Iaşi: Casa Muzeelor, început de drum (I) / de Eliza Chirică

Clădirea din strada Vasile Alecsandri, construită în anii 1920-1921 ca sediu al redacției revistei de cultură „Viața românească”, ulterior transformată în sediu al Chesturii de Poliție și Inspectoratului Județean al Jandarmeriei, loc al masacrului miilor de evrei în Pogromul de la Iași din 1941, și-a recăpătat destinația inițială, aceea deedificiu cultural, sub o nouă denumire: „Casa Muzeelor”.

În urmă cu 144 de ani, la Iași, lua ființă Teatrul „Pomul Verde”, primul teatru profesionist din lume în limba idiș.
În acest context, Consiliul Județean Iași a marcat astăzi evenimentele din 1941 prin deschiderea expoziției memoriale ”Duminica aceea”, în colaborare cu Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, oferind publicului informații despre săptămâna premergătoare și despre ce s-a întâmplat în timpul Pogromului (etape, victime, călăi, martori, trenurile morții, procesul criminalilor de război, salvatori: „Drepți între Popoare”) precum și cele mai importante momente ale culturii și literaturii evreieștiprin aducerea în atenția publicului a unor mărturii din istoria teatrului și literaturii evreiești prin Muzeul Teatrului Evreiesc ce ilustrează parcursul de la înființarea primului teatru profesionist din lumeîn limba idiș, Teatrul „Pomul Verde”, punându-se accent pe întemeietorul acestuia, actorul și dramaturgul Avram Goldfaden (1840-1908). Expoziția cuprinde ilustrarea activității trupelor de teatru idiș din Iași, București, Cernăuți, America. Închis în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Teatrul „PomulVerde” a fost transformat, în 1949, în Teatrul Evreiesc de Stat Iași.

Prezent la Iași, pentru prima dată în calitate de ambasador al Statului Israel în România, E. S. David Saranga a vizitat clădirea în care s-au amenajat cele două expoziții.

”Ceea ce am văzut astăzi, aici, este ceva deosebit, vreau să felicit această inițiativă și pe cei care au promovat-o, în special pe președintele Consiliului Județean. Cred că va fi ceva interesant și pentru poporul din Israel, deoarece, mulți dintre cei care trăiesc astăzi acolo fie au locuit cândva în această zonă, fie au avut rude care au făcut parte din istoria care leagă cele două popoare, iar de evenimentele de acum 79 de ani cu toții trebuie să ne aducem aminte și să păstrăm vie flacăra istoriei. Pentru noi, aceste muzee înseamnă foarte mult”, a spus în timpul vizitei, Excelența Sa, David Saranga, ambasadorul Israelului în România.

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.