Non multa sed multum

Maria Găitan Mozes: poezia ca liman

Irina Airinei

(comentarii la reeditarea volumului „Identitate” în Ed. „Familia”, Tel Aviv, 2020)

Poezia Mariei Găitan Mozes este influențată, uneori evident, alteori discret, de direcțiile estetice sau de curentele literare cu care ea a fost contemporană sau de care s-a simțit, inevitabil, atrasă.

Ființă profund credincioasă, arta ei nu poate fi interpretată fără a ține cont de caracteristicile memelor ei (cultura moștenită, relațiile dinamice și valorice ale sale cu mediul cultural în diverse etape ale vieții, ideile care au influențat-o). Ținând cont că poezia românească interbelică se „sudează” într-un climat postromantic și că spiritul acesteia răzbate în lirica feminină a deceniilor 6-7 ale secolului trecut, în mod inevitabil, poezia Mariei Găitan își trage sevele din tezaurul poeziei postromantice, înveșmântate în haina modernă a versului liber.

Maria Găitan Mozes pune acest volum sub semnul autoreflecției și interogațiilor identitare: „Cine sunt/şi de ce am venit,/ce rost are/să ştie o lume?/Am -ca fiecare – /un nume,/am inima plină/de răni/cicatrici,/strînse de colo,/de ici…”

Întrebările poetei născute în Basarabia, (pământul codrilor legendari și al cântecelor tânguitoare), formată literar într-o Românie sovietizată și, apoi, „răsădită” în Țara Sfântă, aceste întrebări esențiale sunt așezate în fruntea volumului cu același titlu („Identitate”) apărut pentru prima dată la Ed. Minimum a regretatului Alexandru Mirodan, la Tel Aviv, în 1992.

Autoarea relevă, aici, un ADN cultural din care răzbate limpede mirarea celei care trăiește, simultan, mai multe vieți, mai multe istorii, nutrită de seve culturale diferite. Întrebări pe care și le puneau toți acei cărturari de la Cenaclul Punct, scriitori care au transpus, în solul Israelului, răsadul luminos al artei lor, creând literatura română de peste hotare, atât de puțin studiată până acum.

Poezia „Identitate” care dă și titlul volumului, este o confesiune lirică al cărei accent axiologic apare ca o înaintare, ca o expansiune de bucurie, în orizont: „Dar – gata de zbor – /am aripi/şi vise./Cu ele-ndrăznesc,/să m-avânt, spre porţile vieţii/încă deschise./Acesta mi-e actul/de identitate…/Cu el/mă alătur de voi – /dacă se poate.” Zestrea spirituală cu care a venit din leagănul oropsitei Basarabii (mare parte din familia ei a pierit în Siberii de gheață) este dumnezeiasca seninătate a omului care se autodefinește PRIN CALITATEA DE OM, dincolo de, așa cum spunea Călinescu, „sublimele îngustimi etnice”…

Umanitatea este trăsătura de bază a poeziei ei. Ea cântă Israelul, patria veche-nouă, mama adoptivă a tinerilor îndrăgostiți veniți de departe, psalmodiind: „Cu bineţe/ne-au primit/portocalii din livezi/şi nisipurile-ncinse./Nimeni/n-a întins covoare,/nici mai aspre,/nici mai moi./Ne-aştepta/însă o casă/cu pereţii proaspeţi,/goi…” Israelul, cu ospitalitatea lui caldă și nemărginită ca văzduhul mediteranean, cu veșnica sfâșiere pentru pământul făgăduit, cu jertfe solemne și fântâni de tinerețe, Israelul e noua ei patrie, noua ei mamă căreia îi arată recunoștința.

Poeta laudă, cu duioșie, frumusețea soldatelor: „Aşa cum sunt/ mi-s dragi/şi mă amestec/printre ele/şovăitoare şi neîmpăcată,/că-i prea tîrziu/şi nu pot/fi/în rândul lor,/măcar/o zi,/soldată…” Și se tânguie după aripile frânte de timpuriu ale celui căzut, printr-o litanie în „sfumato”…încremenirea veșnică a soldatului care nu se mai întoarce de pe frontul însângerat: „Pârjol/e-n amiaza sub soare/şi buchetul de flori/pentru mama/de mult/se vrea/slobozit/din a mîinii/strînsoare…”

„Garoafa” Mariei Găitan adună-n ea eterna poveste „banală” de iubire a femeii, a tuturor femeilor de pe lume, cu viața strânsă în petalele roșii și verdele încă al frunzei moarte reflectate pe albul imaculat al primelor iubiri. „Flori puţine/dragoste multă”/Atît mi-ai scris – /şi alăturea/o floare/ca albul din zăpezi,/scînteietoare/şi c-un parfum/cât o grădină,/toată…/O firavă ferigă /şi o garoafă –/una…”

Universul este definit ca o mare taină care se profilează deasupra, dincolo de urgiile lumii: „Şi viscolul de-afară/ne zgîlţîia fereastra/şi şuiera/întruna (…) /iar noaptea/ne-nveleşte/cu acele de teamă”. Îndrăgostita privește înaltul, floarea împrăștiind, alături de visul nostalgic ușor somnolent, parfumul imaginar al dragostei celui rămas pe pământ. Reveria vegetală o va însoți permanent: „Garoafa/îmi surîde/şi-mi dă îmbărbătare/şi fără paşaport /va fi în avion/cu mine, călătoare.”

Iubirea este temelia morală a expresiei ei lirice. Maria Găitan Mozes empatizează cu oamenii, cu tinerii, cu copiii, cu florile, cu animăluțele, cu păsările cerului.
Perspectiva poeziei ei e multidimensională, oscilând între vis și realitate, între pământ și cer, între zi și noapte, între ancorarea în realitate și tentația onirică, între thanatic și căutarea tragică a divinității, prin rugă. Versurile ei devin o cutie de rezonanță a durerii surde a mamei care și-a pierdut copilul în război: „Dimineaţa,/rezemată de uşă, / cu părul/ cenuşă,/despletit,/mama/părea o stafie./Cu mîini tremurânde/ne strînse alături, /şoptind mîngîieri, /cum făcuse /şi ieri./…Şi aseară/după câte îmi amintesc /şi ştiu, /părul mamei /era castaniu./

Natură eminamente pozitivă, Maria Găitan Mozes tinde, mereu, spre un liman al păcii: „Vrem porumbeii/iarăşi să zboare!/Iar vâslele aripilor albe /şi pure/să nu fie mânjite /de sîngele morţii /şi nici de spumele urii.”

Deschide, așadar, cititorule, această carte scrisă în cuvinte simple dar ardente, deschide cartea cu bucuria de a-ți auzi inima. Pentru că, aici, la acest liman poetic, inima e cea care vorbește…

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.