imprimeria Statului, instituție care tipărea, în principal, Monitorul Oficial al României și care își avea sediul în clădirea construită între anii 1885-1887, clădire care, în present, adăpostește sediul central al Arhivelor Statului.

Din zona cunoscută în prezent drept „Podul Izvor”, începe tronsonul următor care, pe partea stângă, este identificat cu denumirea de „Splaiul Mihail Kogălniceanu” în memoria omului politic moldovean care și-a adus o contribuție importantă atât la unirea principatelor cât și la decizia de a participa la războiul ruso-turc din anii 1877-878, participare care a dus la recunoașterea Independenței României. Mihail Kogălniceanu este cel care, pe 9 mai 1877, ține un discurs memorabil prin care se proclamă independența într-o ședința extraordinară a Adunării Deputaților, pentru ca, pe 10 mai 1977, acelaș lucru să fie votat în Senat.

Pentru artera de circulație aflată vis-a-vis, pe partea dreaptă a Dâmboviței, era folosită denumirea de „Splaiul General Magheru” în memoria celui care a marcat viața politică și militară din prima jumătate a secolului al XIX-lea fiind membru al unei cete de haiduci, comandant în oastea lui Tudor Vladimirescu, membru al Societății secrete masonice „Frăția” alături de Nicolae Bălceascu, Ion Ghica, Christian Tell, participant la Revoluția din 1848, membru al guvernului provizoriu și comandant general al trupelor revoluționare, fondator al Partidei Naționale care a sprijinit Unirea Principatelor, dar și deputat de Gorj în adunarea ad-hoc de la București care a ales ca domnitor pe Alexandru Ioan Cuza. Pentru porțiunea de până la intersecția cu strada Sfântul Elefterie, pe partea stângă, se folosea denumirea Splaiul „Regina Elisabeta”, denumire atribuită în cinstea celei care a fost prima regină a României. Prințesă germană cu numele Elisabeta von Wied, născută în castelul Monrepos din Neuwied de pe malul Rinului, se căsătorește în anul 1869 cu domnitorul Principatelor Unite, prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, pentru ca, începând cu anul 1881, an în care României i se recunoaște statutul de regat atât de Poarta Otomană câ și de marile puteri Europene, să devină prima regină a României. Principesa Elisabeta s-a implicat, de la început, în viața socială a țării de adopție. În timpul războiului de independență înființează spitale, servicii de ambulanță și îngrijire, procură medicamente pentru răniți, fiind prezentă în zonele de luptă împreună cu soțul său. După obținerea statutului de Regat, Regina Elisabeta încurajează doamnele din înalta societate să aibă un rol activ în strângerea de fonduri și în gestionarea actelor caritabile și totodată în cultivarea artei și culturii naționale. Dealtfel Regina Elisabeta scrie și publică mai multe romane folosind pseudonimul Carmen Sylva. Tronsonul de pe partea dreaptă a fost cunoscut cu denumirea de Splaiul „Doctor Davila” denumire atribuită datorită imediatei vecinătăți a Institutului de Bacteorologie dar și a Școlii Veterinare și a vecinătății cu o parcelare unde arterele de circulație au ca denumiri atribuite nume de medici români sau străini. Carol Davila este medicul de origine franceză născut în Italia care se stabilește în Țara Românească în anul 1853, imediat după absolvirea Facultății de Medicină de la Paris și pune bazele medicinei românești dar și a învățământului medical românesc. Acesta înființează un serviciu sanitar militar dar și un serviciu românesc de ambulanță, serviciu remarcat în timpul Războiului de Independență când generalul Carol Davila este „pretutindeni unde este nevoie de el”.

Următorul tronson, artera de pe partea strângă a râului, a fost cunoscută cu denumirea de „Splaiul Gării Centrale” cu trimitere la intenția Căilor Ferate Române de a construi o gară centrală lângă Dâmbovița care să suplinească traficul de călători desfășurat în gările existente la acel moment. Gara ar fi reprezentat și începutul unei căi ferate care ar fi trebuit să traverseze Bucureștiul printr-un tunel paralel cu Dîmbovița, o primă propunere de metrou, proiect prezentat de inginerul Cincinat I. Sfințescu în lucrarea sa „Asupra liniei ferate traversând capitala dealungul Dâmboviței”, publicată în Buletinul Asociației Generale a Inginerilor din România în anul 1925.
Astăzi, pe o parte din terenul în cauză se mai află ceea ce în deceniul al IX-lea al secolului trecut trebuia să fie o impresionantă cladire care să adăpostească muzeul de istorie națională. După evenimentele din Decembrie 1989 clădirea cunoscută drept „Casa Radio” a fost parțial demolată și ulterior părăsită, astăzi fiind mai mult o ruină. Artera de vis-à-vis a fost cunoscută cu denumirea de „Splaiul Domnița Maria”, în cinstea tinerei soții a principelui Ferdinand, viitoarea Regină Maria, născută în Regatul Marii Britanii, în familia ducelui de Edinburgh și a marii ducese a Rusiei, Maria Alexandrovna Romanova. Tânăra principesă încearcă, încă de la început, să se integreze națiunii care o adoptase. Cu reale calități diplomatice, luptă pentru o Românie mare și unită. Ultima secțiune construită în secolul XIX a fost compusă din tronsonul de pe partea stângă a râului cunoscut cu denumirea de Splaiul „Doctor Brândză”, în memoria celui care, începând cu anul 1885, în calitate de director, a pus bazele Grădinii Botanice pe un teren ce a aparținut, anterior adoptării Legii secularizării averilor mănăstirești, Mănăstirii Cotroceni, situat între șoseaua Cotroceni și splaiul Independenței, după ce, în anul 1884, Grădina Botanică dintre Palatul Universității și Biserica Rusă este distrusă de un incendiu.
Artera de circulație creată vis-à-vis, pe partea dreaptă a râului, a fost cunoscută cu denumirea de „Splaiul Independenței”, în memoria declarației din data de 10 mai 1877 a domnitorului Carol I., prin care se răspunde Proclamației de Independență votată în unanimitate de către Parlament, dar și ca omagiu adus victoriilor repurtate de armatele române în timpul războiului ruso-turc, victorii ce au permis recunoașterea, de către marile puteri a Independenței Principatelor Române. În deceniul al III-lea al secolului trecut se mai realizează o secțiune cunoscută cu denumirea de Splaiul „Ciurel”, pentru tronsonul de pe partea stângă, denumire preluată de la „Moara de apă Ciurel” înființată, în anul 1848, de omul de afaceri francez Jacques Herdan pe locul unde, începând cu anul 1948, a funcționat Fabrica de pâine „Spicul”, în prezent demolată. Artera de circulație de pe partea dreaptă a râului a fost cunoscută cu denumirea de „Splaiul Pirotehniei” denumire preluată de la pirotehnia armatei aflată pe drumul spre Bolintin și al cărui teritoriu se întindea până aproape de râul Dâmbovița, pe o zonă pe care, ulterior, începând cu anul 1949, s-a dezvoltat renumita fabrică de mașini agricole „Semănătoarea”, una dintre cele mai mari fabrici din Europa, esențială pentru economia românească care a dispărut lăsând locul unor unui complex de birouri.

În deceniul al IX-lea al secolului trecut, odată cu realizarea marii investiții reprezentate de „Lacul Morii”, investiție care încearcă să ferească Bucureștiul de inundațiile pe care, secole de-a rândul, le-a provocat Dâmbovița, s-a prelungit traseul arterei de circulație de pe partea dreaptă, incluzându-se artera cu denumirile succesive „Prelungirea splaiul Pirotehniei” și, ulterior, „strada Cărămidarii de Sus”, denumire care amintea de una dintre cele mai vechi și importante meserii care au contribuit la dezvoltarea orașului, extragerea argilei și fabricarea cărămidei. Ultimul tronson a reprezentat o secțiune din artera de circulție „Șoseaua Virtuții”, secțiune dispărută odată cu realizarea a ceea ce, în prezent este „Stăvilarul Ciurel”.

Foto color și planuri: Arhiva Sorin Bordușanu

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.