Non multa sed multum

Arhitectul Mugur Kreiss: „Casa ar trebui să fie oglinda fiecăruia dintre noi”

Un interviu de Irina Airinei

I.A.: Care a fost conceptul de la care ai plecat în realizarea filmelor tale privind amenajările interioare, ce ți-ai propus prin acest proiect?

M.K.: Vlogul meu este un proiect care îmi este foarte drag, care îmi aduce multe satisfacții. Ideea a fost a prietenului meu, Alex Toma, care mi-a propus – a insistat și s-a luptat cu reticența mea – să pun tot ceea ce știu sub această formă, accesibilă oricui este dornic să știe câte ceva despre designul interior și despre meseria de interior designer. Și iată că, din 4 septembrie 2018, episoadele apar săptămânal, în fiecare sâmbătă, și nu durează mai mult de 5-7 minute fiecare, cu mici excepții cerute de ocazii speciale. Linia lor principală este aceea de a prezenta informații, sfaturi, idei, sugestii legate de amenajarea casei într-un limbaj accesibil, curat, simplu, fără artificii, atrăgător. Toate acestea sunt presărate cu exemple din proiecte realizate de mine și de fotografii, scheme și desene sugestive, are fac informațiile mai ușor de asimilat de către cei care privesc.

Iată că pe 18 iulie am ajuns la episodul cu numărul 100, în care cei care mă urmăresc pot intra în culisele meseriei mele și în cele ale realizării acestui vlog, îi pot cunoaște pe colaboratorii din viața mea profesională și pe prietenii care au pus și încă pun umărul pentru ca ceea ce vezi tu pe YouTube să se întâmple cu regularitate. Este vorba despre profesionalism, despre implicare, despre ajutor și despre prietenie.

Ce îmi propun? Să pun la dispoziție atâtea informații legate de meseria pe care o am – arhitect și designer de interior – cât oamenii să înțeleagă cât de important este ajutorul unui profesionist în transformarea casei în ACASĂ.

Link către vlogul meu:
https://www.youtube.com/channel/UC2pknywvONrmxDSwnIyCegw/videos

I.A.: Beneficiarii proiectelor tale au fost de toate vârstele, de formaţii diferite… Care ar fi diferențele de viziune între generații, așteptările și „tarele” lor în materie de design interior?

M.K.: Poate părea surprinzător, însă am observat că viziunea nu ține neapărat de vârstă. Cel puțin eu am avut ocazia să întâlnesc și oameni tineri închistați în viziuni bătrânești, dar și oameni mai puțin tineri cu mintea excepțional de deschisă. În general, clienții mei sunt mereu surprinzători și îmi provoacă creativitatea – ceea ce îmi place la nebunie.Tarele nu înseamnă nimic. Nimeni pe lumea asta nu știe totul – ar fi plictisitor și absolut nepractic, nu ar mai exista clienți și prestatori de servicii! Contează deschiderea minții oamenilor și încrederea pe care mi-o acordă. Apelează la mine oameni mai mult sau mai puțin instruiți în ale designului interior și arhitecturii, dar asta nu e o problemă. Nici la medic nu te duci fiind tobă de medicină, nu? Eu le ofer, cinstit, tot ce știu eu mai bine, în final rămâne la latitudinea lor dacă aplică totul sau aleg doar o parte.

Așteptările mele sunt legate de așteptările lor, a celor care îmi cer ajutorul. Ofer seriozitate, respect și implicare la cote maxime, cer la fel. Proiectele mele de design interior conțin ce cred eu că e mai bine pentru ei și casele lor, iar variantele pe care le pun la dispoziție sunt la fel de bune, nu e nimic “de umplutură“.Fac meseria asta cu mare plăcere și îmi place ca totul să decurgă plăcut, pentru ambele părți implicate.

I.A.: Cât este de importantă amenajarea artistică a unei locuințe pentru viața noastră?

M.K.: Faptul că o casă este amenajată mai mult sau mai puțin artistic, nu este important. Însă esențial mi se pare ca o casă să fie croită exact după viața celui care o locuiește, iar asta include funcționalitate și estetic, deopotrivă. Dar esteticul implică artisticul, așa că ajungem unde trebuie cu răspunsul. Știți celebrul cântec în care se spune „Casa mea-i un cântec cu acorduri ample, e o caldă melodie casa mea / Eu sunt sufletul din ea, ea e însăși viața mea, viața mea cu tot ce-i bun în ea.“? Mi se pare un exemplu perfect pentru ceea ce am spus mai sus. Suntem diferiți, deci casele noastre nu pot și nici nu trebuie să semene. Nu putem aplica modele văzute în altă parte pur și simplu, trebuie să ni se și potrivească. Balanța dintre funcțional și estetic, între practic și artistic, se înclină într-o parte sau în cealaltă, conform a ceea ce se găsește în interiorul nostru.

I.A.: Ce înseamnă „interior minimalist” pentru creatorul de artă Mugur Kreiss?

M.K.: Minimalist înseamnă, în primul rând, PUȚIN. Eu sunt, mai degrabă, adeptul conceptului de CÂT TREBUIE. Cum spuneam și mai sus, fiecărui om i se potrivește o „rețetă” de casă doar a lui. Nimic nu trebuie forțat, pentru că și cel mai mic detaliu, aparent nesemnificativ, îți poate influența starea pe care o ai și, până la urmă, chiar viața. Nu se potrivește orice, oriunde și oricui. Culorile, orientarea spre un punct cardinal sau altul, stilul, materialele – toate trebuie adaptate celui care locuiește în spațiul supus amenajării.

I.A.: Care sunt stilurile tale preferate în domeniul amenajărilor interioare și în ce contexte sociale și ambientale se integrează acestea?

M.K.: Mă încântă enorm stilurile atemporale, pentru că mi se par mai interesante decât cele care au rețete fixe, din care nu trebuie să ieși, orice ar fi. Acestea combină elemente din mai multe epoci și, prin orice detaliu pot fi aduse, cât ai clipi, în contemporan. British country, Provençal, Mid Century și Contemporan – îmi plac și le folosesc din plin, într-un eclectism care ține doar de alchimia personală. Nu țin neapărat la trenduri, nu recomand culori la modă, nu folosesc pattern-uri în tendințe decât cu moderație. Reinterpretările și revizitările stilistice sunt deosebit de atrăgătoare pentru mine. Afirmația mea are și o parte practică: nu găsesc chiar orice pentru a recrea un stil, de aceea încerc să fiu creativ, să ofer soluții uneori neașteptate pentru ca rezultatul final să fie în liniile pe care le doresc. O casă nu este ca o haină și nu oricine își permite să o retușeze doar pentru a ține pasul cu moda!

Este important de reținut că fiecare spațiu are un stil al său și îl „cere”. Nu e bine să forțezi, iar dacă o faci, e bine să o faci cu mare artă. Iar arta cu care faci o amenajare ține de cunoștințele acumulate de-a lungul vieții profesionale și nu numai. Casa este sau ar trebui să fie oglinda fiecăruia dintre noi.

Puteți afla mai multe despre activitatea arh. Mugur Kreiss accesând:
www.mkdesign.ro

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.