AFnews
Predrag Balasevic, președintele Partidului Neamului Rumânesc din Serbia
către
Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu
(Publicat de Romanian Global News la 31 iulie, 2020)
Toate persoanele din Serbia de Răsărit care îşi asumă în mod liber identitatea culturală română, indiferent de modul în care suntem apelaţi: rumâni, valahi, vlahi, vlasi, suntem recunoscuți de Țara-mamă România ca români de pretutindeni, potrivit Legii nr. 299/2007.
Ne-am asumat și ne asumăm liber și drept această identitate culturală română, deoarece Țara Românească sau ˶Rumânească”, apărută în Evul Mediu, a fost cunoscută istoric în limbile străine ca
„Valahia”, fiind un stat limitat în nord de Munții Carpați, iar în sud, de la sud de Dunăre de la Turnu-Severin, cuprinzând inclusiv actualul teritoriu al Serbiei de Răsărit, până la Marea Neagră. Toți locuitorii, inclusiv cei din Timoc, foloseau și încă folosesc endonimul de „rumâni”, exonimele uzuale utilizate până în epoca modernă fiind „vlahi” sau, mai savant și recent, „valahi”.
Țara Românească a existat între secolele al XIV-lea și secolul al XIX-lea timp de mai bine de 500 de ani, începându-și existența ca stat independent odată cu Bătălia de la Posada în jur de 10 noiembrie 1330, și încheindu-și existența ca stat la data de 24 ianuarie 1862, când s-a unit cu Moldova, a formând bazele României moderne. La această dată, însă, ținutul denumit generic Timoc nu mai aparținea Țării Rumânești, după ce, în anul 1833, în urma Tratatului de pace de la Adrianopol, a fost garantată autonomia Serbiei, acesteia revenindu-i Timocul, care constituie partea de est a țării.
Terminologia actuală de ”român” și România, statuată la mijlocul secolului al XIX-lea, nu a fost utilizată de comunitatea noastră istorică din afara granițelor Statului român modern, care a luat naștere după anexarea la Serbia a teritoriului locuit de noi, astfel, nici la sudul Dunării aceasta nu a constituit un endonim, ci, mai degrabă un exonim pentru frații care trăiesc în Țara-mamă.
Nu este vina noastră că Istoria ne-a despărțit de Țara-Mamă, iar Statul din care facem parte ne-a supus unei deznaționalizări continue, la care Țara-Mamă pare să asiste pasiv, inexplicabil.
Statul sârb modern ne-a luat dreptul la școli în limba maternă, dreptul de a purta nume și prenume românești, de a mai vorbi cu Dumnezeu în limba maternă în bisericile construite de noi, în cele peste 200 de sate românești din Timoc, din care 154 pur românești, iar altele 48 mixte.
Presa scrisă, radioul, televiziunea, toate aceste minunate instrumente de comunicare ne-au ocolit, în ceea ce privește limba română și afirmarea identității românești și a culturii noastre comune cu frații din Țara-Mamă, iar acest lucru nu dorim să fie întors încă o dată împotriva noastră.
Limba noastră ”rumânească” a rămas la nivelul acela, de acum două sute de ani, fiind foarte iubită de frații din Țara Mamă care ne vizitează și care apreciază puritatea celor două subdialecte, bănățean, respectiv oltenesc, care se vorbesc în cele peste 200 de sate.
Stau mărturie istoriei noastre bisericile construite în zona Timocului, de domnitorii valahi (ai Țării Rumânești, pentru cunoscători) precum Mircea cel Bătrân sau Radu cel Mare, în secolele XIV–XV.
Acum noi nu ne mai știm istoria. Pentru că nimeni nu a avut interesul să ne-o explice. Să știm și să înțelegem că exonimul ”vlah” înseamnă pur și simplu român, sau ”rumân” cum ne spunem noi, în niciun caz un popor distinct, așa cum încearcă să susțină cei care nu ne iubesc.
Nu știm nici cine a fost Eminescu. Nu am auzit de Brâncuși. Pentru patimile noastre nu am auzit plânsul lui Goga. Nici Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul nu știm cine au fost. Nouă nu ne-a vorbit nimeni de jertfa valahilor Brâncovenilor, cea mai puternică jertfă creștină pentru credință creștină și de neam care a existat vreodată în ultimii două mii de ani.
Ne-au lipsit presa în limba română, școala în limba maternă, cu predarea Istoriei Neamului, instrumentele cu care se poate educa un popor și se poate păstra o limbă și o cultură identitară.
În familiile noastre, bătrânii nu știu sârbește, în timp ce copiii nu știu românește. E trist. Dar asta nu este vina noastră. Am fost prea mult loviți de ura celor ce nu au fost de-un neam cu noi, care ne-au constrâns, prin școală, prin serviciu și prin toate mijloacele, urmărind și, din păcate, în mare măsură reușind, să ne șteargă conștiința, să ne piardă identitatea, să ne lepădăm de frați și neam, doar pentru a putea supraviețui într-o societate mereu ostilă din punct de vedere identitar. Din păcate, tot mai mulți frați ai noștri lovesc în noi, pe nedrept, din motive identitare.
Suntem aspru judecați, ca și cum noi am fi de vină că nu mai știm cine suntem. Avem nevoie de sprijinul Țării-mame pentru a ne regăsi identitatea. De aceea, cerem presă, școli și biserici în limba română, pentru a face o redeșteptare națională pe plan cultural și identitar. România trebuie să se implice, cât mai are timp, pentru a mai recupera ceea ce se mai poate recupera din acest patrimoniu imaterial.
Până când oamenilor din Serbia de Răsărit nu li se va vorbi românește, cei mai mulți vor continua să susțină că sunt ”sârbi” și că doar ”tăinuie”, adică vorbesc, ”rumânește”.
Vă rugăm să rugați toți frații din Țara mamă, în special diplomații și consulii plătiți de frații noștri să reprezinte cu cinste România, dar și pe cei din Țara în care trăim noi, să înceteze să ne mai condamne pe motive identitare, doar pentru că unii dintre ”rumânii” noștri spun că sunt ”vlahi”, exonimul utilizat în Serbia pentru populația tradițională românească din Serbia de Răsărit.
Nu sunt cu nimic mai români sau mai merituoși decât noi iubiții noștri frați din Banat, în prezent regiunea Voivodina, care și ei au fost rupți de Țara-mamă un secol mai târziu, atunci când se utilizau termenii ”român” și România, aceștia fiind recunoscuți ca ”români”, în timp ce noi nu.
Nu este drept din partea nimănui să creeze astfel de grave discriminări, noi toți având obligația de a recupera adevărul istoric și identitar și de a-l reda comunității tradiționale românești, indiferent cum suntem noi numiți între noi, sau de reprezentanții altor neamuri.
Pentru noi nu poate fi admis ca ambasadorul României la Belgrad sau consulii din Serbia să manifeste atitudine ostilă sau de respingere față de românii din comunitatea tradițională din Serbia de Răsărit doar pentru că suntem numiți în sârbește ”vlahi” sau pentru că, din vina tuturor, nu am reușit să ne recuperăm valorile identitare și încă unii dintre noi se autodenumesc astfel, sau chiar își spun ”sârbi”.
Ambasadorul la Belgrad sau consulii din Serbia trebuie instruiți de Statul român astfel încât să manifeste înțelegere față de noi, românii ”vlahi” și să ia parte activ, alături de celelalte instituții din Țara-mamă și organizații non-guvernamentale din Serbia și România, la ceea ce ar trebui să însemne redeșteptarea națională prin cultură și identitate, știut fiind că noi toți manifestăm același respect și față de Țara în care trăim, nu manifestăm atitudini secesioniste, dorim să fim respectați de Serbia și de România tot așa cum și noi le respectăm.
Aceștia nu trebuie să dea mesaje în comunitate de tipul ”vlahii să meargă la ambasada Vlahă” deoarece astfel nu fac altceva decât să-și piardă respectul și reputația în comunitate, părând să nu înțeleagă absolut nimic din cultura și istoria Țării care i-a trimis în misiune și le plătește salariile.
Personalul diplomatic și consular nu trebuie să creadă că etnicii români sunt naivi și că dânșii pot face abuzuri sau se pot comporta ca și cum ar fi lipsiți de orice fel de control sau de autocontrol. Nu trebuie să dea bir cu fugiții atunci când le cerem informații în scris, sătui să tot fim păcăliți ani și ani cu vorbe și amăgiri și în realitate niciun sprijin din partea domniilor lor.
Am fost și suntem încurajați permanent de frații noștri din Țara-mamă să avem respect pentru autoritățile statale și să vă comunicăm de fiecare dată când lucrurile nu merg așa cum ar trebui, deoarece și frații noștri din România doresc să fim respectați de cei pe care ei îi plătesc.
Unii dintre acești frați ai noștri din România deja vi s-au adresat și au cerut să se dispună urgent de către Ministerul Afacerilor Externe un audit cu privire la activitatea din Ambasada României la Belgrad și la Consulatul general de la Zajecar și să se ia măsurile ce se impun.
Nu este permis ca zeci de români din Serbia să se plângă de faptul că au depus dosare pentru cetățenie de ani de zile și nu au primit niciun răspuns, încă nici măcar numere de înregistrare la careri, iar atuncicând au cerut informații în scris, consulatul de la Zajecar a fost închis !!!
Nu putem înțelege și accepta de ce pentru absolut toți membrii noștri de partid care au depus la dosarul pentru cetățenie o adeverință de la partidul nostru nu s-a mai primit niciun răspuns.
Dorim și solicităm ca actualul consul general al României la Zajecar, domnul Marius-Oliver Dilof, să răspundă disciplinar cu privire la modul inadmisibil în care a tratat cererile absolut tuturor membrilor noștri de partid care au atestat această calitate și pentru maniera constantă în care ne discreditează în rândurile comunității, pentru a scădea încrederea în liderii săi.
După ce câteva zeci de etnici români i-au cerut în scris acestui domn consul să le precizeze care este situația dosarelor lor de cetățenie, acesta a anunțat că intră în concediu, că a închis consulatul general și că nu știe când va reveni din România. O astfel de atitudine nu este normală.
De aceea vă cerem , domnule Ministru, să răspundeți frontal la problema nostră identitară în acord cu legea din România și în respect pentru istoria Neamului nostru românesc și să cereți corpului diplomatic și consular același lucru și conduită profesională corespunzătoare.
Excelență,
Am dorit să prezentăm cele de mai sus pentru a arăta de ce comunitatea noastră românească din Serbia este dezinformată și tocmai de aceea este dezbinată.
Comunitatea noastră românească din Serbia are curajul să-și privească cu speranță viitorul și să-și asume misiunea de a-și afirma identitatea. Pentru generațiile care vin.
Tocmai de aceea, ne mândrim cu faptul că suntem singurul partid politic românesc din Serbia care a participat la alegerile parlamentare și locale din Serbia din 21 iunie 2020.
Cu toată opoziția guvernamentală și politică din Serbia, dezbinați între noi, am găsit resursele să ținem steagul sus și să ne afirmăm politic într-o țară al cărei specific etnic și politic îl cunoașteți.
Partidul nostru este singurul care a obținut rezultate, având acum consilieri locali atât la Bolievăț, cât și la Cucevo, comune din Serbia de Răsărit în care am obținut și posturi în administrație.
Invidia pe care unii dintre frații noștri au arătat-o și ura împotriva noastră pe care v-au transmis-o, la puțin timp după aceste alegeri, frații noștri din Uniunea Românilor din Serbia (URS) nu le face cinste. Prin așa-numitul Comunicat ”referitor la participarea comunității românești la alegerile parlamentare din Serbia”, suntem atacați și umiliți, falsificându-ne numele românesc al partidului, în ”Partidul Popular Vlah” (termenul ”vlah” neexistând în limba română decât în sens peiorativ), știind bine că numele proprii nu se traduc. Se susține de frații noștri, ca și cum ar fi dușmanii noștri, că suntem ”formațiune politică vlahă” susținând că ”vlahii sunt minoritate distinctă de cea românească”, explicând aceasta ”conform legislației statului sârb”, așadar nu în logică și lege românească ne judecăm între noi, ci în cea străină, ceea ce este inadmisibil între frați.
Se recunoaște de frații noștri de neam și limbă din URS că minoritatea românească din Serbia n-a participat cu listă românească proprie la alegerile parlamentare din Serbia niciodată după perioada interbelică, explicând aceasta lapidar prin ”motive și cauze diverse și multiple”. Nu aceasta este atitudinea pe care ne-o dorim din partea fraților noștri, ci unitate în cuget și simțiri.
Nici URS, și nici partidele pe care le indică aceasta, nu au participat la alegerile locale, nu au filiale și organizații locale și nu au participat niciodată la alegerile locale din Serbia, de aceea ne-am fi dorit o unitate a minorității românești, noi având organizații politice locale în cele mai multe localități în care trăiesc etnici români, însă frații noștri au căutat să-și găsească alți aliați politici.
Când spunem „Partidul Român” trebuie să vorbim de o singură persoană, dr. Ion Svera din Vârșeț, care și-a găsit loc pe lista Ligii social-democrate a Voivodinei (LSDV), o formațiune politică fără aspecte sau componente identitare, care nu poate servi intereselor noastre de emancipare.
URS-ul susține cu mândrie că a participat la alegeri pe lista electorală ”Serbia Democrată Unită”, așadar ”uniunea” pe care o clamează este orientată mai degrabă către cea majoritară, sârbă, decât către cea minoritară, cu ceilalți frați de etnie românească din Serbia. Trebuie să remarcăm că nici SDU nu are o componentă identitară, așadar nu ne putea servi intereselor noastre de emancipare.
Atât timp cât frații noștri din URS nu s-au confruntat cu probleme la Consulatul general al României la Zajecar, nu am înțeles de ce critică ”înscenările” și ”acuzațiile nefondate” pe care susține că le invocăm noi, pe câtă vreme aceste acuzații le dovedim oricând cu acte și martori.
Din contra, putem spune că atacul fraților din URS la adresa consulului general de la Vârșeț, domnul Dinu Gheorghe, ne apar ca nejustificate, cunoscând bine persoana, activitatea și reputația sa.
Se contrazice URS grosolan, susținând atât că ”minoritatea românească din Serbia nu a fost reprezentată la alegerile parlamentare din Serbia” de partidul nostru, iar mai apoi că partidul nostru ”nu este singura forță politică etnică românească din Serbia care reprezintă etnicii români”.
La fel este contrazis URS și de realitatea alegerilor parlamentare, deoarece în Serbia de Răsăsit, în principalele localități cu populație românească/vlahă, ”Coaliția pentru Pace”, din care a făcut parte partidul nostru, a învins categoric ”Serbia Democrată Unită”, din care a făcut parte URS, cu 1358 la 826 de voturi, respectiv, peste 60%, în favoarea coaliției din care am făcut parte.
Diferențele nete, în favoarea Coaliției pentru Pace, au fost în orașul Bor (357 voturi), urmate de Zajecar, Negotin, Bolievaț, Jagubița, Ciupria și Cucevo (până la 112 voturi diferență), egalitate fiind la Pojarevăț, în timp ce diferențe foarte mici de 1-2 până la 26 voturi maxim s-au înregistrat în favoarea coaliției din care a făcut parte URS în Svilainaț, Maidanpec, Petrovaț na Mlavi și la Cladova.
Nu poți spune, ca URS, că te poziționezi împotriva ”vlahilor” și că nu îi consideri români, adică sfidezi legea română, după ce liderul acestei organizații, dl. Jivoslav Lazici a fost președinte, în perioada 2006-2010, al Consiliului Național Vlah, în care a fost secondat, ca prim vicepreședinte, de președintele PNR, dr. Predrag Bălașevici, împreună adoptând decizii importante, prin care a fost recunoscută oficial limba română ca limbă a comunității de vlahi/români.
După ce comunitatea din care facem parte sub aspect organizațional – Congresul Românilor din Serbia – a cerut public o strategie națională privind românii din Serbia, frații din URS ne copiază inițiativa, dar acesta nu este un lucru rău, ci o solicitare în care stăruim în continuare.
Cerem Ministerului Afacerilor Externe din Țara-mamă să nu dea curs rușinoasei delațiuni formulate împotriva noastră de frații din URS la data de 18 iulie 2020, într-un oraș, Negotin, în care nu au nici membri nici organizații, printr-o ștampilă strâmb scanată, fără a-și asuma nimeni semnătura, deoarece demersul lor pare mai degrabă să trădeze nu dorința de UNITATE NAȚIONALĂ, pe care o clamează, ci, mai degrabă, ceea ce stă în spatele acestora.
Această scrisoare rușinoasă a fost la scurt timp dezmințită de alte organizații civice ale românilor din Serbia, unele reacții absolut surprinzătoare venind chiar din partea unor organizații care au făcut parte sau au fost apropiate URS, de exemplu Fundația ”Protopop Traian Oprea” din Vârșeț, care a criticat dur afirmațiile și atitudinea dușmănoasă a fraților din URS.
Toate aceste elemente conturează o stare de lucruri extrem de nepotrivită în rândul organizațiilor comunității istorice românești din Serbia, care se datorează lipsei de dialog civicșipolitic, lipsei de coordonare și armonizare din partea corpului diplomatic și consular românesc.
Domnule Ministru,
Apreciem că sunteți persoana cea mai îndreptățită și că a venit vremea să dați un semnal pentru comunitatea tradițională românească/vlahă din Serbia, pentru salvarea ființei naționale.
Nu suntem un partid extremist, nu ducem o politică șovină față de majoritatea sârbă sau de statul în care trăim, nu avem pretenții teritoriale sau autonomiste, nu negăm realitatea istorică și culturală românească, pe care ne-o însușim, o afirmăm și o promovăm cu cinste și responsabilitate.
România trebuie să ia act cu amărăciune și indignare de încă un eșec identitar al românismului, petrecut la ultimele alegeri parlamentare și locale din Serbia, eșec care trebuie asumat, nu numai de noi, ultimii mohicani ai luptei de emancipare culturală și națională, dar și, măcar cu titlu de inventar, de politica românească actuală, din perioada de după 1990.
Alegerile parlamentare și locale din Serbia au scos în evidență două exemple total opuse de politică externă, una aparținând statului ungar, cealaltă aparținând statului român.
Concretizat în procente electorale, Partidul Neamului Românesc, candidat în ”Coaliția pentru Pace”, alături de Partidul Liberal Democrat, Partidul Muntenegrenilor și Partidul Bosniac Civic, n-au trecut pragul electoral de 3% pentru a intra în Parlament, în timp ce Uniunea Maghiarilor din Voivodina (UDMR-ul sârbesc) a obținut 13,6% din voturi, adică 9 mandate în parlamentul de la Belgrad și 12 mandate la nivelul provinciei Voivodina, aceasta în condițiile în care în numărul maghiarilor din Serbia este 250.000, concentrați în Voivodina, în timp ce al românilor/vlahilor de 300.000 în Valea Timocului și Voivodina. Poate fi invocată vina românilor din Serbia care nu au știut să se organizeze, nu au știut să se impună, nu au lideri cu suficientă reprezentare și carismă sau au că nu au avut încredere în liderii lor ori nu au avut curajul să-și afirme identitatea.
Trebuie menționat, însă, că rușinoasa înfrângere electorală s-a produc într-un context pur și simplu represiv pe care, în România, doar perioada stalinistă l-a cunoscut. Partidul Neamului Românesc nu a fost invitat la nicio dezbatere, la niciun post de radio sau televiziune din estul Serbiei, fiind discriminat inclusiv în ziua alegerilor. Un post tv local din orașul Bor i-a filmat și fotografiat pe toți candidații la parlament, cu excepția președintelui PNR, dr. Predrag Balașevici (aflat pe locul doi la nivel național pe lista Coaliției pentru Pace), care a fost refuzat. La insistența ziaristului de a-l filma, președintele secției nr. 22 de la școala Bora Stankovic, l-a dat afară din secția de votare și nu i-a dat voie să mai filmeze nici măcar în incinta școlii unde se afla secția de votare.
Pe de altă parte, la secțiile de votare au fost aduși turiști electorali cu microbuzele, cetățeni de etnie rromă din sudul Serbiei, care au votat în orașul Bor și în câteva sate românești. De asemenea, directorii instituțiilor și ai serviciilor publice locale au făcut presiuni, cu amenițarea pierderii locului de muncă, pentru cei care nu votau Partidul Progresist al președintelui Vucici.
La Bor, s-au făcut presiuni mari asupra muncitorilor care lucrează la mina și topitoria din zonă. Într-o asemenea luptă inegală, rezultatul alegerilor era previzibil, chiar dacă nu la un „scor” atât de rușinos. Există, așadar, și o vină a comunității românești din Serbia, sau a liderilor ei.
Dar vina majoră pare a aparține Statului român, căci, vorba lui Eminescu, „generaţiunea ca atare nu are vina falsei direcțiuni a spiritului său”. Iar „direcțiunea” spiritului românesc trebuie să vină din România, de la București, nu de la Belgrad, Budapesta, Bruxelles, Berlin sau Moscova.
România nu face suficient pentru unitatea românilor din Serbia. Guvernului, Parlamentului și Președinției nu pare să le pese de noi, cei aflați în afara granițelor, agenți ai identității românești.
Instituțiile Statului român nu par să aibă nici cea mai vagă idee despre importanța profundă a componentei identitare, alta decât cea strict electorală.
În perioada campaniei și a alegerilor din Serbia, precum nici în cea premergătoare, nici Ambasadorul României la Belgrad, nici Consulul general al României la Zaicear și niciun alt reprezentant oficial nu s-a interesat de problemele reprezentanților minorității istorice românești.
În schimb, comunitatea maghiară, care numără doar 250.000 de etnici, s-a bucurat de o susținere oficială și concretă din partea Ungariei pentru Uniunea Maghiarilor din Voivodina, rezultatul alegerilor fiind cel menționat. Ungaria a investit masiv în comunitatea maghiară din Voivodina de-a lungul vremii. A construit școli, a dotat comunitatea cu radiouri și Televiziuni în limba maghiară, a cumpărat clădiri pe care le-a oferit comunității, a dotat partidele maghiare din Voivodina cu toate mijloacele logistice necesare pentru a putea face campanie, a dat granturi de sute de milioane de euro întreprinzătorilor maghiari din Voivodina etc. Așadar, rezultatele în alegeri au fost pregătite de-a lungul vremii întărind conștiința și identitatea maghiară prin ajutoare masive.
România trebuie să intervină urgent pentru salvgardarea celor 300.000 de români/vlahi din Serbia, a căror identitate națională este pe cale să dispară o dată cu actualele generații.
Pierim, pe zi ce trece, ca Nație în Timoc, Domnule ministru, dacă la finele secolului al XIX-lea primele date statistice legate de românii din regiunea Timoc erau de 250.000 care se declarau români, în ultimul deceniu, mai precis în 2011, numărul de cetățeni sârbi care s-au declarat “vlahi” sau ”români” era de 35.330, respectiv de 29.332, adică aproximativ 65.000, restul… ”sârbi”.
Ajutați-ne să ne redobândim identitatea și să ne reclădim speranța, domnule Ministru !
P R E Ș E D I N T E
Dr. Predrag Balașevici
MONUMENT ISTORIC ABANDONAT: Biserica românească din LĂPUŞNA (Serbia). Ctitorie (1501) a domnitorului român RADU CEL MARE pentru comunitatea românilor din Valea Timocului Negru (Serbia). BOS (Biserica ortodoxa sârbă) s-a declarat proprietar (sic!) al acestei ctitorii româneşti, dar nu întreține monumentul şi a interzis românilor accesul pentru a ține serviciul divin în limba română sau pentru lucrări de conservare.
FELIX ROMULIANA în Dacia Aureliană, (azi Gamzigrad, în Serbia). PALATUL ÎMPĂRATULUI ROMAN GALERIU (plan identic cu cel al împăratului Diocleţian din Spalato, azi Split). Galeriu era fiul unui trac şi al unei nobile dace, refugiată în sudul Dunării din cauza persecuţiilor. Nepotul său de soră, Maximin Daïa, păcurar, intră în armata romană şi devine şi el împărat roman.
Adaugă un comentariu