Non multa sed multum

Ion Varta: Români în Siberii de gheață (al doilea val al deportărilor: 5-6 iulie 1949)

„Durerea nu se şterge –
încrustată în suflet
rămâne nu numai azi,
nu numai mâine…”
(Maria Găitan, născută în Basarabia în 1928, dinpoemul LACRIMA)

Invitatul nostru este Ion Varta (n. 8 decembrie 1958, Larga, Raionul Briceni) – istoric din Republica Moldova. Fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ales în Legislatura 2005-2009 pe listele Partidului Popular Creștin Democrat, fost membru al Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, directorul Serviciul de Stat de Arhivă din Republica Moldova, demis de guvernarea pro- Plahotniuc în 2019.

Comemorăm cel de-a doilea val al deportărilor în Siberia și nu uităm că acest enorm genocid este parte din istoria noastră, a românilor.

Ion Varta: Deportările au constituit una din cele mai mari crime ale regimului totalitar comunist. Cel de-al doilea mare val de deportări s-a produs în zilele de 5-8 iulie. Unele garnituri de tren au staționat în gări chiar și trei zile și trei nopți, drama lor a fost una enormă în debutul acestui calvar întrucât nu știau ce li se va întâmpla, temperatura era caniculară și acest episod tragic din biografiile acestor oameni năpăstuiți a însemnat moarte pentru mulți. Unii nu au avut parte nici măcar de o cană cu apă. Era interzis să li se ofere o bucată de pâine, apă. Este adevărat că au fost și excepții, unii ostași sovietici s-au dovedit a fi mai mărinimoși.
Toată politica de represiune a cunoscut mai multe fațete. Crima a fost instrumentată în diferite moduri. Am avut parte de asasinări în masă, imediat după ce s-a produs anexarea Basarabiei în 28 iulie ꞌ40. Același lucru s-a întâmplat și în ꞌ44, martie–aprilie-mai 1944 și chiar după operațiunea Iași-Chișinău s-a recurs la asasinările în masă întrucât aici, în spațiul dintre Prut și Nistru operau batalioanele care împușcau oameni în plină stradă, fără judecată. Asasinări, mobilizări la munci forțate, condamnări la închisoare în lagăre de concentrare, rechizițiile la stat de produse cerealiere.

Asasinările în masă au început chiar în primele ore ale invaziei Uniunii Sovietice din iunie ꞌ40. Era suficientă o mică delațiune, un denunț. Dacă nu se conformau ordinelor, capul familiei era împușcat. Se mai aplicau pedepse pentru eschivarea de serviciu militar în Armata Roșie. Se dădeau până la trei ani de închisoare și erau internați în lagăre de concentrare cei care fugeau de armată. În satul meu de baștină din fostul județ Hotin, tatăl meu spunea că erau 126 de tineri care se ascundeau prin pădure. Erau acei tineri formați în perioada interbelică sub administrație românească și nu acceptau acest regim sovietic de ocupație, nu voiau să se înregimenteze în armata ocupanților. Cei prinși erau duși la așa-numitele școli de meserii dar, de fapt, erau duși dincolo de Urali, de Cercul Polar unde erau dizlocați pe diferite șantiere ale celui de-a doilea bloc sau bază militară industrială sovietică pe care Stalin a început s-o edifice în 1940-ꞌ41.
Munca epuizantă, lipsa hranei, insalubritatea, lipsa de asistență medicală, epidemiile, toate acestea au produs ravagii celor câteva sute de mii de basarabeni care au fost duși începând cu 26 august 1940 până la dispariția regimului sovietic, la sfârșitul anului ꞌ89. Inclusiv istoricii ruși au publicat documente cu referire la cumplite de trai și la răscoalele moldovenilor. Drama lor a fost una imensă. Deposedați de bunuri și îmbarcați în vagoane de vite, staționau cu zilele închiși în ele pe caniculă. Pentru unii călătoria a durat până la patru săptămâni, au ajuns în Siberia, Kazahstanul de sud, Tomsk, Omsk, Novosibirsk, Altai, până în Extremul Orient. O bună parte din acești deportați au fost aruncați în plină taiga. Mulți au murit pe drum sau ajunși la destinație, de boli, frig, foame ori împușcați… Drama lor a fost incomensurabilă, calvarul lor a durat ani în șir. Puțini s-au mai întors. Foarte puțini. Drama lor și a familiilor lor continuă și în zilele noastre, nu li s-a restituit supraviețuitorilor sau familiilor lor nimic din ceea ce li s-a luat, foarte mulți au pierit. Este vorba nu doar despre cele trei mai valuri de deportări , dar au fost și valuri mai mici.

În total ar fi vorba despre două milioane de victime: în RSS Moldovenească, în Ucraina (Bucoviona, sudul Basarabiei și Ținutul Herța). Foametea organizată din ꞌ46-ꞌ47, timp în care au murit aproape 400 000 de oameni. În mobilizările la munci forțate avem 626 000 de persoane duse dincolo de Urali, în Siberia, din care foarte mulți au murit. Doar vreo 3500 au revenit la baștină.

Ce se face azi, în memoria lor?
Ion Varta: Autoritățile dau dovadă de o amnezie totală, de o lipsă de respect pentru aceste victime, atâta doar că unele formațiuni politice de orientare pro-românească vor depune coroane de flori la monumentele acestor victime. Aceste formațiuni cresc în sondaje, ceea ce înseamnă că din ce în ce mai multă lume înțelege că unica șansă este revenirea la Patria–mamă, România.

(A consemnat Irina Airinei)

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.