Non multa sed multum

Vasile Puşcaş: Porţile Uniunii Europene pentru proiectele de redresare ale României au fost întotdeauna deschise (I)

Un interviu de Moise Norel

„Aderarea la structurile euro-atlantice a fost exprimarea unor opțiuni strategice românești care ar fi trebuit realizate, în continuare, prin elaborarea unor politici publice în interiorul țării, de către societatea românească și liderii ei. Ceea ce ar fi putut să maximizeze eficiența acestor politici era armonizarea și fuzionarea/integrarea cu politicile de dezvoltare europeană”, consideră prof. univ. dr. Vasile PUSCAS, Jean Monnet Ad Personam Chair.
În cea mai mare parte a ”bătrânului continent” am sărbătorit 70 de ani de la punctul de plecare spre ceea ce azi numim Uniune Europeană: putem spune că am sărbătorit aniversarea unei ”UE unite, solidare” sau unei ”UE dezbinate”?
Fiecare organizare socială cunoaște o evoluție care greu s-ar putea înscrie în linearitate. Doar formele ideale se prezintă fără sincope în derulare,motiv pentru care le privim doar ca design iniţial. Organizațiile regionale și/sau internaționale sunt adesea sub presiunea transformărilor pe care le înregistrează membrii lor,a caracteristicilor epocii,uneori chiar a idiosincraziei liderilor.
Uniunea Europeană nu face abstracție de la astfel de influențe. Cu 70 de ani în urmă, Declarația Schuman (9 mai 1950) enunța principiile gândite de Monnet-Schuman și colaboratorii lor care erau sâmburele unui plan pentru integrare europeană. S-a început cu Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului(1952), o structură de piață în care Franța și Germania au investit și un țel politic-cooperarea și coordonarea interstatală pentru realizarea unui nou tip de interacțiune între actorii principali europeni. Monnet și Schuman au încercat să lărgească domeniul cooperării (incluzând și apărarea) și să crească numărul membrilor. Dar entuziasmul statelor interesate se diminuase,iar Tratatul de la Roma(1957), instituind Comunitatea Europeană, nu a întrunit ambițiile Părinților Fondatori. A fost o situație clară de constatare că Planul Monnet-Schuman nu putea fi realizat imediat, ci trebuia să treacă prin faze de construcție și reconstrucție. Istoricește s-a văzut că atunci când era în situația de a face față unei crize interne sau internaționale, Comunitatea Europeană își readapta structura instituțională și funcțiile pentru a răspunde provocărilor. Aceste readaptări creau ele însele tensiuni între membrii Comunității,dar liderii europeni au ținut minte sfatul lui Monnet-Schuman, anume că evoluția sa era un proces de negociere permanentă care să ducă la armonizarea și apoi la fuziunea intereselor tuturor.
Ceea ce avem astăzi – Uniunea Europeană 2020 – este efectul unor acumulări, divergențe, creșteri și scăderi pe care statele membre le-au produs în interacțiunea de integrare europeană. Așadar,așa cum s-a concretizat construcția europeană, după 70 de ani de la Declarația lui Schuman, putem spune că exprimă viziunea, capacitatea și voința generațiilor de europeni de după Al Doilea Război Mondial. În cele șapte decade, Uniunea Europeană a avut succese extraordinare,a arătat și momente de stagnare și chiar de slăbiciuni. Dar organizația a dăinuit până în ziua de azi,a crescut de la 6 la 28(27) membri, a creat o Piață Unică puternică și un nivel de dezvoltare fără precedent, un stadiu de acumulări și relații pașnice care îndreptățesc aprecierea totală pentru inițiatorii și realizatorii acestui proiect european.
Faptul că liderii statelor membre și ai instituțiilor europene nu au găsit soluțiile cele mai adecvate pentru dezvoltarea Uniunii, după criza financiar-economică din 2008-2011, este o neîmplinire a actualei generații de europeni. Slăbind preocuparea integrării europene și a managementului diversității tot mai complexe, liderii europeni de după 2004 au insistat asupra interguvernamentalismului și tot mai puțin asupra interesului comunitar european. Uniunea Europeană a devenit, astfel, o platformă pe care se jucau interese individual-statale și numai contextual dezvoltarea binelui comun european (acesta era doar subsumat intereselor statale). Situație care a dus la o concurență între statele membre nu întotdeauna loială, nu a servit convergența europeană, ci a încurajat dezbinarea și chiar dezintegrarea (vezi Brexit).
Și fără a asimila deplin lecțiile/consecințele amintitei crize, Uniunea Europeană este acum în postura de a gestiona o nouă criză socio-economică de amploare, la care nu a avut un plan de reacție imediată și a procedat așa cum o face de șapte decenii-pas cu pas,văzând și făcând. Dar și acum a dovedit că este o construcție organizațională care poate rezista zguduirilor, frământărilor și încercărilor dificile de a trece prin apele învolburate ale crizei.

Judecând prin prisma a ceea ce am dat şi a ceea ce am luat, ce a sărbătorit România pe 9 mai?

O dezbatere foarte recentă din mass media românească aducea la cunoștința cetățenilor români că, în cei 13 ani de apartenență la Uniunea Europeană, România a primit 54,43 miliarde euro, contribuția totală a statului nostru la bugetul european fiind, desigur pentru același interval de timp,de 18,91 miliarde euro. Ceea ce însuma un sold pozitiv pentru România de 35,52 miliarde euro. De unde rezulta concluzia avantajului statutului României ca membru al U.E. și chiar că în Uniune solidaritatea funcționa. Desigur, această prezentare statistic-cantitativă este adevărată, dar exprimă o evaluare utilitaristă (cost-beneficiu) care nu înfățișează toate aspectele realității. Spre exemplu, ar trebui să se spună că ritmurile creșterii economice a țării au fost favorizate și de investițiile realizate cu finanțări europene. Sau că au apărut sute de mii de locuri de muncă noi pe piața locală a muncii.
Că, până la urmă, aderarea țării la Uniunea Europeană a contribuit la sporirea nivelului de trai al cetățenilor români,la o deschidere a spațiului economic european pentru mărfurile produse în România, pentru libera circulație a forței de muncă, o mobilitate socio-profesională și educațională cum nu mai cunoscuse această țară. Iar în perioadele dificile, cum a fost criza trecută și cea actuală, porțile au fost deschise la Uniunea Europeană pentru proiectele de redresare propuse de guvernele României. Și faptul că au existat posibilități pentru dezvoltarea unor noi relații parteneriale în interiorul Uniunii, de participare la programe internaționale în care românitatea/europenitatea s-au manifestat în globalitate au fost tot atâtea șanse pentru români de a-și etala avantajele competitive.
Ceea ce îndreptățește constatarea că demersul generației anilor ‘90 de aderare la UE a fost rațional,corect și avantajos României,noi având motive serioase să celebrăm Ziua Europei. Doar că simpla aderare la structurile euro-atlantice a fost exprimarea unor opțiuni strategice românești care ar fi trebuit realizate, în continuare, prin elaborarea unor politici publice în interiorul țării, de către societatea românească și liderii ei. Ceea ce ar fi putut să maximizeze eficiența acestor politici era armonizarea și fuzionarea/integrarea cu politicile de dezvoltare europeană. Din păcate,generația post-aderare nu a mai acordat atenția necesară și acestui deziderat,mulțumindu-se a culege doar roadele contagiunii cu Piața Internă. Sper ca,în viitor,generațiile de lideri români să fie mai ambițioși și mai determinați a fructifica deplin statutul Țării de membru al Uniunii Europene.

Vasile Puşcaş: Porţile Uniunii Europene pentru proiectele de redresare ale României au fost întotdeauna deschise

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.