Non multa sed multum

Vasile Puşcaş: Porţile Uniunii Europene pentru proiectele de redresare ale României au fost întotdeauna deschise (II)

Un interviu de Moise Norel (continuare)
Și-a găsit România locul şi rolul în această construcţie ambiţioasă? Unde vă doreaţi să fim azi, atunci când negociaţi aderarea României la UE, şi unde suntem cu adevărat? Cum putem să ne spunem punctul de vedere la masa de dialog când noi ne certăm chiar şi pe băncile Parlamentului European şi am ales să ne strigăm frustrările – personale sau de partid – în forurile comunitare?

Cred că ați observat că, în ultimul deceniu, am fost reținut a spune în mass media cum a văzut subsemnatul efectele aderării și care ar fi fost așteptările/speranțele negociatorului procesului de aderare la UE. De ce? Pentru că în primii ani după aderare am fost destul de prezent în spațiul public cu intervenții în care arătam nevoia de strategie românească pentru a ne integra în politicile europene de dezvoltare,a converge maximal cu Piața Internă,a internaliza civilizația europeană contemporană cât mai repede la noi acasă și multe alte teme .Constataserăm că liderii și guvernele României s-au mulțumit doar cu aderarea și nu erau interesați de o integrare europeană amplă, ceea ce făcea ca societatea românească să nu beneficieze deplin de faptul aderării la Uniunea Europeană. După cinci ani de la aderare, m-am oprit să tot vorbesc în pustiu, căci interesele liderilor din România erau cu totul altele decât cele care trebuiau construite pornind de la cadrul și șansele deschise nouă prin Tratatul de Aderare. În schimb, am publicat vreo 10 volume de documente, studii, analize privind procesul de negociere a aderării la Uniunea Europeană, atât cu scopul ușurării cercetării istoriografice a subiectului, dar și a înțelegerii de către elita noastră politică și intelectuală a substanței negocierilor derulate la Bruxelles, a politicilor europene, sperând că, totuși, cineva din România va dori să aplice fondul Tratatului de Aderare. Au fost speranțe deșarte!
Astăzi, Uniunea Europeană este foarte diferită de cea cu care noi am negociat aderarea României și, în plus, după 2004, organizația de la Bruxelles a intrat într-o criză constituțională care s-a prelungit în crize multiple, până la criza existențială din zilele noastre. Ceea ce presupunea, din partea României, o abordare foarte dedicată și aplicată, nu numai în sens utilitarist, pentru a accelera dezvoltarea țării, iar prin aceasta să demonstrăm validitatea procesului integrării europene și a contribuției noastre la întărirea Uniunii. La București, însă, implicarea în politicile europene a fost considerată mai degrabă o acțiune de politică externă și nu internalizarea lor în folosul cetățenilor. Ca atare, România nu a fost integrată deplin în aceste politici europene, în primul rând datorită atitudinii neadecvate a liderilor noștri politici. Care, în loc să aplice eficient politicile europene, au exportat la Bruxelles luptele de putere duse în stil neo-fanariot, tranzacționând acolo voturi și influență în scopuri politice(și nu numai) personale și de partid. Și spune vorba latină că a persevera în greșeală este diabolic! Așadar, eu cred că România va face bine să-și reconsidere modul de gestionare a afacerilor europene, de la regândirea implicării în procesul decizional de la Bruxelles și a propriei guvernări până la elaborarea strategiilor de integrare în politicile de dezvoltare europeană.

Traversăm o criză pandemică fără precedent, ca magnitudine. Cum caracterizaţi răspunsul UE la această criză? Judecând după acest răspuns, UE va merge mai departe mai unită sau cu falii între statele membre din ce în ce mai adânci?
Precum statele membre ale Uniunii, dar și marea majoritate a statelor lumii, și Uniunea Europeană a arătat că a fost surprinsă nepregătită de actuala criză pandemică. Mai mult, a demonstrat că nu a învățat bine lecțiile crizei de acum un deceniu, deși liderii de atunci spuneau că Uniunea va ieși din criză mai puternică(la fel spun și acum,dar cetățenii europeni așteaptă fapte, nu doar vorbe). Mă tem că acum criza morală și de leadership în care europenii s-au complăcut timp de un deceniu și jumătate va aduce costuri și mai mari crizelor economice, sociale și politice care pot urma în toate statele membre și în întreaga Uniune Europeană. Dar, așa cum s-a văzut chiar din strategiile individuale derulate de statele membre în cursul actualei crize, extinderea și intensitatea interdependențelor Pieţei Unice și a integrării europene sunt atât de prezente în viața noastră cotidiană încât statele membre realizează că numai împreună vor putea ieși cu bine din criză. Aici nu e vorba doar de solidaritate, ci de o adevărată și pragmatică politică europeană pe care trebuie să o refondeze toate statele membre și toate instituțiile europene. Poate acum vor înțelege și liderii politici că Uniunea Europeană nu e doar un supermarket din care fiecare să-și ia ceea ce-i este trebuincios, ci este un proces de integrare care presupune construcție,creație de bunuri comune europene la care merită să aibă acces toți cetățenii europeni. Știm cum producerea acestor bunuri europene a fost justificată cu claritate de Schuman, Monnet, Delors etc. și istoria le-a dat dreptate. Dar trebuie afirmat în fiecare zi că acestea se cer a fi create de fiecare generație de cetățeni europeni, inclusiv de cetățenii români, în fiecare zi în care ne raportăm aspirațional la Uniunea Europeană. Această organizație regională nu trebuie văzută ca un dat imuabil, ci ca un edificiu care se reconstruiește mereu și performează în funcție de opțiunile generațiilor succesive de europeni.

Ce ar trebui să înveţe UE din această criză şi ce ar trebui să înveţe România? Ce au fiecare dintre cele două părţi de îmbunătăţit pe termen scurt şi mediu?
Uniunea Europeană suntem noi,cetățenii europeni,nu doar instituțiile europene și liderii care se pozează la reuniunile din Bruxelles. La fel,România nu e o noțiune abstractă, ea fiind un stat care nu doar încorporează români, ci trebuie să servească interesele tuturor cetățenilor ei,ale companiilor, grupurilor etno-religioase etc. Liderii Uniunii Europene (state membre, instituții etc.) ar merita să învețe, dintr-o suită de crize prelungite peste un deceniu și jumătate, că orice organizare socială își merită existența atâta vreme cât servește și promovează binele comun al membrilor ei, când își justifică rațiunea de a fi. Istoricește s-a dovedit că astfel de entități au avut o durată de viață cu atât mai lungă cu cât liderii și instituțiile s-au acomodat mereu schimbărilor epocilor. Iar cum Uniunea Europeană este o entitate distinctă în peisajul organizațiilor regionale, liderii ei ar trebui să înțeleagă că gestionarea diversității este esențială și aceasta se referă și la realitatea statelor-națiune care s-au născut tot ca parte a procesului european de modernizare. Statele membre în sine nu sunt o piedică în calea unității și solidarității europene, ci doar liderii naționaliști gregari și liderii europeni care doresc să fie percepuți ca șefi în loc de guvernanți responsabili ai unei structuri interdependente și integrative. Dimpotrivă, eu cred că un management eficient al complexității procesului integraționist și diversității europene poate facilita ascensiunea Uniunii pe scala competitivității globale și o poziționare favorabilă(inclusiv a statelor membre) în sistemul internațional. Pentru aceasta este nevoie de ceea ce spuneau Părinții Fondatori ai Comunității Europene – curaj, determinare, creativitate, perseverență – în vederea unei reforme profunde și a adecvării construcției europene la provocările epocii. La rândul lor,statele membre (inclusiv România) sunt datoare să se adapteze la caracteristicile și mersul vremii,tot printr-un proces de renovare a statului-națiune și suveranității național-statale,iar nu de întoarcere la sensibilitățile și moravurile secolul al XIX-lea.

Cum vedeţi viitorul UE? Încercând un exerciţiu de imaginaţie, cum va arăta UE la momentul celebrării centenarului?
Este foarte greu de previzionat ce Uniune Europeană am putea avea când s-ar împlini Centenarul organizației. În orice caz, așa cum am mai spus, va fi foarte diferită de cea de azi! Dorința mea ar fi ca, la Centenar, Uniunea Europeană să fie o construcție federală aparte față de tipurile federațiilor din prezent. Mai mult, să aibă o relaționare confederală cu continentul nord-american, constituind cea mai puternică piață integrată transcontinentală, evoluând spre un centru internațional cu potențial economic, comercial, cultural-științific și politico-social care să aibă capacitatea de a da tonul civilizațional mondial. Dar, cum ziceam, aceasta ar fi speranța mea! Ca certitudine, Uniunea Europeană va continua să existe și va fi unul dintre actorii cei mai importanți ai competiției globale pentru competitivitate societală!Perioada care urmează va fi de transformare a organizației și evoluția ei poate urma calea unei Ligi financiar-comerciale, centrată în jurul unei monede euro puternice și a Pieței Unice,cu extindere spre o Piață euro-atlantică integrată,susținând și o politică de apărare euro-atlantică. Sau liderii europeni ar putea avea viziunea realizării unei structuri federaliste în care statele-națiune membre să joace un rol integraționist de mare anvergură,împreună cu structurile/organizațiile de piață,ori ar putea să continue actuala formulă care pendulează între confederativ și clasicul concert european. În orice caz,subliniez încă o dată că în viitoarea construcție europeană vor juca un rol semnificativ nu doar instituțiile comunitare și statele membre reformate, ci și structurile majore de piață, organizațiile socio-profesionale și culturale locale și regionale din spațiul comunitar european.Ca atare, consider că viitorii politicieni ai Uniunii Europene vor trebui să aibă pregătirea și abilitatea de a negocia permanent corelarea între interesul local/național și cel european, de a dezvolta conceptul de suveranitate națională în corelare cu suveranitatea europeană și de a maximiza eficiența gestionării diversității europene pentru realizarea binelui european și a binelui individual al fiecărui cetățean din Uniunea Europeană. Desigur, într-o asemenea reconstrucție europeană mi-aș dori ca societatea românească să fie benefic integrată în efortul dezvoltării și progresului acestui viitor spațiu comunitar.

Vasile Puşcaş: Porţile Uniunii Europene pentru proiectele de redresare ale României au fost întotdeauna deschise

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.