AFnews1918: PROTESTE ALE ROMÂNILOR ȘI SLOVACILOR
În Transilvania, Partidul Național Român (PNR) condus de Iuliu Maniu, adoptă la Oradea (12 octombrie 1918), o Declarație prin care se contestă dreptul camerelor și guvernului ungar de a mai reprezenta interesele națiunii române din Transilvania și Ungaria. Declarația este citită și susținută în Parlamentul de la Budapesta de Alexandru Vaida-Voevod, la 18 octombrie 1918. Tot la Budapesta, la 31 octombrie 1918, s-a constituit Consiliul Național Român (CNR), format din 6 reprezentanți ai PNR – Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ștefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voevod, Aurel Vlad – și 6 reprezentanți social-democrați – Tiron Albani, Ioan Fluieraș, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu, Basiliu Surdu. CNR este condus de Ștefan Cicio-Pop, care va muta sediul acestui organism politic la Arad. Deciziile CNR vor fi transmise și prin biserici, cu acordul și sprijinul episcopilor Miron Cristea (ortodox, viitorul patriarh al României) și Iuliu Hossu (unit, viitor cardinal).
După protestul românilor a urmat și protestul slovacilor, cu același mesaj de contestare a dreptului instituțiilor ungare pentru a reprezenta interesele lor naționale. Drept urmare, în acele zile, Mihály Károly prezintă în parlament programul Partidului Independenței în problema naționalităților. Conform acestuia, se recunoaște dreptul de secesiune al croaților, cu condiția asigurării accesului Ungariei la mare și păstrarea portului Fiume. Este supus atenției proiectul federalist al lui Oszkár Jászi de constituire a cinci unități statale – Austria, Ungaria, Polonia, Boemia și Iliria (slavii de sud), care să formeze ”Statele Unite Dunărene” . În consecință, Mihály Károly transmite lui Oszkár Jászi, care deținea portofoliul naționalităților în CNU, să înceapă negocieri cu reprezentanții acestora.
Proiectele avansate la Budapesta omiteau populația românească, destinată să rămână în cadrele unui stat ungar. Pentru a-i convinge, Mihály Károly convoacă o delegație de români la locuința sa, fiind prezenți, din partea ungară, Ernö Gárámi și Oszkár Jászi. Delegația română – din care au făcut parte 
Ștefan Cicio Pop, 
Aurel Lazăr,
Alexandru Vaida-Voevod, 
Vasile Goldiș,
Ioan Erdely și Aurel Vlad – au ridicat problema unei largi autonomii pentru Transilvania, care nu a fost acceptată . Întrucât CNR întâmpina greutăți în preluarea prerogativelor de ”guvernare” asupra teritoriilor locuite de români, la 9 noiembrie 1918 se transmite guvernului ungar o notă prin care se cere transferul ”tuturor instituțiilor și organelor de stat politice, administrative, judecătorești, școlare, religioase, financiare și militare” din 23 de comitate și regiuni locuite de români din alte trei comitate. Nota, semnată de Ștefan Cicio Pop, președintele CNR, precizează că se așteaptă un răspuns până la 12 noiembrie 1918, orele 18.oo . Documentul este analizat în ședința din 10 noiembrie 1918 a guvernului ungar, care îl interpretează ca fiind un ultimatum. Pentru a se evita o ”răscoală românească”, ce ar putea determina ”ocuparea țării de către trupele Antantei, poate de cele ale României”, Oszkár Jászi propune începerea negocierilor cu românii. Convorbirile au loc la Arad, în zilele de 13 și 14 noiembrie 1918 și s-au desfășurat după reguli diplomatice între parteneri egali – CNR și CNU, formate pe aceleași criterii pe care au fost înființate ”consiliile naționale” ale tuturor naționalităților din imperiul defunct . După două zile de convorbiri, ministrul ungar concluzionează că delegația română urmărește ”obținerea suveranității statului național român” și califică această opțiune ca ”deosebit de gravă”. Oszkár Jászi își exprimă opinia că numai Conferința de pace are menirea de a hotărî problemele statului de drept și propune o înțelegere de tranziție până la întrunirea respectivei conferințe . La finalul reuniunii, demnitarul ungar constată lipsa de succes a străduințelor sale și îl roagă de Iuliu Maniu să precizeze, în definitiv, ce vor românii, la care acesta i-a răspuns laconic – ”Totală despărțire”.
După eșecul convorbirilor română-ungare de la Arad, la 20 noiembrie 1918, CNR a convocat Adunarea Națională la Alba Iulia pentru duminică, 1 Decembrie 1018. Alegerea delegaților s-a făcut prin adunări populare. Au fost aleși 1228 de delegați din toate categoriile sociale și profesionale – învățători, preoți, țărani, avocați, militari, studenți etc. Rezoluția de unire a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului a fost citită de Vasile Goldiș și votată în unanimitate, a fost primită cu entuziasm de cei peste 100.000 de români prezenți pe Câmpul lui Horea din Alba Iulia. Astfel, la 1 decembrie 1918, românii din ceea ce a fost Imperiul Austro-Ungar și-au exercitat într-o formă democratică dreptul la autodeterminare, conferind unirii teritoriilor locuite majoritar de ei cu România, durabilitate și legitimitate.
(Foto: Tribuna)
TEXTUL INTEGRAL poate fi descărcat aici (format PDF).
Adaugă un comentariu