MUZICARTA LUIZEI CAROL / văzută de Irina Airinei (I)

Un coup de ton doigt sur le piano décharge tous les sons et commence la nouvelle harmonie. (parafrază după Rimbaud)…Așa curge poezia Luizei Carol: o lirică a corespondențelor între muzică, desen și poezia care le sincretizează. Prin intermediul imaginilor pe care le trezește mai mult decât le evocă, asistăm la geneza unui proces intelectual izvorât din aspirațiile refulate ale copilăriei. „Mapa de grafică” redă căutarea resuscitării „suferințelor” urcate din subconștient: peisaje sau făpturi halucinante. „Elle connaît une fleur unique au monde, qui nꞌexiste nulle part, sauf sur sa planète…” Combinând sunete și nuanțe cromatice de-abia sugerate, poeta întruchipează dorința „eliberării visătoare” de suferințe prin recrearea unei lumi fantastice, reinventând, astfel, un alfabet care combină „tristele” sale spuneri într-o poezie alchimică, o poezie a fuziunii simțirilor. Nașterea latentă a imaginilor de artă din desene și sunete întoarse spre trecut, într-o derulare inversă, în anamorfoză, evanescența stării de reverie, imaginarul retro, trimit la timpuri idilice (cel al copilăriei sau adolescenței), la spații puternic idealizate sub volutele amintirilor. Mirările sapiențiale în nopți cosmice, ale poetei, ajung „până la miezul fierbinte al pământului” în unduirile unei „doine de copt pâine”, în „apa mov de poezie” (rayon violet de Ses Yeux) prin care autoarea, ca printr-un filtru magic, transmite forța pozitivă a poeziei sale.

LA PATRU MÂINI
(Pentru Lucia)

să urmărești periodic muzica
la patru ochi
s-o respiri la patru nări
s-o modelezi pe clape cu migală
la douăzeci de degete
și la un singur pian
un singur puls
o singură tensiune

s-o lași apoi să se stingă-ncet
abur parfumat
în liniștea din cameră

ca după mulți mulți ani
să-i simți din nou aroma
în amintire
și s-o sorbi în piept încet
ceai aburind
la două cești
la două fotolii
în liniștea din cameră

JURNALUL FERICIRII MELE

jurnalul vieții ei
l-a început demult în România
pe prima pagină și-a povestit
prima încercare de sinucidere
din copilărie
o dată cu prima întrebare
rămasă fără răspuns
„De ce trăiesc?” scria în limba română
înnegrea foile pe o singură parte
numerota paginile doar cu numere fără soț

și a venit o vreme când, în Israel
clepsidra a ajuns la capătul jurnalului
adus din România
și a început să umple paginile cu soț
de la sfârșit către început,
de la dreapta la stânga
în limba ebraică

timpul ei se dilata,
se comprima
într-un rumbato perfect,
pe o pagină un an
pe verso o clipă sau un deceniu
unitatea de timp era foaia bilingvă
așa își măsura ea viața
până când a ajuns iar la prima foaie

și abia apoi, cu ultima suflare
a scris pe copertă
titlul bilingv
JURNALUL FERICIRII MELE
YOMAN OSHRI
ACASĂ SUNTEM
acasă suntem cu toții
indigeni și imigranți și turiști
oameni și animale
viii și morții
și cei nenăscuți încă
visuri, vânturi, flăcări,

frunze, pietre, stele,
cântece
acasă suntem cu toții și cu toate
în împărăția Tatălui.

Desene: Luch OFER (născută Lucia ZILBERMAN, fiica Luizei Carol)
Foto: Irina Airinei
Cu grafia autoarei