AFnews
Din excepționalul interviu apărut în Evenimentul zilei în 27 05 2020
Autor: Florian Saiu
Semnalul structurării doctrinei revizioniste
– Dar ce-a însemnat, de fapt, semnarea acestui tratat pentru Ungaria, pentru vecinii noștri maghiari, pentru că ei au catalogat întotdeauna acest tratat drept o dramă națională. Și asta în ciuda faptului că Ungaria își pierduse consistența din vremea regatului Sf. Ștefan încă din 1526, după bătălia de la Mohács, care a avut ca efect împărțirea țării între otomani și habsburgi.
– Tratatul de la Trianon a introdus în relațiile internaționale postbelice entitatea statală Ungaria, dându-i o recunoaștere juridică internațională. Într-adevăr, statul medieval ungar dispăruse după episodul istoric de la Mohacs (1526), iar între 1867 și 1918 Budapesta doar a administrat în numele Vienei teritoriul estic al entității juridico-statale numită Imperiul Austro-Ungar, în care numărul ungurilor abia se apropia de jumătatea procentului totalului populației. În configurarea Tratatului de la Trianon s-a pornit de la procesul socio-politic european în derulare în regiune, încă din sec.al XIX-lea, anume autodeterminarea națională și constituirea și/sau desăvârșirea statelor naționale. Ca atare, Ungaria post-Trianon a devenit un stat național în adevăratul sens al concepției sec.al XX-lea, primind chiar un grad ridicat de coerență națională. Este adevărat că și în Ungaria, precum și în celelalte state naționale din zona central europeană au fost încorporate minorități naționale, căci amestecul populațional etnic în regiune era o caracteristică provenită dintr-o istorie multiseculară. Tratatul dădea Ungariei șansa de a dezvolta interacțiuni regionale favorizante dezvoltării, desigur dacă intra în noul cadrul de desfășurare a relațiilor internaționale inițiat de președintele american Woodrow Wilson și Pactul Societății Națiunilor. Or, și la Conferința de Pace de la Paris, în prima parte a anului 1920, reprezentanții Ungariei au afișat o mentalitate de grup etnic dominator, așa cum se manifestaseră și în Imperiul Austro-Ungar, și nu de națiune europeană modernă, așa cum austriecii au acceptat în Tratatul de la Saint-Germain, pe alocuri pretinzând chiar supremație rasială în întreaga arie a Europei Centrale. Ceea ce a constituit și semnalul structurării doctrinei pe care s-a construit atitudinea revizionistă de care am mai discutat. Studiul colegului Florin Abraham este relevant pentru acest subiect și vi-l recomand.
Victimizare
– Mulțumesc. Cum a exploatat și cum instrumentează astăzi clasa politică acest eveniment istoric? Pentru că, trebuie s-o spunem, Tratatul de la Trianon a fost mai mereu pretext pentru manipularea maselor, dar și prilej de exacerbare a discursurilor sforăitoare, populiste, xenofobe, patriotarde.
– Vedeți, mai ales în condițiile utilizării propagandei în acțiunea politică și a comunicării intense prin noile tehnologii de comunicații, adesea politicienii au transformat principiul folosirii raționale a învățămintelor istorice (Historia Magistra Vitae) în abuzul istoriei pentru instrumentarea în discursuri și atitudini politice. Mistificarea istoriei a fost o preocupare a politicienilor care nu găseau argumente raționale pentru propunerile cu care veneau în fața electoratului sau pentru mobilizarea maselor în direcția unor scopuri care necesitau susținere populară (războaie,transformări sociale, revoluții etc.). Politicienii folosesc istoria și pentru elaborate identitare naționale, situație în care abuzul apare frecvent, iar procedura mistificării se prelungește în enunțuri și programe politice care păcătuiesc față de realitate. Este și cazul multor politicieni unguri care au propus și perpetuat mituri istorice drept schelete ale construcțiilor ideologice și programelor naționaliste legate de identitatea lor națională și statală. Iar după Primul Război Mondial au relaționat Tratatul de la Trianon cu o victimizare a poporului ungar. Printr-un demers propagandistic formidabil, având ca subiect legenda trianonică, s-a intenționat perpetuarea în Ungaria interbelică a vechii structuri sociale interne și a unui regim politic ultraconservator, dar s-au justificat și acțiuni de politică externă care au bulversat de multe ori întreaga regiune. Și unele grupări politice din România postbelică au instrumentat câteodată subiectul Tratatului de la Trianon pentru a sublinia rolul unor partide sau/și personalități politice în pregătirea și realizarea Marii Uniri din 1918. După Al Doilea Război Mondial, politicienii din Ungaria și statele învecinate s-au raportat la Tratatul de la Trianon după cum au relaționat cu „Marele Frate de la Răsărit”. Iar în ultimele trei decenii, tema „Trianonului” a fost reluată la Budapesta cu puseuri radicale, întreținând o atmosferă naționalistă care contrasta cu obiectivele enunțate de aderare la structurile euro-atlantice. După ce aceste scopuri au fost atinse, contestarea Tratatului de la Trianon în Ungaria a redevenit politică de stat, cu similitudini în perioada horthystă. Ceea ce a stârnit nu numai nedumerire în celelalte state din Europa Centrală, dar câteodată și radicalizări ale unor grupări politice. Însă subiectul instrumentalizării de către politicienii din această regiune a semnificațiilor istorice ale Tratatului de la Trianon, în secolul care s-a scurs, este atât de vast încât poate fi deslușit doar prin riguroase studii istoriografice și analize politice sistematice.
România, incosistență și inconsecvență
– Se vorbește constant despre lupta pe care o poartă Ungaria în Occident și în lume, în general, pentru a convinge oamenii de nedreptățile suferite de maghiari după încheierea Tratatului de la Trianon. Vecinii noștri publică literatură, istorie (un volum de 859 de pagini, în limba engleză, vizează problema minorității maghiare – pe ton revendicativ, bineînțeles), cărți, fel de fel de broșuri de propagandă în care validează și promovează harta Ungariei Mari, în detrimentul României și al altor state. Cum ar trebui să răspundem acestor intoxicări? Publicăm destul de puține cărți cu care să ne mândrim în străinătate (chiar, volumul coordonat de dumneavoastră va fi tradus în vreo limbă de circulație internațională?), nu mai detaliez faptul că ocupăm locuri rușinoase în Europa la achiziția de carte și la lectură.
– Și răspunsul la această întrebare ar necesita tomuri întregi de analize. Eu am avut ocazia să văd „pe teren” cum se manipulează opinia politică prin abordarea de care vorbiți. La începutul anilor ‘90, când negociam reacordarea de către S.U.A. a Clauzei Națiunii cele mai Favorizate pentru România, și la începutul anilor 2000, în procesul negocierii aderării la Uniunea Europeană, am simțit din plin efectul multor mistificări istorice, inclusiv a temei Tratatului de la Trianon. Budapesta a făcut din instrumentarea istoriei proprii și a regiunii nu doar o „pasiune” de politică internă, dar și o metodă de comunicare și acțiune în politica externă. De exemplu, aproape în întregul ultim deceniu, cînd europenii și nu numai arătau barbarismul și ororile Primului Război Mondial, din perspectiva unui secol trecut de la declanșarea conflagrației, în Ungaria s-a discutat pasional și în tonalități politice radicale despre consecințele Tratatului de la Trianon asupra Ungariei. Propaganda externă a fost la fel de activă, fiind surescitate și grupurile etnice maghiare din afara Ungariei. Repet, acesta este felul liderilor politici de la Budapesta de a-și afirma mitul identitar național în plan intern și internațional. În spatele respectivelor enunțuri putem presupune că se află și scopuri politice revizioniste care, până la urmă, pot fi interpretate ca sugestii de contestare a fruntariilor statelor învecinate Ungariei. Care a fost reacția din România la astfel de atitudini? O să vă spun doar foarte scurt: incosistență și inconsecvență!
Teme sensibile
– De ce credeți?
– O explicație ar fi și aceea că elita politică din România a avut ezitări și incapacitate de a defini coerent identitatea națiunii române și obiectivele evoluției ei, atât din cauza conjuncturilor politice, cât și lipsei unei dedicări pe termen lung dezvoltării națiunii și statului național român. Poate că o dată istoricii vor cerceta mai pe larg și acest fenomen al istoriei politice românești! Iar în ceea ce privește producția istoriografiei noastre, aceasta este deficitară pentru reconstituirea istoriei secolului al XX-lea, a unor teme așa-zis „sensibile” și mai ales a celor aflate în corelare cu istoria regională, europeană și universală. De unde și o sărăcie și chiar inhibiție a comunicării istoriografiei noastre cu mediile colegiale din Ungaria, din țările Europei Central-Sud-Estice, ca să nu mai vorbim de cele din Occident sau alte centre științifice și geostrategice globale. Nici nu vreau să-mi amintesc despre consecințele unei atari conduite în importantele comunități epistemice ale lumii, în prezent și viitor, și în cancelarii decizionale unde se caută soluții pentru echilibrarea intensității interdependențelor complexe de azi și de mâine! Despre publicarea volumului nostru într-o limbă de circulație internațională încă nu am vorbit cu editura. Vom vedea ce receptare va avea „Trianon, Trianon!”.
Adaugă un comentariu