Rodica Grindea: Zidire în cuvinte (II)

„De-a lungul deceniilor mele de viață așa am fost și sunt mândră de asta. Ca să traduc un proverb franțuzesc, ‚mi-am ars viața de la ambele capeteꞌ. ‚Destrăbălându-măꞌ în idei și poezie, între disperări, încrâncenări și iubire de-o noapte, de-un an, de-un deceniu, niciodată nu m-am trădat pe mine însămi. La un singur lucru refuzam să mă gândesc cu încăpățânare: la târfa aia cu coasa, ignorând, voit, că sunt, totuși, la cheremul ei. Asta, până acum doi ani, când aproape am dat nas în nas cu târfa, dușmanca a cărei victorie am priceput că nu o pot evita. Mi-a pus o întrebare ‚înțelept tâmpităꞌ: ‚Dar ce, te credeai, cumva, nemuritoare ?ꞌ Nici măcar n-am simțit și nici acum nu simt teama. Când mă va răpune, mă va răpune. Tot ce-mi rămâne de făcut, deocamdată, este să-mi repet sărmana mea deviză de viață: Je mꞌen fiche. Nu-i așa că mă credeți?” Rodica Grindea

ECRAN PESTE TIMP
Clipa de acum se prelinge
Către clipa infinită
Răstălmăcindu-se printre riduri
Până dincolo de privirea
Biciuită de adevăr
În prezentul egal
Văduvit de ultimele urme
De așteptare.
Din trecut
Mă pândesc stoluri, stoluri
De lilieci
Să ne zdrențuiască
Printre aripi
O bănuită speranță
Din zațul
De gânduri.

PUNCT MORT
Și-am rămas
Același vagabond
Pe care legile și rânduiala
Nu l-au spus
Și nu l-au reîntors
În matca celor mulți
Și fără chipuri
Chiar când rostogolirea
Către neguri,
Demult, s-a petrecut
De jumătate.
Mă furișez la margine de clipă ,
Stângace umbră
Ce n-a fost să fie.
Pe Dumnezeu c-am vrut
Să fiu cu voi de-o seamă,
Dar nicăierea n-am
Nici loc, nici casă
Și tot ce-am vrut,
Și cale și măsură
În alcooluri grele
Se destramă…

DEZINTEGRARE
Azvârlită la marginea lumii,
Mă simt sălbăticiune încolțită
De câinii vagabonzi ai falsității
Să-mi sfâșie și ultimele
Zdrențe de gând.
Și, apoi,
Târându-mă cu ușurință
Până la porțile infernului,
Dinlăuntrul profund al ființei
Ce-a fost odinioară a mea
La îndemâna vânătorilor de candoare
A ucigașilor ultimei speranțe
Căreia nici un cântec
Nu-i mai întinde
Vreo șubredă punte
Spre viața ce-și destramă drumurile
Pierdute – fără întoarcere –
De disperarea cuvintelor.

ADEVĂR FINAL
Singură, printre oameni și lucruri,
Voința mea încă răzbește.
Doamne, aspre sunt mâinile lumii.
Timpul prăbușește, perfid,
Salcâmii copilăriei,
Unul câte unul.
La fiecare cotitură a firii
Mă pândește o iubire
Mai aprigă decât ninsoarea fierbinte.
În fiecare din brazii
Neverosimil de albi
Veghează, ferecate,
Sufletele îndoielnicilor mei profeți.
N-a mai rămas
Decât puțină vreme
Și-un rău adânc,
Dezlănțuit,
Ca un blestem ireversibil,
Mă va zidi
Sub lespezile
Adevărului final.

DODECAFONICĂ
Eliberează-mă odată,
Pentru totdeauna,
Dintre zăbrelele unei iubiri,
Cea mai nesăbuită,
Mai vinovată,
Față de mine însămi,
Iubirile câte au fost,
Pe acest pământ, furnicar omenesc,
Precum din colții unei fiare
Sfâșiindu-mi gândirea,
Dorința, simțurile
Și tot ce mai înseamnă
Plăpânda mea ființă.
Lasă-mi gândurile
Să urce descătușate
Spre nebănuitele piscuri
Străbătând cerurile,
Plutind în lumina
Revărsată asupra tăriilor
Neîmblânzitului univers.

Rodica Grindea s-a născut la 26 decembrie 1945 la București. Ziaristă, prozatoare și poetă. A terminat Liceul „Garabet Ibrăileanu” din Iași. Absolvă Facultatea de Filologie cu specializarea Limbă și literatură franceză la Universitatea București, apoi Facultatea de Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În anul 1982 emigrează în Israel. Debutul poetic are loc în revista „Amfiteatru” din România. După ce se stabilește în Israel publică cu precădere proză în „Revista mea”, „Micromagazin” (New York) și „Luceafărul” din România. Participă la cenaclul „Punct”. Activitatea de ziaristă a început-o la săptămânalul „Revista mea”, iar, ulterior, face parte din redacția revistelor „Orient Expres” și „Tribuna Magazin”. Sub pseudonimul Broda publică rubrica permanentă „Broda, ce să fac?” în revista „Orient Expres”. În anul 1994 publică volumul de povestiri „Necunoscutul care-ți seamănă” la Tel Aviv, apoi îi apare volumul „În câte feluri se poate suferi în dragoste”, București, ed. „Persona” 1997 cuprinzând dialogurile autoarei de-a lungul anilor cu doi conducători dornici de mărturisire în clipe grele, de derută, de criză psihologică. Cartea apare în colecția „Destine” la Cercul cultural din Petah Tikva. Publică volumele de poezie „Necunoscutul care-ți seamănă” (1994), „Veghe”, ediție a Cercului cultural din Petah Tikva, 2001. Volumul apare în colecția Caiete de literatură, poezie. A mai publicat volumele „Autentica dilemă” (poezie) Ed. Ofakim 2014, „File din jurnalul unei tandre sălbăticiuni” (proză) 2016. Vechi membru al Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română.