AFnews
SOLUTIA SCHOPENHAUER DE IRVIN D. YALOM, Editura Vellant 2010
Această carte este un roman … afirmația pare superfluă, poate chiar ridicolă, devreme ce este editată ca atare. Și totuși, această carte este mai mult decât un roman. În primul rând, pentru că este scrisă de un psihiatru cu renume, profesor emerit la Stanford. Dar, mai ales, pentru că întreaga carte este structurată pe derularea unor ședințe de terapie în grup pentru niște persoane care suferă de diferite tulburări psihice. Fiecare personaj din carte este o poveste în sine, o poveste vie, iar, împreună, cele 8 povești formează o poveste complexă, întrețesută cu celelalte povești.
Pe parcursul lecturii, descoperim relațiile arborescente dintre membrii acestei comunități restrânse de șapte persoane, în rândul cărora se insinuează, ca oaspete nedorit, un nou coleg și pacient, Philip Slate. Acest grup închis parcurge întreaga gamă de sentimente, de la nepăsare la empatie, de la egoism la altruism, de la ură la dragoste, de la dușmănie la prietenie necondiționată.
Firul poveștii este, aparent, extrem de simplu: cartea descrie ultimul an din viața unui psihiatru, Julius Herzfeld, care și-a pierdut, de multă vreme, soția, în urma unui accident. Cu ocazia unei vizite de rutină la dermatolog, el află că are un melanom și mai are de trăit doar un an. În urma acestei vești cumplite, el își trece în revistă viața și activitatea și își aduce aminte de un vechi pacient, Philip Slate, unul dintre puținii pe care nu a putut să îi vindece. Curios să afle ce a devenit acesta, îl contactează și constată cu surprindere că el s-a vindecat în urma contactului cu filozofia lui Arhur Schopenhauer care l-a eliberat de dependența sa de sex. Însă, pentru a-și atinge scopul, el a plătit un preț mare, devenind misogin și mizantrop, rupându-se de lume, convins fiind că el însuși se ridică deasupra omenirii de „bipezi”, că devine un spirit pur, superior, precum Schopenhauer, modelul său spiritual. Dat fiind că el dorește să devină, la rândul său, psihiatru și are nevoie de un tutore, cei doi încheie un târg: Julius acceptă tutela cu condiția ca Slate să participe la ședințele sale de terapie de grup.
Romanul respectă niște canoane de unitate de loc și de timp, deoarece acțiunea se desfășoară integral în cabinetul lui Julius, și se derulează pe parcursul unui an (e drept, nu într-o zi, ca în piesele clasice).
Dacă în piesa lui Sartre, „Cu ușile închise” („Huis clos”), „infernul înseamnă ceilalți” („l’enfer, c’est les autres”), în acest roman, „ceilalți” reprezintă salvarea, tranziția de la egoism la altruism, de la complexul de inferioritate la dezvoltarea personală, de la izolare la empatie. De-a lungul cărții, regăsim conflictul sentimentelor și resentimentelor, conflictul dintre repezentanții unor clase sociale foarte diferite, ale unor persoane (aș spune chiar : „personalități”) atât de diferite încât s-ar crede că se află într-o opoziție imposibil de anihilat. Totuși, din aceste conflicte se va naște prietenia, empatia și, în final, vindecarea. Descoperim oameni atașanți prin slăbiciunile lor umane, descoperim un medic adevărat care, deși știindu-se condamnat, alege ca în ultimul său an de viață să își continue activitatea care îl pasiona enorm, cu speranța că va reuși să aducă la unison o „orchestră” umană compusă din instrumente diferite, cu sonorități discordante la început, dar care, în final, va suna ca o sonată de Mozart. Medicul, psihiatrul Julius Herzfeld devine, cu timpul, din conducătorul obiectiv, oarecum exterior, al grupului de terapie, propriul său pacient și, mai ales, pacient al pacienților săi, devine, el însuși, un membru deplin al grupului pe care îl conduce, îl dirijează printre meandrele sentimentelor, spre vindecare și împlinirea personală a fiecarui membru.
Aș îndrăzni să spun că este de-a dreptul palpitant modul în care fiecare persoană, cu complexele, neîmplinirile, slăbiciunile și problemele sale personale, reușește să participe la vindecarea celorlalți membri ai grupului și, până la urmă, chiar să îl umanizeze pe Philip Slate.
În ciuda faptului că Julius dispare la finalul romanului, „Soluția Schopenhauer” este o lectură optimistă, o carte a prieteniei posibile dintre oameni extrem de diferiți care își găsesc calea în viață chiar și după disparitia mentorului care i-a ghidat.
Intercalat între capitolele romanului referitoare la ședintele de terapie, găsim și o foarte interesantă biografie a lui Schopenhauer, acest filozof pesimist, care afirma că „nu poate exista o fericire de durată; viața este o vale a plângerii, plină de dureri… Eliberarea de suferință se realizează prin negarea Voinței care poate fi obținută prin contemplația artistică sau prin asceză, renunțare și meditație”. Tot așa și Philip Slate și-a dedicat viața contemplației interioare, ascezei și, în final, renunțării la viața adevărată, deoarece el considera că „un om cu înalte și rare facultăți intelectuale, obligat să se livreze oricarei ocupații utile, […] este ca un vas prețios, ornat cu cele mai frumoase picturi, pe care l-ai folosi pentru serviciul în bucătărie”. (Schopenhauer)…
Pe parcursul cărții asistăm la evoluția fiecărui personaj spre o viziune profund umanistă asupra vieții, precum cea a mentorului grupului, Julius Herzfeld. Urmăm firul relațiilor dintre personaje, precum și al relației dintre viață și moarte. Un „condamnat la moarte”, Julius, reușește să îi conducă spre viața adevărată pe ceilalți membri ai grupului, deoarece „Mai mulți dintre cei ce nu pot să-și rupă lanțurile proprii, au știut, totuși, să își elibereze prietenul” (Nietzsche). Conducând acest proces de „rupere a lanțurilor” fiecăruia dintre membrii grupului de terapie, Julius însuși a atins catharsisul care l-a eliberat de teama de moarte, final inevitabil al oricărei vieți care nu este decât „o scânteie între două tenebre identice, cea care precede nașterea noastră și cea care urmează morții noastre” (Nabokov).
Astfel, medicul Julius Herzfeld și-a împlinit menirea pentru că: „Viața seamănă cu un basm. Ceea ce contează nu este lungimea, ci valoarea sa” (Seneca), iar el a dat cu adevărat valoare vieții sale … în timp ce Irvin D. Yalom a scris un excelent roman, care merită citit.
Irvin David Yalom (n. 13 iunie 1931, Washington, SUA) este psihanalist, psihiatru și scriitor, creatorul psihoterapiei existențiale. El este autor a numeroase lucrări de specialitate, devenite, ulterior, cărți de referință în domeniu, precum și a câtorva romane, în care experiența în psihoterapie se împletește cu pasiunea pentru filosofie, căutarea sensului ultim al existenței umane constituind scopul personajelor, frumos camuflat în dialoguri incitante.
Adaugă un comentariu