Al. Mirodan despre Maria Găitan Mozes…zâmbind sub poverile vieții

(O nouă ediție, revizuită, a volumului „Zâmbind sub poverile vieții” se află sub tipar la București, n.n.).

În prefața la volumul publicat la faimoasa sa editură MINIMUM, Alexandru Mirodan scrie:

„Maria Găitan-Mozes (născută în Basarabia, in 1928) este cunoscută, întâi şi-ntâi, ca poetă. Ea s-a impus în anii din urmă ca unul dintre cele mai bune condeie lirice din alia.
În afară, însă, de versuri, ea mai are un hobby sau poate chiar o vocaţie: cercetarea bătrâneţii. Textele ei despre dramele (dar şi comediile) senectuţii, apărute mai cu seama în ziarul „Ultima oră”, sunt gustate de cititori, care văd în ea un adevărat „expert” în materie. Maria Găitan-Mozes este femeia care ne înţelege pe noi, cei cu părul alb, cu beteşuguri şi singurătate.
Ea publică o culegere de scrieri despre seniori (ca să folosim un termen politically correct). Titlul spune totul despre substanţa, ba chiar despre „ideologia” volumului. „Zâmbind… sub poverile vieţii” vrea să zică două lucruri: mai întâi, autoarea nu tratează starea de bătrâneţe la modul frivol şi voit optimist: oh, ce bine e să ai 84 de ani, de-abia acum eşti un om cu adevărat liber, etc. etc. În al doilea rând, ea evită oftaturile şi jeluirile obişnuite în asemenea împrejurări. Da, e adevărat, să nu ne ascundem după deget, avem de-a face cu o povară. Dar omul se poate comporta faţă de această povară cu inteligenţă (dacă se găseşte), voinţă şi umor. Atunci, despre el se poate spune că este un rezistent împotriva Marii Terori, numită timpul.

Maly este văduvă şi pensionară. „E încă vioaie, sociabilă, întreprinzatoare şi mai ales plimbăreaţă. Nu-şi poate găsi o prietenă cu care să meargă în acelaşi pas. La Maly totul e gândit, eşalonat şi calculat. Chiar şi pentru ziua asta de arsiţă care ne topeşte. Ce ar putea face acasă? Să pună cearceafuri ude la trisuri? Sa facă duş după duş? Ventilatorul? Câtă răcoare pot aduce aripile acelea zbârnâitoare? Răcoare ba, cheltuială da…” A încercat tot felul de formule ca să scape de căldură. Mai întâi, s-a dus la Bank Leumi. Da, sigur, acolo e răcoare, dar te plictiseşti. Vezi oameni stând la coadă şi cam asta-i tot. A încercat şi la canionul din oraş. Bun, acolo sunt vitrine, mai intri pe la Hamash- bir, însă, dacă vrei să te aşezi pe o bancă, vezi că toate sunt ocupate. Şi, în plus, e o înghesuială care te sufocă şi o gălăgie de te doare capul. Atunci a găsit o soluţie: autobuzul. Şi-a cumpărat un tichet lunar şi umblă toată ziua de colo până colo, oprindu-se ori de câte ori are chef şi văzând locuri pe care nu le cunoştea. „Autobuzul 26 te lasă în faţa şekemului din Arlozorov… Eleganţă… ca la Paris… îmbrăcăminte, parfumerie, cosmetică… şi răcoare… multă răcoare. .. un pic de parfum de probă, ca de cumparat,… la sectorul alimentar mai guşti câte ceva din produsele cărora li se face reclamă, timpul trece plăcut… n-ai timp să simţi iadul de afară…Autobuzul 10 te face să crezi că eşti pe Riviera franceză… o porneşti din Bat Yam şi până la Tel Aviv te însoţeşte litoralul cu verdeaţă, ca apoi să-ţi facă primirea salba de hoteluri elegante şi ademenitoare… Maly nu se sfieşte să le caute răcoarea din holurile spaţioase, muzica discretă, visând cu ochii deschişi la o vacanţă pe alte meleaguri. Trece dintr-un hotel într-altul, admiră marea căreia îi binecuvântează briza şi… mai trece o zi…”

Am înţeles însă de ce Maly ţinteste locul strategic din mijlocul autobuzului. Acolo-i hotarul plăcut al temperaturii; poţi urmări cine urcă şi cine coboară, adunând ca într-un insectar exemplare ce ies din comun, de tipuri excentrice, amuzante, poţi întâlni chiar cunostinţe, aşa, din întâmplare; poţi face cunoştinţe noi pe care să le antrenezi în fel de fel de discuţii.
Poţi forfeca şi critica politica, internă, externă. Faci schimb de suferinţe şi boli pentru care nu se găsesc doctori pricepuţi şi… uiţi de plictiseală, de căldură…”(Maly… şi canicula)

Şi așa mai departe. Să-l lăsăm însă pe cititor să descopere colecţia de bătrâni a Mariei Găitan-Mozes. Este un adevărat document despre septuagenarii, octogenarii şi nonagenarii lumii de astăzi şi de-aici. Peste un veac, citind scrierea de faţă, sociologii se vor trezi în faţa unei mărturii preţioase la capitolul „Cum trăiau bătrânii din Israel la începutul mileniului III”.