Dr. Mihai Nicolae: Descoperirea geografiei românilor de pretutindeni (II)

Foto: Irina Airinei

La începutul secolului XX, problematica românilor de pretutindeni devine obiect de studiu în şcoală. Primul act normativ este Legea asupra învăţământului primar şi normal primar, „sancţionată” prin Înaltul Decret Regal Nr. 219 din 26 aprilie 1896 şi publicată în Monitorul Oficial Nr. 24 din 30 aprilie 1896. Până în aprilie 1908 (data exemplarului consultat) actul normativ cunoaşte zece modificări. La „şcoalele de adulţi de curs primar” se preda în cadrul orelor de geografie „ cunoştinţe sumare despre ţinuturile locuite de români” (art. 8, lit. e). Tematica „România şi ţările locuite de români” urmărea programa analitică pentru clasa a IV-a a şcoalilor normale de învăţători (art. 16, lit. e). Metodica specială pentru „provinciile locuite de români” indica: Transilvania, Bucovina, Banatul, Crişana, Maramureşul, Basarabia şi Macedonia. Legea preciza în cazul fiecăreia din aceste provincii următoarele teme: marginile, apele principale, trăsături mari ale reliefului, scurte noţiuni istorice, statul căruia aparţin, locuitorii, aşezămintele principale româneşti de cultură, limba, starea economică, religia, părţile locuite de români şi numărul acestora; două ore şi jumătate pe săptămână erau dedicate pentru sinteza întregului teritoriu locuit de români (În clasa a IV-a se preda şi Insula Şerpilor, la capitolul Insule, urmată de „Exerciţii pe harta Europei”.).

În anul 1903, SIMION MEHEDINŢI scrie un manual intitulat Ţările locuite de români. Avea următoarele capitole: „Românii din Macedonia”, „Ţara dintre munţi şi cea din şesul Tisei”, „Ţara dintre Prut şi Nistru” şi „Bucovina”. Manualul, aprobat de Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor, era destinat clasei a III-a primară urbană şi divizia a treia, anul I al şcolilor rurale. Până în 1911 cunoaşte şase ediţii. Pentru ediţia din 1911 se foloseşte însă titlul România şi ţările locuite de români care va fi folosit şi de autorii ulteriori. Profesoara POLIXENIA RĂDULESCU, este autoarea unui alt manual, volumul fiind aprobat pentru clasa a III-a primară. Cea de-a V-a ediţie apare în anul 1915. (O referinţă indică o ultima ediţie- coautor Petre I. Rădulescu- publicată de Editura Societăţii Cooperative Librăria Naţională în anul 1919, fără a putea consulta şi această ediţie. Prin Ordinul Nr. 252 din 20 mai 1909, Ministerul aprobă şi cartea semnată de dr. G. M. Murgoci, universitar impreuna cu I. Popa Burcă, profesor secundar, tot un manual de geografie pentru uzul clasei a IV-a secundare. Academia Română premiază volumul cu Premiul Asociaţiunii Craiovene pentru Cărţile Didactice. Capitole: „ Ţările locuite de români din Regatul Ungariei”, „Bucovina”, „Basarabia”, „Românii din Serbia şi Bulgaria”, dar şi „Românii de peste Nistru”, „Românii din Galiţia, Silezia şi Moravia”, „Ţările româneşti din Peninsula Balcanică”, „Românii din Asia Mică, Istria, Croaţia, Corinthia, etc.”.
Am mai identificat şi următoarele manuale, fără să putem găsi niciun exemplar disponibil în bibliotecile cercetate. MIHAI G. MUMUIANU este autorul unei Geografii a României şi a provinciilor locuite de români, tipărită la Editura Socec (pe copertă este specificat anul 1911 şi menţiunea ediţia a VIII-a). Mumuianu a predat geografia la şcoala „I. Genilie” din Bucureşti. Cel de-al doilea manual este tot o Geografie a României şi a provinciei locuite de Români, având ca autor pe G.N. COSTESCU, ION GHIAŢĂ şi I. CIORĂNESCU. Cartea este tipărită la Bucureşti de Editura
Librăriei Şcoalelor C. Sfetea în acelaşi an în 1911. Nu dispunem de mai multe date.

Pentru a accentua interesul în epocă pentru aromânii de la sud de Dunăre trebuie menţionat profesorul DEM ABELEANU. O aparţie inedită este manualul acestuia Geografia fizică şi politică a Turciei Europene. Manualul este destinat „şcoalelor romane din Macedonia, Albania, Epir şi Tesalia”. Dem Abeleanu (1957-1933?) îşi publică cartea în 1905 la Tipografia Universitară A.C. Brătănescu. (Fostul profesor şi director al Gimnaziului românesc din lanina a semnat şi lucrearea, redusă ca proporţii Neamul aromânesc din Macedonia. Cele două titluri nu sunt disponibile.)
Către mijlocul secolului al XX-lea, o dată cu amplificarea studiilor privind românii de pretutindeni apar titluri noi dedicate regiunilor răsăritene, mai puţin cunoscute şi cercetate. Un studiu cuprinzător publică NICOLAE DRAGOMIR despre prezenţa oierilor mărgineni (zona Sibiului) în Basarabia, Crimeea, Caucaz. Autorul urmăreşte drumurile lor de transhumanţă în Turkmenistan, Daghestan, regiunea Terek, Bataisk de lângă Don şi alte centre din Caucazul de Nord. Mărginenii iernau cu turmele lor în bălţile Niprului. (Anterior acestui studiu, unele surse menţionează caravanele aromânilor din Zagorul Pindului- „cârvânarii”- care ajungeau la Bucureşti, la Iaşi, dar şi la Chişinău, Odessa, înaintând până Nijni Novgorod, la confluenţa fluviului Volga cu afluentul său Oka.) Transnistreanul NICHITA SMOCHINĂ dedică mai multe studii românilor de dincolo de Nistru, prezentând si instituţia sovhozului şi alte aspecte din Rusia sovietică, necunoscute în ţară. În 1939 publică la Iaşi, „Les Roumaines de la Roussie Sovietique”, o premieră în literatura de la noi. După începerea Campaniei din Est, îi apare studiul Românii de peste Nistru (1941). În august 1940 la solicitarea Mareşalului Ion Antonescu, Petre Petrinca, şef de serviciu în Direcţia Minorităţi din Ministerul de Externe al României, examinează situaţia minorităţii române din Ungaria. (Două dintre studii sunt realizate împreună cu Nichita Smochină).

Perioada războiului aduce noi titluri dedicate românilor răsăriteni, interesul fiind sprijinit şi de efortul de propagandă. Aici trebuie menţionate operele istoricului EMIL DIACONESCU şi în special cele dedicate Banatului românesc (1941) şi Românilor din răsărit- Transnistria (1942).
( Aceasta lucrare îi are în vedere şi pe românii din nordul Transnistriei, la miazanoapte de localitatea Balta, care nu vor mai fi menţionaţi după 1944. )
În aceeaşi perioadă, o cercetare de o importanţă excepţională a urmărit identificarea şi studiul românilor de dincolo de Nistru şi mai ales a românilor de la est de Bug. Acest demers sociologic şi etnografic a rămas până astăzi un exemplu ireproşabil de probitate ştiinţifică.
O echipă a Institului Central de Statistică, condusă de Anton Golopenţia (1909-1951) a cercetat aşezările româneşti din Valea Hoţului (Ananiev, Nordul Transnistriei) până dincolo de Harcov, acolo s-a retras D. Cantemir în 1711, după înfrângerea suferită la Stănileşti. Specialiştii români au fost dispersaţi în teren pe o largă arie geografică: de la Tiraspol la Odesa, de la Bug la Nipru, Bazinul Doneţului, Crimeea şi Melitopol (reg. Zaporijia, Ucraina). Într-o scrisoare adresată soţiei (1942), A. Golopenţia relateaza telegrafic: „Munca de aici merge. Explorăm românii cu şi fără conştiinţa moldoveniei lor, judeţ de judeţ, plasă de plasă şi până în cătunele pierdute. Cum caută alţii zăcămintele de preţ.” Studiile efectuate au dovedit că teritoriile dintre Bug şi Nipru (inclusiv „Noua Rusia/ Novorossiya) a fost colonizate si de strămutaţi din toate provinciile româneşti. La invitaţia lui Galopenţia, Constantin Brăiloiu (1892-1958) efectuează cercetări etnomuzicale, studiind pentru prima dată, folclorul muzical românesc din răsărit. Cele cinci piese înregistrate cu această ocazie vor fi incluse de Brăiloriu- după autoexilarea sa în Elveţia- în colecţia „La Collection universelle de musique populaire enregistree” (40 de discuri vinil apărute la Geneva în perioada 1951-1958). Opera sociologului şi statisticianului Anton Golopenţia trebuie valorificată în prezent şi prin prisma încercărilor de fundamentare teoretică a noţiunii „români de pretutindeni”.
Împreună cu ION CONEA, VINTILĂ MIHĂILESCU, M. POPA-VEREŞ, C. BRĂTESCU, atât în revista Geopolitică şi geoistorie, cât şi în articolele teoretice, A. GOLOPENŢIA contribuie la schiţarea unei concepţii moderne a noţiunii. Astfel este introdusă distincţia dintre „naţiunea cuprinsă între fruntariile ţării” şi „conaţionalii risipiţi în lume”, adică „naţiunea considerată ca o comunitate spirituală aparte în lume” .

În anul 1942, o dată cu înţelegerea faptului că războiul este pierdut se înfiinţează „Biroul Păcii”, pentru a pregăti argumentele necesare pentru viitoarea conferinţă postbelică. Condus de diplomatul VASILE STOICA (1889-1959), el însuşi un bun cunoscător al acestor probleme, „Biroul Păcii” din cadrul Ministerului de Externe solicită mai multor personalităţi culturale, pregătirea „dosarelor” menite să asigure „câştigarea păcii”. Preocuparea pentru românii din afara ţării este prezentă. Cu o sumbră premoniţie se caută căile pentru a salva ceea ce se mai putea salva, încercându-se să fie influenţata în bine soarta acelor români ce ar fi rămas sub autoritatea statelor invingătoare, şi în primul rând, a Uniunii Sovietice. Lucrările de sinteză sunt repartizate următorilor specialişti: prof. SILVIU DRAGOMIR şi T. TRÂPCEA (românii dintre Morava şi Timoc), VASILE STOICA (românii maramureşeni şi Maramureşul de Nord, românii din regiunea Vidin, Bulgaria), dr. AUREL COSMA (Banatul de Vest), ŞTEFAN CIOBANU (Basarabia şi Transnistria), prof. VINTILĂ MIHĂILESCU (harta răspândirii românilor), prof. ION NISTOR (Bucovina), prof. I. MINEA (graniţa de nord a României), LAURIAN SOMEŞAN (fruntaria noastră de vest), VESPASIAN V. PELLA (constantele geopolitice româneşti) ş. a. Această viziune generală a „Biroului Păcii” nu mai este urmată după încheierea celui de-al II-lea Război Mondial. Între 1944- 1989, interesul pentru românii de pretutindeni, pur şi simplu, dispare din politica oficială; totodată subiectul este marginalizat ca temă de cercetare academică.De pilda, atunci când guvernul bulgar adoptă unilateral decizia de a închide şcolile româneşti (1945), autorităţile din ţară se conformează, apreciind că: „nu se mai justifică susţinerea acestor şcoli într-o ţară prietenă” (1947). Ana Pauker, ministru de externe între 1947-1952 adoptă o poziţie similară în privinţa celor 117 şcoli şi licee din zona Greciei, Albaniei şi actualei Macedonii.
În perioada menţionată (1944-1989) aceste direcţii de politică externă, sau mai bine spus absenţa lor, au drept cauză: orientarea diplomatică dictată de comisarii sovietici, îmbrăţişarea doctrinei internaţionalismului proletar, dar şi o vizibilă teamă în a aborda un subiect considerat sensibil. Principiul neamestecului în treburile interne, invocat obsesiv a ţintit să protejeze o relativă independenţă în cadrul lagărului socialist; în acelaşi timp a anihilat orice preocupare pentru sprijinirea minorităţilor româneşti din afara ţării. La toate acestea se adauga o frică paralizantă ca nu cumva o politică favorabilă conaţionalilor de peste hotare să încurajeze pretenţii noi din partea ţărilor „vecine şi prietene”. Rezultatul a fost abandonarea românilor balcanici, ca şi a celorlate comunităţi româneşti din jurul României: patria tuturor românilor se dezice de rostul său fundamental.
După accederea la conducere a lui N. Ceauşescu, pe fondul problemei basarabene, autorităţile au acceptat memoriile adresate Consiliului de Stat de către PAN HALIPPA, ONISIFOR GHIBU sau chiar NICHITA SMOCHINĂ. Institutul de studii istorice şi social-policiti de pe lângă CC al PCR examina punctele de vedere exprimate de aceste personalitatăţi şi uneori solicita opinia celor menţionaţi, păstrând deschis un fel de dialog
După 1989, prin infiinţarea unui Departament pentru Românii de Pretutindeni, devenit ulterior, prin Hotărârea Nr. 17 din 12 ianuarie 2017 Ministerul pentru Românii de Pretutindeni s-a deschis o perspectivă nouă relaţiei români- români, permiţând României să gestioneze problemele contemporane ale românilor de pretutindeni într-un mod eficient. Abandonarea unei anume abordări birocratice, marcată uneori de unele temeri sau poziţii politice ar fi de natură să sprijine realizarea integrală a atribuţiilor stabilite prin Legea Nr. 299/2007. În acest sens, implementarea sistematica a „Strategiei naţionale pentru românii de pretutindeni”, aprobată prin Hotărârea Nr. 405/2007 ar putea constitui, cu adevărat, începutul unui viitor promiţător pentru noi toţi, români din ţară sau din afara ei.

Conferința organizată de ICR de Ziua Românilor de Pretutindeni, luni, 27 mai, 2019