Non multa sed multum

Prof. dr. Iosif Andras: Mica Americă a minorităţilor- microregiunea Valea Jiului

Ce înseamnă a fi minoritar? Greu de spus. Noțiunea are diverse accepțiuni. Constituționale, juridice, literare, colocviale, prozaice sau filosofice.
Definiția scolastică a diverselor dicționare si lexicoane plasează noțiunea în domeniul statistic. O minoritate este un grup (compact) de indivizi , numeric inferior majorității, care se deosebește de cei din jur (majoritate) prin diferențe de limbă, cultură, religie, tradiții, etc. , diferențe pe care și le asumă și uneori le clamează. Ceea ce lipsește însă din toate definițiile, este legat de geneza calității de minoritate – liber asumată prin migrațiune, clamată prin deosebiri de diverse tipuri, sau dobândită fără voie ca urmare a unor evenimente istorice (modificări de granițe).

Situația de minoritar se caracterizează ca atare printr-o largă relativitate. Ne amintim cu zâmbetul pe buze de celebra aserțiune a lui Albert Einstein care, întrebat fiind dacă poate da un exemplu de aplicare a teoriei relativității în viața reală, a spus despre sine, uite, acum 15 ani în Germania eram considerat un mare savant german, iar în Anglia un șarlatan evreu din Germania. Iar acum, în Anglia și SUA sunt considerat un mare savant german și în Germania un șarlatan evreu…Paradoxal, Nu?

Doi minoritari au fost (și au rămas) cei mai cunoscuți cercetători ai arheologiei județului Hunedoara. Thorma Zsófia și Téglás Gábor.

Teglas Gabor, (1848-1916) a fost profesor, director de școală la Deva și arheolog. A avut un rol important la înființarea și dezvoltarea Asociației de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara). Timp de 23 de ani a fost director al muzeului Asociației, al cărui sediu era la Deva. Este de amintit faptul că sporirea numărului de artefacte în muzeu se datorează activităților desfășurate de Téglás Gábor, respective de cei pe care îi considera mentorii lui: frații Torma Zsófia și Torma Károly. O componentă importantă a activității sale științifice a fost cea legată de istoria mineritului din Transilvania în perioada daco-romană, și cea anterioară.

Thorma Zsofia , (1832-1899), a fost arheolog autodidact. „Doctor Honoris Causa” al Universității din Cluj. A avut legături științifice cu renumiți arheologi din Stutgart, Paris, Praga, Meinz, Budapesta, Hamburg, Berlin, București, Sibiu. Considerată prima femeie arheolog din lume. Membră a Societății de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara și a Comitetului Director. Și-a legat numele de săpăturile efectuate la Stațiunea Neolitică Turdaș (Orăștie). A organizat în casa proprie, cel dintâi muzeu arheologic al orașului Orăștie, întreținând vie pasiunea pentru colecții. Pentru a da o interpretare cât mai corectă a faptelor și evenimentelor, a apelat la folclor și etnografie. Strânge material etnografic cât mai variat, pentru care cutreieră întreg Comitatul Hunedoara. La Congresul de Antropologie de la Berlin (1880) a participat cu o colecție valoroasă de obiecte preistorice de la Turdaș. A purtat o apreciabilă corespondență științifică cu istorici și oameni de știință ai vremii.

În acest amalgam de situații existente, microregiunea despre care doresc să vorbesc în rândurile care urmează are caracteristici deosebite. Este vorba de Valea Jiului, cunoscută din păcate, de către publicul larg doar ca locul de unde au pornit mineriadele, o zonă sumbră, întunecată, cu oameni semisălbatici, care consumă degeaba subvențiile, îngropând în pământ miliarde. Acum 120 de ani, aceeași Vale era „floarea mineritului carbonifer a Imperiului Austro-Ungar”, acum 150 de ani, când în SUA se legifera abolirea sclaviei, muncitorii erau sindicalizați și aveau drepturi -azi normale- 8 ore de muncă, posibilități de petrecere a timpului liber, locuință cu apă curentă și lumină electrică gratuită, și altele. Apoi, în perioada interbelică a fost pilonul industriei siderurgice și al transportului feroviar în România.

După război, în perioada industrializării galopante, a continuat să fie un element esențial al dezvoltării industriale. După 1989, s-a crezut că lichidarea mineritului este o premisă a căii europene, iar mineriadele au oferit un prilej neafișat de a o realiza în mod grăbit. În majoritatea zonelor miniere, considerate în teoria social-economică ”monoindustriale”, decretate apoi ”defavorizate”, industria minieră a fost demolată fără a se pune nimic în loc. Așa s-a întâmplat și în Valea Jiului.

Când în 1870 primul tren a intrat în gara din Petroșani, trecând prin opt tuneluri, aducând mineri din toate colțurile Imperiuluimaghiari, cehi, slovaci, germani, italieni, ruteni, bosniaci,

localnicii „momârlani”, sosiți din cătunele răsfirate pe dealurile din jur pe caii lor mici de statură au primit „calul de foc” cu uimire amestecată cu teamă. De aici încolo, acesta va aduce tot mai multe „barabe” și se va întoarce încărcat cu cărbune pentru a umple furnalele uzinelor siderurgice ale Imperiului. Această creștere economică spectaculoasă s-a temperat apoi cu ocazia Primul Război Mondial.

Consecință a dezvoltării economice, a înflorit și suprastructura – școlile și locașurile de cult apar cu repeziciune în toate localitățile Văii. În toate localitățile exista o școală în limba maghiară. După naționalizarea din 1948, populația a crescut, iar balanța etnică a început să se inverseze în beneficiul celor veniți din provinciile din afara arcului Carpatin.

Paradoxal însă, guvernarea comunistă a avut un effect benefic asupra vieții culturale a Văii Jiului. Deoarece Valea Jiului era considerată un „Batalion disciplinar”, copii proveniți din familiile de intelectuali, profesori, preoți, medici și ai proprietarilor de origine maghiară considerați incomozi -din două motive, cel social-politic (origine nesănătoasă) și cel al apartenenței etnice (atitudine irredentist șovină) – au fost exilați aici. Cu toate acestea, exilații (artiști, medici, profesori, preoți) au dezvoltat viața culturală a Văii Jiului cu o putere spirituală minunată. Au fost înființate formații culturale, teatrale, folclorice, o colonie de artiști plastici și un foto-club, și , mulțumită existenței universității miniere -care a fost înființată între timp – o viață culturală de nivel metropolitan a înflorit în orașele din Valea Jiului.

Un loc aparte l-a avut Gulagul Artistic – oficial Filiala UAP din Petroșani. Un număr important de absolvenți ai Institutului de arte plastice „Ion Andreescu” din Cluj, promoțiile 1955-1956, au fost repartizați în Valea Jiului, ca profesori de desen la școli generale, licee, Școala populară de Artă, etc. Unii erau deja consacrați, alții s-au consacrat în anii următori. Interesant este că majoritatea eraumaghiari. In afară de aportul inestimabil la renașterea vieții cultural artistice din Valea Jiului, aceștia au lăsat în urmă și câteva realizări de artă decorativă monumentală, fresce, mozaicuri, intarsii de lemn pe fațadele sau în interiorul unor clădiri, unele încă existente, altele azi degradate, altele distruse.

Totuși, în anii șaptezeci, relocările masive ale populației din alte zone au schimbat dramatic configurația etnică a zonei, fapt care s-a reflectat și în viața culturală. Revoluția din decembrie 1989, demolarea masivă a industriei miniere, mineriadele au fost doar crema de pe tort. Populația maghiară s-a diminuat, unii au plecat spre locurile de baștină, alții au fost asimilați. Școlile cu limbă de predare maghiară au devenit secții, apoi clase. Numărul elevilor a scăzut. În acest domeniu, inițiativa părintelui Csaba Böjte a oferit o mână de ajutor, în 2005, când a deschis Colegiul „Inima lui Isus” unde 132 de copii de la grădiniță la clasa a VII-a sunt cazați, hrăniți, educați și învață în limba maternă.
Comunitatea maghiară, în pofida scăderii numerice, se străduiește să supraviețuiască printr-o viață culturală activă. Comemorări istorice, sărbători religioase, Zilele Maghiarilor de Pretutindeni, Zilele Culturale Maghiare și altele, fac viața comunităților maghiare din Valea Jiului mai colorate.

2 comentarii

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.