Gheorghe Grün: Aventurile și călătoriile Baronului Nopcsa

La Deva a apărut, din păcate într-un tiraj confidențial, volumul „Aventurile și călătoriile Baronului Nopcsa” de Dacian Muntean.

Titlul volumului este o adevărată provocare deoarece, pentru cei cu oarece lecturi la activ, el amintește de mult celebra carte despre „Minunatele călătorii și campania din Rusia ale Baronului Münchhausen”. Carte despre “aventurile minunate” ale baronului dotat cu o fantezie bogată, ea povestește în amănunt tot ceea ce acest aventurier ar fi dorit să trăiasca dar, desigur, nu a trăit niciodată. În opoziție cu baronul neamț, baronul nostru autohton a trăit integral toate aventurile descrise, ba poate chiar mai mult. El a fost o persoană care, cu o infinită curiozitate, spirit de aventură și foame de viață, a gustat toate deliciile și toate durerile vieții, începând cu încercările fizice la care s-a supus de bunăvoie sau a fost supus de o sănătate șubredă, cu o activitate intelectuală de cel mai înalt nivel și încheind cu decizia finală de a-și încheia călătoria pe acest pământ atunci când el însuși, și nu soarta, a decis aceasta.

Cartea completează fericit un gol în istoriografia română și hunedoreană. Județul Hunedoara, atât de bogat în personalităţi și monumente, are numai de câștigat prin prezentarea lor în lumina adevărului. Și care lumină poate fi mai adevărată, decât cea proiectată de autor însuși? Ca atare, alegerea traducerii brute, cu cât mai puține intervenții și opinii personale, a jurnalului lui Franz Nopcsa este cea mai bună cu putință. Doar astfel eroul cărții se dezvăluie în complexitatea sa. Spirit cercetător, însetat de cunoaștere, curios de tot ce se întâmplă, atât în trecut, cât și în prezent sau în viitor, dornic să aibă o influență cât mai mare asupra lumii științifice dar și politice, el este, pe rând sau în același timp, cercetător paleontolog, geolog, geograf, etnograf, antropolog, lingvist, militar, politician, spion și candidat la tronul Albaniei.

De foarte multă vreme s-a simțit nevoia unei cărți despre această personalitate absolut ieșită din comun. Om cu un caracter puternic dar cu idei adeseori contradictorii, Franz Nopcsa a marcat din plin epoca sa. Caracterul său puternic l-a făcut să reziste atât nenumaratelor boli și încercări fizice la care a fost supus ori s-a supus singur în timpul nenumăratelor peregrinări prin munții Albaniei, Serbiei, Bosniei sau Retezat, îmbracat în muntean albanez ori în cioban român. Fiind un om al unei epoci în tranziție între două secole, el repezenta tocmai conservatorismul vechii nobilimi maghiare de orice origine etnică, în contradicție cu schimbarea de paradigmă produsă ca urmare a destrămării imperiului austro-ungar și a trecerii Transilvaniei în cadrul României. Pe de o parte, el avea o gândire revoluționară în domeniul științific, al paleontologiei, etnografiei, lingvisticii, geografiei și geologiei însă, pe de altă parte, concepțiile sale politice și filozofice erau extrem de conservatoare.

Franz Nopcsa este un demn nepot al unui Nopcsa László (Vasile), personaj controversat la rândul său, devenit erou fără voie al unui celebru roman al literaturii maghiare : „Sărmanii bogați” de Jókai Mor, unde el apare ca baron-tâlhar, celebrul „Față Neagră”, cel care bătea monedă falsă mai bună decât cea oficială și ale cărui comori, ascunse prin minele părăsite din zona Silvașului și Răchitovei, mai sunt căutate și acum de țăranii bătrâni din regiune. În realitatea istorică, este foarte probabil ca aventurile eroului de roman să fi fost inventate de scriitor, însă adevăratul László (Vasile) Nopcsa, personalitate foarte puternică, a avut o viață foarte plină de evenimente, suficiente pentru a deveni un erou de roman fără alte adăugiri romantice. Asumându-și originea română în epoca apariției ideii de naționalitate, Vasile Nopcsa, ca membru al unei familii de origine română și prieten bun cu George Barițiu, a luat poziție pro-română în timpul evenimentelor dramatice ale revoluțiilor din 1848. Drept urmare, el a trebuit să își dea demisia din postul de prefect (comite suprem) al județului.

Cariera stiințifică a tânărului Franz a început în jurul vârstei de 18 ani, oarecum din întâmplare, în momentul în care sora sa mai tânără, Ilona, a găsit o serie de oase ciudate în jurul castelului lor de la Sânpetru. Tânărului student vienez, impregnat de lectura cărților de aventuri ale lui Karl May în America dar, mai ales, în Munții Albaniei (Old Shatterhand = Kara ben Nemzi, Winettou, etc. ), i s-a aprins curiozitatea pentru călătorie și știință. Hrănit și de pasiunea pentru arheologie a bunicului său, el a început cercetarea acestor oase care păreau foarte vechi. La Terezianum, unde studia, a avut norocul unor profesori aproape de ideal, care atunci când au fost consultați de tânărul student cu privire la niște probleme de geologie și de paleontologie, au știut să îi spună : „dacă nu știi, învață!”. Iar Nopcsa le-a urmat sfatul cu osârdie și cu o putere de muncă remarcabile. A învățat atât de bine încât la vârsta de 19 ani a publicat deja primele sale lucrări științifice, apoi a devenit doctor în științe la vârsta de 26 de ani și personalitate recunoscută de cercurile academice europene în mai multe domenii ale științei.

În condițiile dificile de transport ale sfârșitului de secol XIX, el a reușit performanța de a călători fără oprire, încă de la vârsta de 22 de ani, șederile sale în munții Albaniei alternând cu deplasări la Viena, Budapesta, Paris, Londra, Arad, Săcel, etc. Urmărind deplasările sale în Europa, călare, cu trenul, pe jos sau, mult mai târziu, cu motocicleta sau cu mașina, nu se poate să nu fi uimit de capacitatea sa de rezistență, de performanța fizică la care și-a supus trupul adeseori bolnav, dar pe care a reușit în mare măsură să îl supună voinței sale puternice.
Personalitate atrasă de centrele de putere, a încercat să influențeze politica Imperiului Austriac în favoarea integrării Albaniei în cadrul său. Orginea sa aristocratică i-a deschis multe uși, iar el a profitat de aceste oportunități, intrând în legătură cu mai-marii epocii sale. În același timp, al a reușit performanța să îmbine munca de cercetare științifică cu activitatea politică și – să îi spunem pe nume – cu activitatea de spionaj în folosul Austriei. Însă domeniul în care a avut cel mai mare succes este cel științific. Aici el a putut să dea întreaga măsură a talentului său sau, dacă vrem să fim sinceri, putem spune fără nicio reținere, a geniului său.
Umblând prin munții Albaniei, el a realizat o serie de hărți geografice și geologice valabile și astăzi, la peste 100 de ani de la publicarea lor. Prieten al albanezilor, i-a ajutat (nu fără un interes politic asumat) în lupta pentru independență față de Turcia. Astfel Franz Nopcsa a devenit erou al Albaniei, numele lui fiind dat unor străzi, iar jurnalul său este păstrat cu sfințenie în colecția de patrimoniu a Bibliotecii Naționale a Albaniei.

Pe măsura deplasărilor sale prin muntii Balcanilor el a dezvoltat etnologia, „inventând” albanologia. În același timp, era invitat la Paris, Londra, Viena, Budapesta, ba chiar și la Bucuresti, să țină conferințe ori să confirme anumite ipoteze privind originea unor oase de dinozaurieni. A dezvoltat teoria privind evoluția dinozaurienilor pitici din Țara Hațegului, dimorfismul sexual al dinozaurilor și a fundamentat teoria privind evoluția păsărilor din dinozauri, lansând disputa privind temperatura sângelui acestor animale.
La un moment dat scrie în jurnal : „Am stat în Viena până la sfârșitul lui mai, după care, până la jumătatea lui iunie am mers la Arad și apoi am făcut o excursie prin Carpați, apoi m-am întors din nou la Viena. După asta, am plecat ca și corespondent neoficial de ziar, în Albania ”. În câteva cuvinte el vorbește despre deplasări de mii de kilometri, în mod firesc, fără emfază, în condițiile dificile de deplasare ale începutului de secol XX, cu tot felul de vize cerute de autoritățile țărilor care se pregăteau de conflagrația care avea să schimbe fața Europei!

Printre altele, cartea are meritul de a nu ascunde și aspectele negative ale personalității baronului Nopcsa. Astfel, deși de origine română, în timpul războiului el s-a situat clar de partea adversă, inițiind activități de spionaj în folosul Imperiului Austro-ungar. În același timp, el era un pur produs al secolului XIX antisemit, dar fără să cunoască evreii, tot așa cum Franța acelei vremi l-a condamnat pe căpitanul Dreyfuss, nevinovat, reabilitat doar în 1906.

Aventurier poliglot, savant în mai multe domenii, autor a foarte numeroase publicații care nici azi nu și-au pierdut valabilitatea, personalitate complexă, Franz Nopcsa face parte din istoria acestor locuri, meritând să fie cunoscut, apreciat la justa sa valoare și utilizat (de ce nu? ) ca o posibilă atracție pentru turismul cultural. Este greu de înțeles cum se poate ca o personalitate de talia acestui savant, fondator al paleontologiei moderne științifice, al albanologiei, geolog și geograf, lingvist si etnograf cunoscut și recunoscut în toata lumea științifică, să fie dată uitării în propria sa țară.

REPERE:
La 18 ani a găsit primele oase de dinozaur, la Sânpetru.
La 19 ani a dezvoltat prima lucrare științifică realizată vreodată despre geologia Țării Hațegului.
La 20 de ani a devenit autodidact și învață osteologia pentru a putea cerceta și descrie fosilele de dinozauri.
La 22 de ani a publicat prima sa lucrare de paleontologie și numește o nouă specie de dinozauri – Limnosaurus Transilvanicus.
Tot la 22 de ani și-a început călătoriile prin Balcani.
La 26 de ani a devenit Doctor în Științe.
Timp de 10 ani a înterprins mai multe călătorii în zonele locuite de albanezi – Macedonia, Kosovo, Albania și Muntenegru, studiază cultura, limba, etnografia, arheologia, legile și istoria poporului, scrie numeroase materiale științifice și se alătură savanților care au pus bazele științei numite albanologie. În același timp dezvoltă lucrări ample de geologie, geografie și paleontologie și creează o nouă ramură de studiu – paleobiologia.
La 36 de ani a fost foarte aproape de a deveni Rege al Albaniei.
La 39 de ani, în calitate de locotenent de husari al armatei imperiale a condus trupe de voluntari albanezi în luptele din Primul Război Mondial.
La 39 și la 40 de ani, ca spion militar, a activat deghizat în cioban în zona Munților Retezat.
La 40 de ani a fost decorat, pentru serviciile sale militare și de spionaj și a primit din partea Imperiului Austro-Ungar Ordinul Crucea de Comandant a lui Franz Josef.
La 41 de ani a fost declarat inamic al statului român și trebuie să părăsească domeniul de la Săcel.
La 42 de ani a devenit primul om care deturnează un avion, pe timpul Revoluției Bolșevice din Ungaria.
La 43 de ani a primit grațierea din partea Regelui Ferdinand și a fost invitat să lucreze pentru Institutul Geologic Român. S-a întoars la Săcel, dar a fost atacat și bătut de localnici.
La 48 de ani a devenit director al Institutului Geologic Regal din Budapesta.
La 56 de ani s-a sinucis la Viena, refuzând un declin financiar nedemn.