Haifa, văzută de pe coasta leneşă a muntelui Carmel, oferă ochilor uimiţi, o perspectivă de neuitat. Priveşti de pe promenadă, de sus, ţărmul care mărgineşte golful, până departe, pe o limbă de pământ, un oraş strălucitor de alb, de modern şi de deschis spre albastrul senin al Mediteranei, spre port. De pe îngusta fâşie de coastă dintre Mediterana şi colina Carmelului, Haifa s-a întins pe pantele line ale muntelui, într-o spirală a unei arhitecturi din ce în ce mai elegante, spre culme, de la Hadar Ha-Karmel, cartier rezidenţial aflat la poalele muntelui şi până sus, la Centrul Carmel, cu cele mai atrăgătoare case şi magazine.
Undeva, aproape de ţărm, o clădire în formă de corabie cu pânze decupează, cu vârful catargului, seninul infinit al cerului de decembrie – cât de mângâietoare şi blânde sunt iernile în Ţara Făgăduinţei – luându-şi, parcă, elan, pentru o călătorie spre larg.
De oriunde ai privi Grădinile Baha’i, de jos, de pe Shderot Ha-Tsiyonut sau de sus, de pe platoul muntelui, remarci geometria aranjamentelor florale, exuberanţa esenţelor tropicale, jocurile coloristice studiate care încadrează armonios Altarul Bab cu domul său aurit şi coloanele în stil corintic. Aici odihneşte fondatorul religiei Baha’i care îi recunoaşte pe Moise, Hristos, Buddha şi Mohamed drept mesageri trimişi de Dumnezeu pe Pământ în diverse colţuri ale lumii, toţi propovăduind o filosofie similară. Mirza Ali Mohamed a plătit cu viaţa îndrăzneala sa, fiind executat public în 1850. Coborând de pe promenadă, ajungem în Carmelul Francez, district rezidenţial bordat de un promontoriu unde se află Mănăstirea Carmelita, centrul mondial al Ordinului Carmelit. De la mănăstire, pe o potecă discretă, cobori la Peştera lui Ilie, acolo unde profetul a stat şi a meditat, în secolul al IX-lea î.Hr., înainte de întâlnirea sa cu adulatorii lui Baal. Cerându-le preoţilor păgâni să aprindă un foc de jertfă pentru a-şi dovedi puterea, aceştia nu au reuşit. Cu ajutorul Domnului, Ilie a aprins flăcările, instantaneu. Martor la eveniment, Ahab, regele evreu, a respins, din acel moment, păgânismul, masacrându-i pe adulatorii lui Baal de pe cursul râului Kishon. Se spune, chiar, că, în această peşteră s-ar fi adăpostit şi Sfânta Familie în drumul de întoarcere din Egipt.
Coborând din Centrul Carmel cu singurul metrou din Israel, Carmelitul, admirăm acest tren special care circulă prin tunelul săpat în stâncă până la nivelul mării, trăgând un alt tren care urcă panta abruptă, în acelaşi timp. În partea de jos, aproape de port, eternul bazar gălăgios, un cartier vechi, arab, cu case tradiţionale din piatră albă, presărat cu geamii şi minarete, cu fântâni susurând agale la umbra palmierilor şi cu inscripţii aurii, unduind în razele soarelui. Un turn cu creneluri dantelate prin care transpare albastrul cerului este – culmea – un siloz – poate singurul siloz plin de poezie pe care l-am văzut vreodată. Oamenii mişună surâzători, bronzaţi, calzi precum învăluitoarea zi de decembrie mediteranean, şi, de peste tot, răzbat arome amestecate, partea de jos a oraşului fiind, în fapt, un cartier vechi, cosmopolit, cu restaurante tradiţionale reprezentând toate cele patru puncte cardinale. Gustând popularele shish kebab, shishlik şi una din salatele tradiţionale simţi ceva din aromele vii, amestecate şi îmbietoare ale locului. Ne luăm adio de la Haifa, oraşul al cărui aer pur de munte întâlneşte briza mării, exclamând, prin vocea poetului Shaul Carmel: Binecuvântat/ Fii,/ Milostivule, / Că m-ai lăsat/ Să intru/ În Ţara Făgăduită.
Adaugă un comentariu