Gheorghe Grün despre „Destin deturnat – o istorie a lumii prin ochii islamului” de Tamim Ansary

Editura Corint 2018

DINCOLO DE OGLINDĂ
Noi, europenii, avem tendința egocentrică de a privi istoria lumii ca într-o oglindă unde ne vedem doar pe noi înșine, așa cum am fost și așa cum suntem. Rareori se găsește cineva care să privească dincolo de oglindă. În sfârșit, cineva si-a dat seama de aceasta și a scris o istorie a lumii văzute din partea cealaltă a oglinzii. Acest cineva este Tamim Ansary, istoric afgano-american, născut la Kabul în 1948, dar care a trăit cea mai mare parte a vieții sale în America.

Din păcate noi, occidentalii de cultură iudeo-creștină, credem că civilizația noastră este „cea mai bună din lume în cea mai bună dintre lumile posibile”, și este singura care poate asigura un viitor luminos planetei. Acest fel de a vedea situația ne face orbi în fața celor ce gândesc altfel, au altă scară de valori, alte tradiții și alte cutume. Totuși, aceștia există, iar necunoașterea lor ne duce adeseori la catastrofe precum invazia Irakului în 2003, războiul din Afganistan care durează de peste 18 ani, distrugerea fragilului echilibru din Libia și catastrofa umanitară din Siria. Acest europocentrism, această tendință de a ne crede singurii deținători ai Adevărului, ne face extrem de vulnerabili în relația noastră cu celelalte civilizații, precum cea musulmană, chineză, indiană ori aborigenă.
Tamim Ansary (Foto:Wikipedia)

Ansary nu dă lecții, nu este părtinitor, el doar scrie istoria așa cum o văd cei „de dincolo de oglindă”. Pentru noi, domeniul geografic de studiu al istoriei se termină la Ierusalim, unde s-a născut creștinismul. Noi luăm cunoștință de existența altor civilizații doar când ei vin pe „teritoriul nostru”, în diverse încercări de cucerire, reușite sau eșuate, precum invazia persană de acum 2500 de ani, când armatele lui Darius au fost învinse la Marathon, sau când arabii au invadat Spania în anul 711, ori când turcii au cucerit Constantinopolul și au pătruns în Europa. În rest, pentru noi, Orientul pur și simplu nu există.

Prin această „Istorie a lumii prin ochii islamului”, autorul ne familiarizează cu un mod de a fi, cu o serie de tradiții si cutume, cu un set de valori diferite de cele europene, dar pe care ești obligat să le cunoști pentru a putea trăi cu ei în bună înțelegere. Civilizația islamică nu este mai bună ori mai rea decât cea iudeo-creștină, este doar diferită.

Unul dintre strămoșii lui Ansary au fost printre primii convertiți la islam, descinzând din rândul celor care l-au ajutat pe Mohamed să scape din tentativa de asasinat organizată de dușmanii săi din Mecca.

„Spre deosebire de celelalte religii, iudaismul, budismul, hinduismul și chiar creștinismul, musulmanii au început să culeagă, să memoreze, să recite și să-și consemneze istoria imediat ce s-a produs”… Astfel, documentația istorică a islamului este mult mai bogată și mai exactă decât a celorlalte religii. Ansary ne povestește cum s-a născut islamul, cum și de ce a cucerit extraordinar de repede întregul Orient, apoi Nordul Africii, ajungând să întemeieze un califat în Spania după doar 89 de ani de la nașterea sa. Primii califi după Mohamed au fost cuceritori de noi și noi teritorii, de noi și noi adepți. Venind cu o religie egalitară (mai ales în primii ani după Hegira) islamul a atras masele populare care au aderat la el cu entuziasm. Astfel, islamul s-a extins, a cucerit noi și noi teritorii, noi și noi adepti – „Neam cu neam urmându-i zborul și sultan după sultan,/ Astfel, țară după țară, drum de glorie-i deschid” (Eminescu, Scrisoarea a III-a) – întinzându-se de la Mediterana, în Africa de Nord, Spania și până în Afganistanul și Pakistanul de astăzi, cucerind, cu timpul, mare parte din India…În anul 40 d.H. (662 e.n.) s-a petrecut un eveniment aparent lipsit de importanță : Ali, ginerele lui Mahomed și vărul acestuia, ales calif în Medina, în fruntea unei „armate” de 72 de persoane, l-a înfruntat la Karbala pe Yazid, fiul lui Mu’awia cel auto-declarat calif la Ierusalim. Generalul, care conducea armata lui Yazid de circa 10.000 de oameni, i-a tăiat capul lui Ali și l-a trimis cadou stăpânului său. Astfel, Yazid credea că a scăpat de singurul concurent legitim la poziția de Calif. În realitate, el a declanșat o schismă în islam, adepții lui Ali separându-se de cei ai lui Yazid, formând islamul șiit ! Șiiții au înlocuit Califul cu Imamul (reverend, onorabil) acceptându-i drept Imami doar pe descendenții lui Mohamed. Cel de-al doisprezecelea imam a dispărut, copil fiind. El a devenit „Imamul Ascuns”, cel care se va revela la sfârșitul lumii. Poate părea paradoxal, dar cei care au cucerit lumea islamică, păgâni la sosire, au fost „cuceriți” de noua religie, devenind musulmani ei înșiși. Mezii (perșii) veniți în 637 în Arabia, s-au convertit la islamul de rit șiit, apoi au intrat în scena Orientului Mijlociu turcii care s-au extins, trecând, ulterior, și ei la islam.

Între timp, tătarii au năvălit în această parte a lumii în trei rânduri: în secolul al VII-lea (Gingis Han), apoi în sec. al XIII-lea (Hulagu) și în sec. al XVI-lea (Timur Lenk) care, deși au comis adevărate măceluri printre musulmani, s-au convertit la religia islamică, construind, apoi, minunate monumente de artă la Samarkand, sau, după ce s-au instalat regii moguli în fruntea subcontinentului indian, Taj Mahalul.

Cu timpul, în islam au apărut diferite curente, de la cele conservatoare la cele reformiste. Astfel, secolul al XI-lea a fost un secol cu realizări deosebite în plan cultural, în special la Cordoba, unde s-au manifestat filozofi, medici și savanți arabi sau evrei, precum Ibn Sinna (Avicena), Ibn Rushd (Averroes) ori Maimonide. Totuși, în același timp, un filozof musulman conservator, Muhammad al Ghazali, a statuat modul în care trebuie interpretat islamul și locul femeilor în societatea islamică, rolul lor fiind limitat strict la cadrul familial. În secolul al XVII-lea, un predicator, Abdul Wahhab, s-a aliat cu un mic șef de trib, Ibn Saud. Cucerind Peninsula Arabică, familia Saudită a impus wahhabismul (de rit sunnit), rămas până astăzi doctrina-lege în Arabia Saudită.

Islamul nu este doar o religie, ci este și un proiect social, un sistem politic, „o idee despre modul în care trebuie gestionate politica și economia, un sistem complet de legislație civilă și penală”, dar și o civilizație diferită de cea occidentală, indiană, chineză, etc. „Islamul poate fi văzut ca una din istoriile omenirii printre multe altele care se defășoară simultan”.

„Conflictul care distruge lumea modernă (acela dintre islam și civilizația iudeo-creștină, n.a.) nu poate fi înțeles ca o ciocnire a civilizațiilor… ci mai degrabă ca o divergență a două istorii mondiale discordante”.