Non multa sed multum

Arc peste istorie (III) de Eliza Chirică

Având în vedere regulile impuse de contextul epidemiologic, deși nu au putut fi prezenți fizic la deschiderea Casei Muzeelor, au ținut ca prin intermediul mesajelor video înregistrate să fie aici, la Iași. Cu toții au putut urmări însă evenimentul transmis în direct și în mediul on line.

”Acesta este un moment foarte important, în special pentru istoria evreilor din România,pentru faptul că aici, în Iași inaugurăm un muzeu care cuprinde istoria comunității evreiești dar și viața culturală, iar în același timp comemorăm Pogromul îngrozitor, dar și evenimentle legate de „trenul morții”. Mai sunt încă mulți evrei în Israel care își amintesc și încă comemorează zilele acelea. Doresc să vă felicit pentru că v-ați asigurat că istoria acelor evenimente nu va dispărea și va fi spusă și ascultată pentru multe generații” a transmis Itzhac Herzog, preşedintele Agenției evreilor din toată lumea.

„Astăzi, trăim o zi istorică. Acest loc îngrozitor a devenit un monument comemorativ dedicat întregului popor evreu șiromân, garanție a promisiunii că ne vom aminti și nu vom uita în vecii vecilor cele întâmplate în urmă cu 79 de ani aici. În același timp, inaugurăm expoziția din Muzeul Teatrului Evreiesc, deoarece evreii au constituit o parte integrantă a istoriei orașului.Această istorie dorim s-o lăsăm moștenire generațiilor viitoare.În această zi, avem motive să simțim că tristețea este amestecată cu bucurie, deoarece, între evrei și români, prin viziune și ințiativă, este înființat acestedificiu.Astăzi, scrieți cu litere de aur o pagină din cartea de istorie a orașului Iași! Sunteți adevărați prieteni ai evreilor, ai cinstei și dreptății.Dumnezeu să fie cu voi și să vă trimită sănătate!” a transmis Rabinul Josef Wasserman.

Aș dori să vă felicit pentru începutul unui nou capitol în Iași pentru poporul evreu întrucât Casa Muzeelor începe să prindă contur și își deschide porțile.

În secolul al XIX-lea, primul teatru în limba idiș din lume a fost înființat în Iași, este un eveniment important nu doar pentru evreii de aici, ci pentru întregul popor evreu. În secolul al XX-lea în ziua de 29 iunie 1941 un eveniment important dar de altă factură a avut loc când au avut loc revolte cumplite în Iași și antisemiți au ucis peste 14 mii de evrei iar noi nu putem șterge acest al doilea eveniment din memorie.Noua Casă a Muzeelor va comemora ambele evenimente cele două locuri diferite vor deveni unul, sub același acoperiș iar eu cred că este o decizie minunată pe care dumneavoastră ați inițiat-o și doresc să vă transmit aprecierea mea.” a transmis Aryeh Barnea, președintele asociației AMHA care oferă asistență supraviețuitorilor Holocaustului din întregul Israel.

”Acest eveniment este foarte important pentru Abordarea Holocaustului din punctul meu de vedere se bazează pe câteva aspecte: primul este asumarea responsabilității al doilea este amintirea al treilea este restituirea proprietăților confiscate iar al patrulea este reconcilierea.Am convingerea că astăzi prin înființarea și deschiderea acestor muzee se îndeplinește acea datorie morală a noastră de a ne aminti acele evenimente și asumarea obligației de a educa opinia publică actuală dar și generațiile care urmează. Felicit prin cuvintele mele administrația ieșeană pentru această inițiativă! a transmis profesorul universitar dr. Shimon Shitrit.

Expoziția și Muzeul Teatrului Evreiesc sunt organizate de Muzeul Național al Literaturii Române Iași, în parteneriat cu Arhivele Naționale Iași, Federația Comunităților Evreiești din România, Muzeul Brăilei „Carol I”, Teatrul Evreiesc de Stat din București și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.