Irina Airinei: Privind Israelul în ochi. Acasă la Amos Oz, într‑un Tel Aviv încărcat de amintiri…
Apărut în România în Punctul Critic Nr. 01 / 2018 martie 31, 2018 și în Israel în Gazeta Românească (trad.n. din engl.)
Copleșită de farmecul Tel Avivului anilor ꞌ20, cu viziunea Școlii de la Bezalel…Vizitând un anume Tel Aviv, cel al FANIEI OZ, care ne‑a fost ghid, cel al doamnei NILY OZ, cea care ne‑a primit cu soarele în brațe în Parcul Meir, la capătul străzii Bialik, stradă ai cărei arhitecți, Koplevitz, Levy sau Baerwald, au plănuit construcțiile albe, profilate pe fundalul magic al seninului mediteranean și care iluminează materia într‑o formă spiritualizată. Motivele orientale ale lui Reuven Rubin sau Nahum Gutman, adoptate subtil de Art Nouveau-ul sau Jugendstill-ul local, vibrează în aerul proaspăt al zilei. Mai apoi, iată‑ne acasă la AMOS OZ, în acest Templu al cărții din Ramataviv în care oficiază, cu simplitate și blândețe, nu un ascet al condeiului, ci un om al zilelor noastre care ne vrăjește cu îndrăzneala de a privi Israelul în ochi. Suntem oaspeții lui, aici, ca și Altundeva, în cărțile lui care ne‑au dăruit clipe fermecate, învățăceii de la PAIDEIA, școala condusă astăzi de fiica sa, FANIA OZ SALZBERGER, ghidul nostru prin Tel Avivul poeților, pictorilor și arhitecților începuturilor moderne. Încercăm să atingem apa și vântul, trăim scene și întâmplări din cărțile lui și, deodată, ne cuprinde o pace desăvârșită…
I.A.: Ce este Israelul pentru AMOS OZ: O Poveste despre dragoste și întuneric în care să nu pronunți „noapte”…?
AMOS OZ: Israelul este îndeplinirea unui vis. Dezamăgirea nu provine în mod necesar din natura Israelului. Ci din natura visului. În momentul în care îți îndeplinești visul, simți o ușoară dezamăgire că ceea ce s‑a întâmplat nu este la fel de minunat ca visul inițial. E un element important atunci când reflectezi la realitatea acestei țări. S‑a născut dintr‑un vis, nu din considerente demografice, geografice sau de alt gen. Și ca orice vis, nu se poate ridica la monumentalele așteptări ale celor care l‑au visat. Nu s‑a născut dintr‑un singur vis, ci dintr‑un întreg spectru de vise. O uriașă varietate de planuri, ideologii, intenții, fantezii, credințe. Dacă cineva mă va întreba care este definiția unui adevărat sionist, nu pot să îi exclud pe fanatici, extremiști, lunatici, șoviniști. Nu pot să îi scot din sfera sionismului. Printre primii sioniști erau unii care doreau să reconstruiască acest pământ ca o replică a regatului biblic al lui David și Solomon. Cu Templul în centru, cu Palatul regal nu departe de Templu, o națiune de preoți, fermieri și soldați. Națiunea biblică. Au fost alții, veniți mai ales din Europa de Est, care au visat să creeze aici o replică a stetl‑ului evreiesc vorbitor de idiș din estul Europei, dar ferit de pogromuri, persecuții, discriminare, de temerile zilnice față de ne-evrei. Au fost evreii din nordul Africii, care visau să recreeze aici, în Israel, un fel de stat religios, dar nu fanatic, conservativ, utopic, cu un mediu de viață evreiesc‑orientalo‑arab. Integrându‑i pașnic pe arabi, vorbind idiomul evreo-arabic, conservând comportamente specifice Orientului mijlociu. În timp ce alții au visat să creeze aici un paradis austro‑ungar. Theodor Herzl a fost unul dintre ei. Maniere corecte, oamenii vorbindu‑și cu „Herr Doktor, Frau Direktor”… Liniște și pace între 2 și 4 după-amiaza, Austro‑Ungaria lui Franz Josef în mijlocul Orientului…Alții, cu totul diferiți, au visat să creeze aici un paradis marxist. Un paradis egalitarist creat de evreii din Rusia sovietică. Alții au avut în minte un fel de social‑democrație scandinavă seculară, progresivă, tolerantă, individualistă. Alții au crezut într‑un colonialism evreiesc în sensul bun. Europenii venind să salveze Orientul de sărăcie, de boli. Aducând lumina și progresul în lumea arabă, care în cele din urmă se va europeniza. Ei vor construi ferme mari în care vor lucra alături de arabi în mod echitabil și toți vor beneficia de roadele muncii lor. Au mai fost și unii sioniști fasciști, un foarte mic grup inspirat nu de Hitler, ci de Mussolini din faza lui de început, ei visau aici la un stat centralist, naționalist, patriotic, militarist. Aș putea vorbi mult despre visurile atât de diferite ale primilor sioniști. Dar cum pot exista toate astea împreună? Ce au avut toți acești visători împreună dacă visele lor au fost atât de diferite? Ba chiar se contraziceau reciproc. Ca apa și focul. Ca și cum ar fi încercat să creeze imposibilul. Cum putea fi creat acest vis dacă fiecare venea cu un alt plan? Pare o glumă, o comedie. O farsă. Trebuia să existe un numitor comun. Este un cântec naiv, popular, cunoscut diverselor generații de pionieri, părinților lui Nily, părinților mei și care spune că: „Aici, în țara strămoșilor noștri, toate visurile noastre se vor împlini”. Indiferent cât de multe și de diferite ar fi fost visurile, toți au căzut de acord că acestea vor fi îndeplinite aici și nu în altă parte. Nu în Europa, deoarece Europa, de secole, a fost un loc foarte ostil. Iar în secolul al XX‑lea a devenit de nesuportat. Nu în lumea islamică, nu în lumea arabă din cauza creșterii naționalismului, șovinismului, xenofobiei. Și acești evrei din estul Europei au fost primii sioniști veniți aici și mai târziu au venit sioniști din Germania, apoi din Africa de Nord, din Irak, din Yemen. Ei nu au putut să se pună de acord. Și a fost foarte greu, dar nu sfârșitul lumii. Și a fost de ales între o viață intensă într‑o țară a unor visuri contradictorii și o țară în care toți au același vis, aceeași viziune, același plan. Eu prefer polifonia. Chiar cacofonia, chiar zgomotul țipetelor. Chiar disputele violente între evrei și evrei. Chiar în inima acestei țări sunt religioși și seculari, evrei și arabi, bogați și săraci, sefarzi și așkenazi, atât de multe contradicții…
I.A.: Putem ajunge, oare, la o Pace desăvârșită în Țara Sfântă?
AMOS OZ: Această țară e foarte mică. Și această țară mică a trebuit să fie singurul cămin al evreilor israelieni și al arabilor palestinieni. Evreii nu au avut niciodată o patrie în afară de asta. Dar este și țara poporului palestinian, și ei nu au altă țară. Ei nu sunt egipteni, libanezi, sirieni și au trăit foarte greu ca refugiați în aceste țări. În prezent evreii israelieni nu au unde să se ducă și nu pleacă nicăieri. Nici arabii palestinieni. După o sută de ani de lupte nu putem conviețui împreună pentru a face dragoste, nu război. Poate în viitor, dar nu acum. Iar soluția este să împărțim această casă mică în două apartamente mai mici. Să încetăm să ne mai împușcăm, să ne mai terorizăm reciproc. Cred că această țară, acest pământ al celor două națiuni trebuie să fie un condominium. O casă cu apartamente. Nu un dormitor comun. Cred în compromisuri oneste. În opinia mea, compromisul înseamnă viața, iar opusul lui sunt anarhia și moartea. Trebuie să găsim soluții foarte creative pentru aceste teritorii distincte. Locurile multiconfesionale trebuie să le facem accesibile tuturor credințelor, fără să existe un control unic. Cred în necesitatea integrării tuturor cetățenilor israelieni din punct de vedere politic, social, economic în cadrul societății israeliene. Evreii vor putea trăi și ei în teritoriile palestiniene, aproape de locurile sfinte. Nu ca stăpâni sau colonizatori. Ei ar putea trăi în calitate de cetățeni palestinieni egali sau ca israelieni rezidenți în Palestina.
I.A.: Deschizând cutia neagră a narațiunii dumneavoastră, este Zikhron Ya’akov un simbol al eroismului evreilor români veniți aici ca să clădească o țară, prin muncă și înfruntând primejdiile naturii și ale dominației otomane? Ce reprezintă Zikhron Ya’akov pentru dumneavoastră?
AMOS OZ: Zikhron Ya’akov este locul pe care îl iubesc. Și îl iubesc nu numai pentru că am famila acolo. Și Nily are un strămoș acolo care a venit din România și care a fost unul dintre părinții acestei așezări și care este înmormântat acolo. Și unul dintre nepoții săi a mers în vechiul cimitir și i‑a aflat mormântul. Acest loc înseamnă foarte mult pentru mine și a fost fundalul unui roman scris de mine și al unei cărți de non‑ficțiune. Dar știți, când scriu o povestire sau un roman nu pot scrie în termenii unei „reprezentări”. Nu am în vedere cât de reprezentativ este un loc sau altul, ceea ce mă interesează este ca acest fundal și personajele să aibă o legătură… Fiecare dintre cei aflați în această cameră are o istorie care merge mult în urma clipei în care s‑a născut. Nu dedic cărțile mele unora sau altora, las lucrurile astea pe seama sociologilor… Pentru mine toată istoria începe cu personajele. Nu știu de unde vin, dar când încep să vorbească unul cu celălalt, să interrelaționeze, știu că asta e acțiunea. Întrebarea despre Zikhron Ya’akov este foarte atractivă și aș putea vorbi foarte ușor despre faptul că locul este, într‑adevăr, un simbol. Dar eu sunt un povestitor și atunci când spun o poveste despre Zikhron Ya’akov, aceasta este dincolo de emblemă sau de reprezentare. Nici un singur loc în Israel nu este o reprezentare. Prin asta spun că Ierusalimul este Ierusalim, că Tel Avivul este Tel Aviv, iar acel loc arab aproape de Tel Aviv numit Kafr Qasim este un alt Israel. Și nu departe de aici sunt refugiații ilegali veniți din Africa. Acesta este un cu totul alt Israel. Așadar, nu se pot spune lucruri generale despre locuri ca Zikhron Ya’akov. Asta pentru că Israelul, cea mai mare țară mică, este, în fond, de o infinită varietate.
Foto: Irina Airinei Vasile
Nu stiu, după ce am citit cele de mai sus, dacă mă mai pot exprima. Este o evocare atât de interesant prezentată încât nu lasa loc de comentarii,eventual doar de elogii. Sigur, însă, provoacă și motivează multă gândire. Nu mai puțină prețuire pentru creație dar și pentru
autoare.
V. Plugaru.