Dorin Chirtoacă este politician din Republica Moldova, președinte al Partidului Liberal, ex-primar general al municipiului Chișinău, deținător a trei mandate consecutiv. Ultimul mandat de 4 ani și l-a întrerupt la 16 februarie 2018, anunțându-și demisia din funcție. Este susținător și promotor al ideii reunirii Republicii Moldova cu România.Va candida la alegerile prezidenţiale din noiembrie din partea Blocului Electoral Unirea, constituit din cinci partide care formează şi Mişcarea Politică Unirea: Partidul Liberal, Partidul Democraţia Acasă, Partidul Naţional Liberal, Partidul Popular Românesc şi Uniunea Salvaţi Basarabia.
Cu ce sentimente v-aţi alăturat acestei inițiative numite Blocul Unionist?
După 1940 au existat formațiuni unioniste care luptau în clandestinitate. În anul ꞌ89 s-a organizat Mișcarea de eliberare națională. Apoi au fost mai multe partide care au activat tot în direcția unionistă. Frontul Popular, Partidul Forțelor Democratice, noi, Partidul Liberal, între timp s-au mai format și alte partide, tot de orientare unionistă și, la un moment dat, ne-am trezit cu vreo 5-7-10 partide unioniste, eram noi, Partidul Liberal, Partidul Național Liberal, Partidul liberal Reformator, actualmente Partidul Popular Românesc, Uniunea Salvați Basarabia, Partidul Unității Naționale, cert este că prin program suntem aceste cinci partide care am format Mișcarea „Unirea” pentru dezideratul unionist. Partidul Unității Naționale mai este deschis în acest sens. Iar în ultimii ani, chestiunea unirii a devenit un deziderat fățiș. Este absurd să promovezi unirea dezbinat, atomizat.
La mişcarea dumneavoastră au aderat şi reprezentanţi ai societăţii civile, mai nou…Puteți să detaliați?
Inițial discutam despre coagularea doar a forțelor politice. Apoi, treptat, am încercat să vedem cum am putea să dăm acestei mișcări politice și o componentă civică astfel încât să popată adera și ONG-uri și uniuni de creație și grupuri de inițiativă. Chiar și persoane fizice, personalități notorii. Poate fi și aderent și simpatizant. Să existe un control civic asupra Mișcării Unirea.
Cum a fost primită această iniţiativă ?
Din ce am văzut până acum, inițiativa noastră este bine primită. Oamenii sunt receptivi. Mișcarea Unirea este un bloc permanent, formulă care simplifică participarea în alegeri. Oamenii ne-au cunoscut în alegerile de la Hâncești, am apărut toți împreună, chiar dacă am participat separat în cadrul alegerilor de la Chișinău, avem un rezultat de vreo 15%. În perspectivă, mișcarea noastră va ajunge să reprezinte electoratul unionist și ne dorim ca toți ceilalți care mai sunt în alte partide să adere și ei la Mișcarea Unirea. Din păcate, nu toți vor asta.
Cum acţionaţi pentru a coaliza forţele unioniste?
Atunci când am lansat această inițiativă, în decembrie 2019, ne-am adresat tuturor unioniștilor, partidelor politice unioniste și la telefon i-am sunat. În scris le-am trimis adrese la sediu, ne-am întâlnit și la dezbateri TV dar sunt unii care au refuzat, din păcate. Noi continuăm să îi invităm și vom continua și după alegerile prezidențiale să fim cu toții împreună.
Care partide au rămas în afara blocului?
Este vorba despre Partidul Unității Naționale, despre reprezentantul acestuia, Octavian Țîcu. Ei spun că vor merge aparte, separat., pentru că ei vor să rămână ca o alternativă. Mai există Mișcarea Civică Europeană, mai există Masa Rotundă cu statut permanent, entitate non-formală unde apar reprezentanți din primele parlamente, dar nu am auzit ca dumnealor să înainteze vreun candidat.
Cu ce dificultăţi vă mai confruntaţi ?
Despre activitățile acestui guvern, ele sunt subordonate lui Dodon și fac parte din agenda lui Dodon pentru alegerile prezidențiale din toamna acestui an. Dodon e în stare să dea foc țării numai să mai prindă un madat. Pandemia este gestionată în ultimul hal. Am ajuns să fim primii în lume la rata infectării medicilor, am ajuns să fim pe primul loc la rata contaminărilor. Medicii nu au fost echipați absolut deloc din primul moemt, de-abia când au venit ajutoarele umanitare din China, din România s-a ajuns la o situație mai bună dar acum totul este sub orice critică. De aceea cel puțin din acest motiv guvernul trebuie demis și gestionată criza în interesul oamenilor. În legătură cu celelalte aspecte care țin de funcționarea unui stat, la noi s-a ajuns chiar zilele trecute la sechestrarea și scoaterea forțată a unui deputat din țară de către Dodon cu complicitatea forțelor de ordine și guvernului. Dacă deputați din parlament ajung să fie sechestrați, dacă se transmit niște filmări din vii, dintre dealuri, deputatul Gaţcan nu știm unde este și se spune că e în România, Ucraina, Rusia, nu știm, atunci la ce ne mai putem aștepta. Din punctul meu de vedere PSRM-ul trebuie izolat, guvernul trebuie demis, un guvern din reprezentanți delegați de partide dar care să fie unul de tranziție care să asigure campania electorală prezidențială cu respectarea standardelor democratice în alegeri, plus aceleași lucruri pentru alegerile prezidențiale anticipate. Iar socialiștii trebuie izolaţi plus acel Dodon care a trecut pe față la toate metodele adoptate de Plahotniuc anterior.
Vă dorim mult, mult succes !
(a consemnat Irina Airinei)
Adaugă un comentariu