AFnews
Din excepționalul interviu apărut în Evenimentul zilei în 27 05 2020
Autor: Florian Saiu
Dialogul de mai jos, în cadrul căruia Prof. Univ. Dr. Vasile Pușcaș răspunde întrebărilor noastre, poate fi citit și înțeles ca o veritabilă lecție de istorie.
Tratatul de la Trianon, semnat de Puterile Aliate și Ungaria la 4 iunie 1920, consfințind terminarea Primului Război Mondial, a avut parte de o percepție negativă chiar de la început în Ungaria, stat abia atunci recunoscut de sistemul juridic internațional. Liderii politici unguri ai vremii nu se simțeau confortabil nici măcar față de propriul popor să-și asume răspunderea pentru declanșarea și derularea Primului Război Mondial, deși participaseră activ la procesul decizional din Imperiul Austro-Ungar care a inițiat conflictul. Ca atare, doreau să transfere întreaga responsabilitate asupra Vienei care, de altfel, nu a contestat partea de răspundere care i-a revenit. Context în care liderii politici din Budapesta credeau că vor fi luați de parteneri de Puterile învingătoare în război, că-și vor putea impune chiar viziunea de actor imperial dominant în Europa Centrală, fiind acceptați nu doar cu statutul politic de guvernanți ai unei Ungarii stat-național, ci și cu pretențiile teritoriale, economice și sociale pe care le-au imaginat conform unei doctrine politice extrasă din epoca medievală. Motiv pentru care au decis, încă de la finalul războiului, că nu vor respecta aranjamentele postbelice care-i vizau, chiar dacă ar fi semnat un tratat internațional.
Mitul statalității ungare
– Așa s-a ajuns la mitologizarea politică.
– Așa s-a născut o atitudine politică revizionistă prin care Budapesta a urmărit să modifice sau chiar să elimine acele prevederi din Tratatul de la Trianon care nu-i conveneau. Și trebuie spus că parte din acestea au fost schimbate sau abrogate prin acte internaționale ulterioare, exceptând statutul teritorial. Chiar daca în 1938-1941 au reușit unele alterări ale granițelor recunoscute în 1920, cu sprijinul direct și indirect al Puterilor totalitare și revizioniste ale vremii – Germania, Italia, U.R.S.S. – după Al Doilea Război Mondial au fost restaurate granițele ungare trasate la Trianon. Același statut teritorial al Ungariei a fost reconfirmat și în alte documente juridice postbelice și chiar după 1989. La Budapesta s-a perpetuat până astăzi o exprimare revizionistă față de Tratatul de la Trianon, ceea ce nu mai are substanță decât dacă se referă doar la același aspect teritorial. Aceasta a fost menținută ca o constantă în ideologia naționalistă ungară și în doctrina de politică externă a Budapestei din vremea Conferinței de Pace de la Paris (1919-1920) și până în prezent, desigur cu nuanțe, intensități și forme de acțiuni diferite, în funcție de conjuncturile specifice ele epocilor istorice. Elita politică din Ungaria a investit enorm, intern și extern, pentru a impune mitul unei statalități ungare imaginare, iar de la sfârșitul Primului Război Mondial, așa cum spuneam, a făcut din revizuirea Tratatul de la Trianon un punct central al opțiunii contestării unui statut teritorial. O astfel de atitudine, argumentată doar printr-un imaginar identitar romantic și mitologizat, a generat reacții din partea statelor învecinate care se simțeau vizate de o astfel de contestare teritorială, în unele perioade simțindu-se tragic ceea ce a însemnat revizionismul promovat de Ungaria (ex. între anii 1938-1945). De unde a rezultat o stare de neliniște și turbulențe în aproape toată zona Europei Centrale, cu unele reverberații negative inclusiv la scară continentală. Acest fenomen a fost tratat și de autorii volumului de față (de unde și subtitlul „Un secol de mitologie politică revizionistă”).
Obligația României de astăzi
– Acum, că am lămurit primele nedumeriri, spuneți-ne, domnule profesor Vasile Pușcaș, ce-a însemnat și ce (mai) înseamnă astăzi semnarea Tratatului de la Trianon pentru români, pentru România? Conștientizează tinerii ei importanța acestui eveniment istoric? Detaliați, apoi, pentru cititorii noștri, ce anume a stabilit tratatul semnat la Versailles sau măcar două din cele patru părți ale înțelegerii!
– Pentru România, Tratatul de la Trianon a însemnat recunoașterea juridică internațională a frontierei vestice și nord-vestice a țării, după aplicarea de către populația majoritară din Transilvania și Banat a principiului autodeterminării naționale și unirea teritoriilor locuite de români cu statul național român care avea deja o vechime de șase decenii. După ce românii și alte grupuri etnice (exceptând maghiarii) din Transilvania și Banat și-au exercitat un drept intern, prin Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia (1 decembrie 1918), urmată de alte acte legale interne ale Marii Uniri, Tratatul de la Trianon și celelalte tratate semnate la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920) au introdus România în sistemul internațional postbelic ca stat-națiune ce-și desăvârșise unitatea națională. Așadar, tratatele Sistemului Versailles au recunosut de drept rezultatul aplicării principiului autodeterminării naționale în majoritatea teritoriilor locuite de populație românească, au trasat frontierele statului-națiune România prin utilizarea celor mai temeinice studii statistice și etnice ale epocii, dar exprimând și interese geostrategice și geoeconomice regionale și continentale. Și mai trebuie subliniat faptul că, datorită atenției acordate la Conferința păcii din 1919-1920, granițele stabilite României prin Tratatul de la Trianon au rezistat războaielor, presiunilor de Mare Putere și reconfigurărilor din Europa Centrală timp de peste un secol (excepție făcând perioada celor aproape cinci ani acoperiți de Dictatul de la Viena și a primei etape a Convenției de Armistițiu, de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial). Faptul că generațiile postbelice de români au fost vigilente și atașate apărării fruntariilor țării, așa cum ele se găsesc precizate în Tratatul de la Trianon, ne obligă să continuăm a menține semnificația istorică, dar și politică, a evenimentelor care au făcut posibilă semnarea documentului internațional menționat.
Provocarea
– Fără îndoială, dar românii de astăzi (mai) înțeleg aceste resorturi?
Cei tineri ar trebui să știe că aplicarea principiului wilsonian al autodetreminării naționale, în 1918-1919, nu a fost pentru români un simplu marș triumfal, un cadou primit, ci rodul unor acumulări aspiraționale și acțiuni politice naționale care s-au concretizat, cu inteligență și mare efort, abia la sfârșitul Primului Război Mondial. Și ar fi bine să reținem că obținându-se greu un astfel de rezultat, merită să-l susținem și în continuare, chiar cu riscul întâlnirii unor dificultăți și mai mari. Dar nu vreau eu să dau lecții, mai degrabă considerați spusele mele ca pe niște îndemnuri. Lecțiile de mare valoare pot fi găsite în ISTORIE și îi provoc pe tinerii de azi și de mâine, dar și pe politicieni, să extragă din ISTORIE învățămintele cele mai bune.
– Așa să fie!
– Volumul prezintă și o recitire a conținutului Tratatului de la Trianon, pornind de la concepția juridico-politică a epocii. Este bine să reamintim că acest tratat nu se referă doar la granițele nou-stabilitului stat ungar, al celorlalate state învecinate Ungariei, desigur și cele vestice-nord-vestice ale României. Au fost avute în vedere relațiile Ungariei, din postura de stat succesor al Austro-Ungariei,cu țările vecine și trebuie subliniat că se considera absolut necesară o relație de cooperare strânsă a tuturor actorilor statali din zonă. S-a acordat atenție și aspectului minorităților în aceste state. Clauzele militare au ocupat un loc important, precum și cele privitoare la problemele financiare, reparații, despăgubiri, proprietăți, transporturi etc. Menționăm că s-a acordat o atenție importantă viitoarelor relații comerciale, în respectivele articole subliniindu-se cât de important era ca Ungaria să se asocieze raporturilor de colaborare și promovare a proceselor de dezvoltare din întreaga Europă Centrală. Fără a intra în alte detalii, aș spune că Tratatul de la Trianon a fost un instrument juridic internațional care a încorporat modernitatea politico-juridică a epocii, a încercat să reglementeze probleme care veneau dintr-un trecut nu foarte îndepărtat, să reglementeze un prezent înscris într-o dinamică rapidă, dar mai ales prevedea clauze care se adresau viitorului relațiilor Ungariei cu celelalte state din regiune, dar și cel al sistemului european și internațional codificat în Pactul Societății Națiunilor.
Adaugă un comentariu