Interviu cu Dr. Alex Avram: Yad Vashem sau clipa în care omenirea a murit puţin

Punctul Critic Din numărul: Nr. 04 / 2016 decembrie 29, 2016

Interviu cu Dr. Alex Avram, directorul Sălii Numelor şi a Bazei centrale de date a victimelor Holocaustului (Shoah)

Irina Airinei (Gazeta Românească, Tel Aviv),
Răzvan Emilescu (Radio România Internaţional)

Echipa jurnalistică din România a ajuns la Ierusalim, la Muzeul „Yad Vashem” unde, prin amabilitatea unui prieten, putem spune, doctorul Alexandru Avram, directorul Sălii Numelor şi a Bazei centrale de date a victimelor Holocaustului (Shoah), am avut posibilitatea să cercetăm acest monument impresionant închinat omului, distrugerilor, dar şi speranţei care nu moare niciodată. Îl vom ruga pe interlocutorul nostru să ne ofere o scurtă carte de vizită pentru cititori pentru ca, apoi, să aflăm şi alte elemente interesante din biografia şi din activitatea domniei sale.

● Dr. Alex Avram: M‑am născut în Bucureşti, am terminat Facultatea de Limbi Străine la Universitatea Bucureşti, am venit în Israel în 1982 şi am urmat un master de limbi romanice comparate şi, mai târziu, am făcut un doctorat pe teme legate de istoria şi numele evreilor din România. Am început să lucrez aici încă din timpul studiilor, m‑am legat de acest proiect, al „foilor de mărturie” care m‑a pasionat şi, de atunci sunt deja 32 de ani de când lucrez aici. Proiectul acesta a început în 1954, la un an de la înfiinţarea Institutului Yad Vashem şi se vizează documentarea şi comemorarea victimelor. Aţi văzut muzeul şi aţi observat că prea puţini dintre ei au un mormânt. Iar dacă e vorba de morminte, sunt gropi comune. Nu există pietre de mormânt, nu există documentaţie şi ceea ce facem noi este să cercetăm numele şi vieţile cât mai multora dintre cele circa şase milioane de victime. În 1954, proiectul acesta a început cu «foile de mărturie» care sunt, de fapt, fişe personale, cu numele, data naşterii, locul naşterii, numele părinţilor, profesiunea, domiciliul dinainte de război, numele persoanelor care au dat aceste informaţii. De multe ori este vorba de membri ai familiilor sau cunoscuţi şi prin aceste date am reuşit să facem legătura între persoane care nu ştiau că mai supravieţuiseră şi alţi membri ai familiilor lor. Am avut cazuri chiar de fraţi care, după zeci de ani, s‑au regăsit astfel. Ceea ce este fascinant pentru mine, în legătură cu foile acestea de mărturie, este că sunt în mai bine de 30 de limbi, lucrăm cu patru alfabete, ebraic, chirilic, latin şi grec. Totul se bazează pe nume. Onomastica, istoria, geografia sunt tărâmuri în care, aproape în fiecare zi, învăţ ceva nou. Sunt atâtea date, o bogăţie de elemente, colecţia aceasta a foilor de mărturie a început în 1954; din 1955 până în 57 a avut loc o campanie naţională în Israel în care au fost colecţionate circa 800 000 de nume de victime pe foi de mărturie şi de atunci Yad Vashem continuă să primească aceste foi de mărturie. Anul trecut am primit circa 20 000 de foi de mărturie noi. Ceea ce înseamnă mai mult de 1000 şi ceva pe lună. Sunt mulţi supravieţuitori sau membri ai familiilor care încă nu şi‑au luat inima în dinţi, să spunem aşa, ca să completeze o foaie de mărturie. De exemplu, în anii ’50 când au fost completate 800 000 de foi, era foarte aproape de vremea războiului, rănile erau încă deschise, mulţi încă mai trăgeau speranţa că cineva avea să se întoarcă. Mai târziu, mult mai târziu, în 1999, am avut o campanie în Israel care a dat circa 400 000 de foi de mărturie noi într‑un an şi cu contribuţia celor care au venit în Israel mai târziu. La ora actuală, avem circa 2 700 000 de nume pe aceste foi de mărturie; ştim că niciodată nu vom avea toate numele pe foi de mărturie pentru că sunt familii întregi care au dispărut, câteodată sunt comunităţi mici din care n‑a mai rămas nimeni, aşa că, din aceste motive, lucrăm şi cu documente din alte surse, materiale de arhivă originale din vremea războiului, germane, româneşti, maghiare şi aşa mai departe şi cu multe documentări postbelice realizate de către supravieţuitori, de către autorităţi, proiecte memoriale. Toate acestea sunt centralizate şi extragem numele. La ora actuală, avem o bază cu circa 4 600 000 de victime care au fost documentate nominal. Avem circa 153 000 de fotografii. Încercăm la ora aceasta să adăugăm fotografii, certificate de naştere, de studii, mici biografii, încercăm să dăm profunzime acestor biografii. Eu sunt aici director al acestui departament de la Yad Vashem care se numeşte Sala Numelor‑dedicată reconstituirii identităţii şi numelor victimelor Holocaustului ‑ Shoah şi, în paralel, sunt şi directorul bazei centrale de date a victimelor Holocaustului (Shoah)

Cum aţi colaborat cu cei care au oferit surse de informare despre victimele din România?

● Dr. Alex Avram: Am primit informări de la originarii din România, fie că sunt de acolo sau de aici, din Israel. Pe tema documentaţiei avem o bună colaborare cu Institutul „Elie Wiesel”. Multe documente le avem de la Muzeul Holocaustului de la Washington care a făcut un proiect de fotografiere de documente din Arhivele Ministerului Apărării. Avem multe surse din România. Încă mai căutăm surse. Din câte ne putem da seama, foarte multe dintre victimele din România nu au fost documentate. Nu avem o documentaţie completă a tuturor celor care au fost trimişi în Transnistria, de exemplu. Au fost mai mult de 165 000, sunt documente dintr‑un ghetou, dintr‑un lagăr şi aşa mai departe, dar nu există ceva complet, pe de altă parte, referitor la evreii care au fost masacraţi în Basarabia, în Bucovina de Nord, la recuperarea acestor teritorii, aproape că nu există documentaţie, ceea ce avem rezultă din foi de mărturie. Avem relaţii foarte bune cu România, dar din cauză că sursele nu sunt complete, sunt foarte multe lipsuri. Până la ora actuală, avem circa 50% din numele victimelor din România, ceea ce este mult mai puţin decât alte ţări ca Franţa, Germania sau Iugoslavia, dar similar cu Polonia şi fosta Uniune Sovietică.

Care este impactul acestor documentări asupra publicului, al acestor prezentări asupra vizitatorilor care vă calcă pragul?

● Dr. Alex Avram: Majoritatea celor care vin la Yad Vashem sunt vizitatorii muzeului. În muzeu încercăm să prezentăm faptele aşa cum rezultă din fotografii, din documente, din fragmente de peliculă fără a avansa o anumită naraţiune istorică. Lăsăm faptele să vorbească şi încercăm să dăm de gândit celor care trec prin muzeu: să înţeleagă ceea ce văd. Foarte mulţi vizitatori apreciază cantitatea de documentaţie pe care le‑o punem la dispoziţie şi obiectivitatea prezentărilor. Avem şi Sala Numelor care este şi un exponat muzeistic excepţional şi impresionant, cu chipuri şi date ale victimelor, de mare impact şi, pe de altă parte avem terminale de ordinator în care orice vizitator poate să caute pe cineva din familie sau un vecin şi aşa mai departe. De foarte multe ori, vizitatorii nu sunt evrei, dar caută, să spunem, dacă într‑un sătuc în Germania au fost evrei şi sunt surprinşi să afle că da. Pe de altă parte, noi lucrăm foarte mult pe internet, avem un site foarte dezvoltat unde încercăm, pe de o parte, să oferim această bogăţie de documentaţie ca să contracarăm dezinformarea care există în general pe tema Holocaustului.

Cum aţi dezvoltat latura educaţională a activităţii de cercetare de aici?

● Dr. Alex Avram: La Yad Vashem avem o şcoală recunoscută de Ministerul Educaţiei, o şcoală pentru profesori în general unde am dezvoltat o metodă pedagogică de predare a istoriei Holocaustului în şcoli pe categorii de vârstă. În Israel, de Ziua Holocaustului, o sirenă ţiuie la 10 dimineaţa şi copiii întreabă ce se întâmplă. Cum poţi să îi explici unui copil de cinci ani că este vorba de comemorarea a 6 milioane de evrei care au fost masacraţi de către nazişti? E nevoie de o anumită pedagogie dezvoltată pentru anumite vârste, pentru anumite tipuri de receptare. Exportăm această metodologie, vin aici zeci şi zeci de profesori. În privinţa României avem un seminar o dată pe an, în iulie a fost anul acesta, unde vin cam între 30‑40 de profesori de istorie din România şi Moldova ca să îşi însuşească aceste metode de pedagogie pentru că în România şi în Modova se predă disciplina Holocaustului şi ei devin astfel un fel de ambasadori ai Yad Vashem‑ului.

Care este mesajul dumneavoastră către români?

● Dr. Alex Avram: Suntem întotdeauna deschişi publicului. Sunt aici, în Israel, foarte mulţi originari din România, toţi sunt doritori de oaspeţi şi oricine vine, în special din România, este bine primit. Mesajul meu este că încă sunt foarte multe nume ale evreilor din România care au pierit în timpul Holocaustului şi care nu sunt documentate. Pe cei care îşi aduc aminte, fie că sunt membri ai familiilor, fie că sunt vecini, cunoscuţi, elevi, profesori, îi rugăm să completeze o foaie de mărturie, prin internet, pe site‑ul Yad Vashem, www.yadvashem.org sau imprimate şi trimise prin poştă. Adresa se află pe site şi pe aceste foi de mărturie.

Anul acesta, preşedinţia Alianţei pentru Memoria Holocaustului este deţinută de România prin ambasadorul Mihnea Constantinescu. Ce ne puteţi spune despre implicarea Yad Vashem?

● Dr. Alex Avram: Există o iniţiativă Task Force, Alianţa pentru Memoria Holocaustului, unde sunt reprezentate 40 de guverne. Institutul Yad Vashem este prezent şi acolo. Acest Task Force este iniţiativa profesorului Yehuda Bauer care a lucrat la Universitatea Ebraică din Ierusalim şi a fost istoricul principal de la Yad Vashem. Alianţa este extrem de importantă ca mecanism în lupta împotriva negării Holocaustului.

Această filosofie de rememorare a Yad Vashemului este suficientă pentru a trage un semnal de alarmă privind recrudescenţa extremismului, antisemitismului şi neo‑nazismului în Europa?

● Dr. Alex Avram: Yad Vashem este prezent pe câteva fronturi, de exemplu există o comisie a Knessetului pentru combaterea antisemitismului şi acolo este un reprezentant activ al Yad Vashem. Noi încercăm să fim în prima linie. În principiu, Yad Vashemul e apolitic. La nivel internaţional încercăm să avansăm această linie de cunoaştere a evenimentelor Holocaustului şi de combatere a antisemitismului. Suntem deschişi pentru diferite iniţiative. Să fim optimişti, să sperăm că omenirea învaţă ceva din nenorocirile istoriei.

Mulţumim în numele cititorilor şi ascultătorilor noştri. Să fie pace pe pământ.