Andrei Fischof, Arborele-om

ARBORELE-OM
Ce suntem
Dacă nu arbori
În pădurea de doruri
Când raze de soare
Nasc ramuri de umbre,
Ca atingerea buzelor
Pe pleoapele adormind,
Iar fructele prea coapte
Cad
Neculese la vreme
Pericolele-i multe,
Cuțite se simt în presimțiri,
Dar toporul ținut
De mâini nevăzute
Mai rău e ca trăsnetul
Zidurilor noastre
Doar seva urcând,
Șiră a spinării,
Prevestește vremea căderii
Coroanei de frunze
Sau uscarea-i.SIC TRANSIT
Extratereștrii noștri prieteni
Cu minunatele lor farfurii zburătoare
Se întorc, uneori,
cum ucigașul la locul crimei,
să vadă zâmbetele cum ni le purtăm,
prin prăvălia lumii.
Ne mirăm atunci când ei,
În loc să ne vorbească,
Dispar în clipa când în umbra lor
Ne recunoaștem visul.
Până când s-or întoarce
extratereștrii noștri prieteni,
milenii iar se vor preface
în scrum
și noi vom fi
doar litere de cărți.
RĂTĂCITOR
Alunecând pe cerurile de cuvinte,
Cât de ușor ne-am fi prăbușit, Doamne,
Atingându-ne, în zbor,
Când aripile
Din ce în ce mai obosite,
Doritoare de sprijin sunt
Deasupra mărilor celor mari
Ale necunoașterii de sine.
Acum
Îmi lipesc urechea de palmă
Să ascult hergheliile
Din răsuflarea-ți
Ca rătăcitorul
Ascultând pământul
Cu fața între bulgări,
Spinarea către ceruri,
Pasăre ucisă
De ecoul propriilor aripi.
LECȚIE DESCHISĂ DE BIOLOGIE
Copacul zbătându-se
În gâfâitul incediului,
Țintuit locului
De propriile rădăcini
Ca o execuție
În public.
Am schimbat canalul,
Cutremurat,
În fotoliul meu de vise,
Cărămiziu.
A doua zi,
Ziarele au anunțat
Exterminarea totală a pădurii
Și, o dată cu ea,
A rozătoarelor
Dăunătoare.
ATUNCI S-A DESCOPERIT APA
Atunci s-a descoperit apa pe Marte,
Precum un țipăt neașteptat
În mijlocul deșertului:
Nu sunteți singuri!
Există apă pe Marte!
Din străfundurile ei
Ne privesc , toate,
Ființe trăind în tihnă,
Mici ca molecula
Îmbrățișării
Oxigen-hidrogen
Și descoperă, spre marea lor uimire,
Că există apă
Pe Planeta Albastră
Căreia i se închinaseră înaintașii
Să nu se prăbușească peste ei,
Astfel
Se transmit tainele firii,
Nedescoperite încă.
POATE VOM MAI FI
Pădure de butuci,
Decapitată,
Mira copacilor
Pentru zelul tăietorilor de lemne
Devine taina, Devine ecoul
Bocitoarelor securii.
Broboane de praf
Mușcă privirea,
Sălbăticiunile își caută
Vizuinile dispărute,
Poate vom mai fi,
Cei de altădată,
Înțelepți…
TRISTEȚEA ÎNȚELEPCIUNII
Singurătatea traducătorului șoaptei
În limba surzilor
Ucide precum
Trăsnetul lovind
Copacul singuratic
Și nu pădurea.
Anti-lumea aceasta
Piere
Și se evaporă
Într-un divertisment al disperării,
Un soi de cancan sălbatic
În care spectatorii dănțuiesc
Spre lăcomia iubirilor virtuale,
Deplângându-ne pe noi.
Ființe sterpe,
Înghițite de propriile umbre,
Table indicatoare
Tristeții,
Înțelepciunii…Născut la Turda în 1940. Absolvent al Facultății de Fizică Experimentală, Univ. „Babeș-Bolyai”, Cluj. Pleacă din România în 1976. În Israel își continuă cariera profesională în domeniul de specialitate. În 1969 debutează ca poet la Revista „Familia” din Oradea. Publică în „România literară”, „Luceafărul”, „Vatra”, „Tribuna”. Traducător de limba maghiară cu o bogată activitate literară. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Premiul USR. Publică versuri, proză eseuri în publicațiile de limbă română, maghiară și ebraică. Membru în Uniunea Scriitorilor de Limbă Ebraică și în Asociaţia Scriitorilor Israelieni de Limba Română (ASILR). Volume în limba română: „Dialog imaginar”, 1978, Tel Aviv, „Uitarea de sine”, Tel Aviv, 1983, „Atingerea umbrei” Ed. Arhiteea, Tg Mureș, 2000, „Prefăcuta liniște”, Ed Hasefer, București, 2003, „Umbletul îndoielilor”, Ed. Galateea, München, 2005, „Izgonirea din iad”, Ed. Europrint București, 2008, „Sonete în amurg”, Ed.OfaKim Itonut Tel Aviv. A prefațat poemul eminescian „Luceafărul” tradus în ebraică de poetul Tomy Zighinder, Ed. Onix Haifa, 2008. Opera sa a fost încununată cu: Premiul de Creaţie „Nicu Palty/Acmeor”; Premiul Fundaţiei Sara şi Haim Ianculovici, Haifa; Premiul Iacob Groper, Ierusalim; Premiul „SION” al ASILR.