Banii n-au miros, dar duhnesc îngrozitor (II)

Primim la redacţie:

ORIBILA MĂRTURIE FALSĂ CARE A CONVINS SENATUL AMERICAN SĂ APROBE DECLANŞAREA RĂZBOIULUI DIN GOLF, A FOST PUSĂ LA CALE DE HILL & KNOWLTON, FIRMA ANGAJATĂ, RECENT, DE OMS

Un articol de DORIN SUCIU

The New York Times în numărul său din 6 ianuarie 1992 sub semnătura lui John MacArthur, înfăţişa modul în care Tom Lantos, în calitatea sa de copreşedinte al „Grupului pentru Drepturile Omului sub egida Congresului” (sub acest titlu pompos ascunzându-se, de fapt, o fundaţie înfiinţată în 1985 împreună cu congresmenul John E. Porter), favorizase colportarea în mass media americane a unor materiale despre atrocităţile comise de trupele de elită ale lui Saddam Hussein care, în august 1990, invadaseră Kuweitul. Audiată ca martor de congresmanul democrat, o tânără care a susţinut că, fiind infirmieră în maternitatea din oraşul kuweitian al Adan, a văzut cum soldaţii irakieni au scos nou-născuţii din incubatoare, lăsându-i să moară pe pardoseala de ciment. Prevalându-se de necesitatea protecţiei martorului, Lantos nu a oferit date despre fată, în afară de faptul că se numeşte Nayirah.

În cele trei luni care au trecut între zguduitoarea mărturisire şi începutul războiului din Golf, «povestea incubatoarelor» a fost repetată obsesiv. Preşedintele George H. W. Bush – tatăl actualului preşedinte – a „recitat-o” atât la posturile de televiziune şi de radio, cât şi în faţa Consiliului de Securitate al ONU. Indignarea americanilor a fost enormă şi preşedintele Bush a folosit din plin această stare de spirit pentru a cere Senatului implicarea armatei SUA în războiul din Golf.

Ulterior, în martie 1991, după eliberarea Kuweitului, reporterul John Marti de la postul de televiziune ABC a intervievat medicii maternităţii din al-Adan şi a dovedit că, în realitate, «povestea incubatoarelor» n-a existat! La rândul său, o comisie specială de anchetă a Congresului SUA a descoperit că MARTORA NU PĂRĂSISE STATELE UNITE DE MAI BINE DE TREI ANI ŞI CĂ ERA, DE FAPT, FIICA AMBASADORULUI KUWEITULUI.

Tatăl ei, Saud Nasir al-Sabah, fusese chiar prezent în momentul audierii ei. S-a mai aflat că Tom Lantos cunoştea adevărata identitate a fetei, dar că a ascuns o membrilor comitetului. La final, a reieşit că totul fusese pus la cale de importanta firmă de relaţii publice Hill & Knowlton, care a organizat campania pentru Kuweit, în cadrul celei mai mari acţiuni de manipulare a opiniei publice americane, finanţate din strãinătate. Audierea Nayirei era de fapt rezultatul unui aranjament în numele unui client – paravan, fundaţia “Cetăţenii pentru un Kuweit liber”, care plătise firmei H & K 10,8 milioane dolari din cei 11,9 milioane dolari pe care îi primise de la guvernul kuweitian. S-a mai dovedit că aceeaşi fundaţie a oferit Grupului pentru Drepturile Omului sub egida Congresului o donaţie de 50 000 dolari şi că, la rândul ei, fundaţia lui Tom Lantos şi John E. Porter era găzduită în imobilul din Washington al firmei Hill & Knowlton…

„Sunt sigur că implicarea lui Tom Lantos în această afacere a fost conştientă şi mai degrabă perversă decât naivă”, a comentat copreşedintele John E. Porter, congresman de Illinois, în încercarea de a-şi salva pielea. Concluzia unei comisiei speciale de anchetă a Congresului a fost şi ea fără echivoc: Tom Lantos nu are nici o justificare pentru ceea ce a făcut. Congresmenul democrat a încercat să se dezvinovăţească, şi-a cerut scuze, dar ziarele au comentat afacerea sub titluri indignate ca „Oribilă mărturie falsă convinge Senatul să aprobe declanşarea războiului din Golf” (The New York Times) sau „Un coşmar al istoriei contemporane” (The Washington Post). Emisiunea “60 minutes” din 10 ianuarie 1992 a postului de televiziune CBS News a prezentat cele întâmplate sub genericul “Atenţie, întâmplări de coşmar!”

În cartea sa, „Al doilea front: Cenzură şi propagandă în Războiul din Golf”, John MacArthur, arată că acesta a fost primul război care a consacrat triumful informaţiei asupra armamentului. În acelaşi timp, declanşarea sa constituie un exemplu de eficacitate a manipulării opiniei publice în scopuri politice. «Povestea incubatoarelor», arată MacArthur, a influenţat decisiv publicul american, din care jumătate nu dorea o intervenţie militară, în favoarea acesteia şi a făcut ca Senatul să ia decizia de a autoriza participarea SUA la războiul din Golf.

https://www.prwatch.org/books/tsigfy10.html