AFnews
Un interviu de Irina Airinei
Hédi Fried s-a născut în 1924, la Sighet, în familia unui medic stomatolog evreu. În 1944, în timpul ocupației maghiare asupra Transilvaniei de Nord, ea a fost deportată la Auschwitz împreună cu întreaga familie. Părinții ei au fost uciși în lagăr. Eliberată în 15 aprilie 1945, împreună cu sora ei, a ales să trăiască în Suedia, unde, după imense eforturi, a reușit să-și refacă viața. Remarcabilă în cărțile ei este capacitatea de a povesti fără ură această cumplită experiență care a frânt mii de existențe și care frământă mii de conștiințe și pe care se străduiește să o mențină vie în memoria umanității. Hédi Fried a răspuns, de-a lungul anilor, multor întrebări despre experiențele sale din lagărele naziste, adunând aceste întrebări și răspunsuri într-o nouă carte lansată de ziua memorială a Holocaustului, pe 27 ianuarie 2017, în Suedia: „Întrebările pe care le-am primit despre Holocaust”. (Are alte 5 volume autobiografice publicate în numeroase țări, inclusiv în România.) La 16 aprilie 2015, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, în semn de profund respect pentru suferinţele îndurate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în lagărele de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, pentru contribuţia deosebită avută la promovarea valorilor toleranţei şi la mai buna cunoaştere a istoriei Holocaustului – o tragedie pe care omenirea nu trebuie să o mai cunoască, a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” – în grad de Cavaler doamnei Hédi Fried.)
Am revăzut-o într-o fericită întâlnire de familie, la masa festivă de Rosh Hashana, la Stockholm. Alături de o altă supraviețuitoare a acelor timpuri înfiorătoare, scriitoarea Adèle Schreiber.
Irina Airinei: Cum vedeți realitatea politică suedeză în ziua de azi? Ar putea să se întâmple din nou?
Hédi Fried: Da, deși nu în același mod. Ideologia de dreapta, fascismul, nazismul sunt în creștere, la fel ca în anii treizeci. Situația economică rea și șomajul sunt predominante, există un decalaj mare între elite și oamenii obișnuiți, persistă vechile prejudecăți, iar evreul este văzut ca etern țap ispășitor. Îngrijorarea mea că lumea ar putea uita ororile de acum mai bine de 70 de ani este bazată pe realitatea vieții în care trăim. :„Ce putem învăța din Holocaust?” Și „Ar putea să se întâmple din nou?” sunt întrebări care revin obsedant, în mintea tuturor celor care trăiesc cu sentimentul responsabilității…
Irina Airinei: Există întrebări la care nu se poate răspunde?
Hédi Fried: Nimeni nu poate răspunde la toate. De exemplu, dacă s-ar mai putea întâmpla un Holocaust, nu este o întrebare la care se poate răspunde fără echivoc. Cu cât ne punem mai multe întrebări, cu atât mai mult ajungem la înțelegerea fenomenului. Pentru că se poate întâmpla din nou, deși nu în același mod. Poate fi chiar mai ușor de pus în aplicare, acum, când putem detecta cu ușurință „elementele nedorite”. Lucrul important în acest context este, așa cum de obicei le spun tinerilor pe care îi întâlnesc, să nu ezităm să punem întrebări.
Irina Airinei: Ați spus, după publicarea „Pendulului vieții” : „Sper, în special, că tinerii pot învăța ceva.” Care sunt învățămintele dumneavoastră pentru ei?
Hédi Fried: Sensul celei mai noi cărți a fost încercarea de a ghida toți tinerii care nu au cunoștință încă, nu au auzit sau nu au citit nici o altă carte despre acest subiect. Să proiecteze mărturiile și povestirile mele în viitor. Văd asta ca o sarcină importantă pentru generațiile tinere.
Irina Airinei: Care sunt obiectivele noii dumneavoastră cărți?
Hédi Fried: Am scris cartea mea „Întrebările pe care le-am primit despre Holocaust”din două motive: 1. Dacă nu se aduce aminte de Holocaust, toți evreii și miile de copii care și-au pierdut viața par să nu fi existat niciodată. 2. Cunoștințele despre Holocaust trebuie să fie răspândite, căci dacă uităm, greșelile istorice fatale pot fi repetate. Scopul meu este să-i conștientizez pe oameni.
Irina Airinei: Cum vedeți trecutul? Simțiți ură?
Hédi Fried: Nu. Ura este o reacție naturală, dar este și ceva distructiv, poți scăpa de ură, dar e nevoie de timp. La ce mă ajută să urăsc? Pentru a mă răzbuna? Nici măcar la eliberarea mea în lagărul de concentrare din Bergen-Belsen, nu am trăit acest sentiment. Ostașii britanici, eliberatorii noștri, ne-au încurajat să aruncăm cu pietre în gardienii naziști. Mi-am dat seama că nu voi fi niciodată capabilă să mă cobor la nivelul ucigașilor noștri. O piatră aruncată nu răscumpără răul făcut familiei mele.
Irina Airinei: Cum este posibil ca Europa să alunece astăzi, iată, spre neonazism și extremismul de dreapta, în condițiile în care supraviețuitorii lagărelor naziste încă depun mărturie vie asupra tragediilor care s-au întâmplat? Cum vedeți viitorul Europei?
Hédi Fried: Viitorul Europei pare foarte întunecat, deși nu ni se permite să cădem pradă disperării. Nu trebuie să ne pierdem încrederea, ci să acționăm. Dacă fiecare dintre noi o va face, va arăta că nu acceptă nazismul, numai așa putem câștiga. Principalul lucru nu este să fii spectator, ci să manifești solidaritate, să scapi de stadiul prejudecăților, iar societatea și mass-media să demonstreze că nu sunt speriate. Istoria arată că imposibilul poate fi posibil, atât în rău, dar și în bine. Nu te lăsa copleșit, ci luptă permanent împotriva răului.
Irina Airinei: Un modus vivendi de o energie molipsitoare. Urările noastre de sănătate și lumină! La mulți ani! Shana Tova!
Un interviu realizat la Stockholm în 2017
Adaugă un comentariu