Dr. Mihai Nicolae: REPERE TRACICE ŞI ROMANE ÎN BULGARIA DE AZI (II)

Tracii (popor indo-european) se stabilesc la sudul Dunării, în Peninsula Balcanică în jurul anilor 2000 î.Hr. S-au răspândit repede în regiune, ocupând estul, centrul şi sudul peninsulei şi chiar mai departe, în alte zone ale Europei de Est. Aria geografică în care au locuit, corespunde în prezent cu teritoriile statelor Bulgaria, Serbia, Macedonia, Croaţia şi România (tracii nordici). Sunt menţionaţi încă de timpuriu în „Iliada” şi „Odiseea”, poemele lui Homer, unde apar ca aliaţi ai Troiei în războiul acesteia cu luptătorii ahei. În lunga sa „Odisee” a drumului acasă spre Ithaca, Ulise îi atacă pe traci. Populaţie numeroasă – Herodot (n.?-m. 425 Î.Hr.) îi considera neamul cel mai numeros, după indieni – ei reprezentau o forţă cu peste 100 de triburi care îşi împărtăşeau cultura şi limba. Deşi se spune că puterea stă în număr, constatarea nu se aplica şi tracilor pentru că, pur şi simplu, nu au fost în stare să se unească, mai precis să rămână uniţi. Tribul serdiilor locuia pe malurile râului Iskar, apa ce izvorăşte din Munţii Rila şi care, după ce străbate întreaga Bulgarie, se varsă în Dunăre. Tribalii ocupau regiunea dintre Morava şi Iskar, aria în care, astăzi, îi întâlnim pe românii timoceni. La Herodot regăsim o naraţiune despre geţi, pe care elenul îi considera, aproape măgulitor, drept „cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci“. Împărăţind şi nordul teritoriului, această ramură a tracilor era numită – consemnează Strabon – când geţi, când daci, aceştia numind Dunărea superioară, Istru, iar partea inferioară, către mare, o numeau Danubius, fiind identificaţi cu teritoriul adiacent Dunării unde locuiau. Geto-dacii se comportau ca un popor distinct, fiind grupul tribal cel mai important al tracilor de nord. Unii autori apreciază că, spre sec. I.d.Hr., dialectul geto-dacilor a evoluat ca o limbă diferită de cea vorbită de tracii sudici. Exilat pe ţărmul Mării Negre (anul 8 d.Hr.) Odiviu, romanul, latinofonul aminteşte că : „Eu sunt aici barbarul, căci nu sunt înţeles de nimeni: când aud cuvinte latineşti, geţii râd prosteşte…”. Cartea pe care o scrie în limba getodacilor nu ni s-a păstrat. Avem, în schimb, câteva consideraţii care-i aparţin poetului Ovidiu: „Mi-e ruşine: am scris o cărţulie în limba getică în care cuvintele barbare au fost așezate după ritmul versurilor noastre. Le-a plăcut si am început să am faimă de poet printre neomenoşii geţi barbari “. Poate că nu erau atât de „barbari”, de vreme ce au sesizat subtilităţile poetice ale exilatului roman…

Tracii au creat, în sec. al V-lea, un stat propriu care, un secol mai târziu, a fost cucerit de macedoneni. (În timpul conducerii lui Burebista, bună parte din teritoriul Bulgariei s-a aflat în componenţa regatului geto-dac). Totuşi, aveau un fel de unitate – să-i spunem etnică – bazată pe limba în care se înţelegeau şi religia pe care o îmbrăţişau. Limba tracă, aparţinând grupului lingvistic indo-european nu s-a păstrat, deşi unele cuvinte sunt considerate de origine tracă, formând substratul limbii române. De pildă : balaur, cioară, copil, vatră… Conform unor cercetători, oraşul Plovdiv purta, la origine, un nume trac: Pulpuldeva. Această toponimie ar putea indica faptul că limba tracică ar fi supravieţuit migraţiei slavilor şi apoi bulgarilor veniţi de pe Volga. Religia tracă avea, în centrul panteonului său, pe Zalmoxis care, pentru greci, ar fi fost un simplu muritor originar din Samos. Aşa considera Herodot, informat, la rândul lui, de către grecii stabiliţi în coloniile de la Marea Neagră. În sec. III, Diogene Laertiu afirma în opera sa „Vieţile şi doctrinele filosofilor”, că zeul suprem al tracilor ar fi fost discipolul lui Pitagora. Cât despre monoteismul religiei tracilor, ca şi despre asemănarea acestor credinţe cu învăţătura creştină, subiectul, deşi demn de urmărit, e mult prea vast pentru a-l aborda acum. Un argument prezentat de adepţii acestor interpretări îl constituie figura mesianică, aidoma lui Isus Hristos, a lui Zalmoxis. Pe de altă parte, nu se poate trece cu vederea faptul că religia tracilor era politeistă, mai multe zeităţi găsindu-şi locul în panteonul trac, cu toate că Zalmoxis reprezenta, evident, spiritul tutelar.

Civilizaţia tracă poate fi descoperită prin vestigiile arheologice aflate pe pământul Bulgariei. Tracii cultivau cereale şi creşteau vite. Un negoţ înfloritor îi aducea în contact cu negustorii greci. Practicau viticultura, cu mult înainte ca Deceneu să încurajeze distrugerea viilor – dacă, într-adevăr, ar fi urmărit asta şi nu doar limitarea accesul atacatorilor la vie şi vin. Foarte pricepuţi în prelucrarea metalelor, au lăsat podoabe de mare fineţe şi deosebit aspect estetic. Cunoşteau roata olarului. Statuile „Cavalerului trac” dovedesc meşteşugul pietrei cioplite. Zeul tracilor balcanici şi dunăreni, înfăţişat călare, a fost caracterizat de inscripţiile „Invictus”(Nebiruitul) sau „Aeternus” (Veşnicul). Mormintele şi sanctuarele trace, examinate de arheologii bulgari, atestă o civilizaţie înaintată.

Mormântul de la Svestari (nord-estul Bulgariei) are dimensiuni impunătoare: 3,92 m lăţime şi 4,45 m înălţime.

La Razgrad, picturile murale şi zece cariatide în basorelief ilustrează treptele spre nemurire. Necropola de la Haskovo (sud – est ) are o cameră rotundă cu 3 m în diametru, împodobită cu fresce simbolice. (Datat de la începutul sec. al IV-lea î.Hr., cu aproape 1000 de ani înainte de sosirea triburilor bulgare, monumentul funerar conţine o inscripţie cu numele: Kozemases, nume propriu tracic.

Din aceeaşi perioadă datează şi mormântul tracic de la Kazanlak (centrul Bulgariei) care prezintă acelaşi tipar: o rotondă funerară cu picturi murale înfăţişând un cuplu, cai şi care de luptă. Plafonul a fost pictat în frescă, redând imaginea unui rege trac şi a reginei sale. Rafinamentul frecelor şi măiestria pictorului vorbesc de la sine despre gradul de dezvoltare a societăţii trace. (Bulgarii, care îi recunosc pe vechii locuitori al Traciei printre strămoşii proprii, au inclus aceste vestigii în Patrimoniul Mondial U.N.E.S.C.O.).

Tracia preromană se situa, geografic, la sud de Dunăre, între Marea Neagră, Marea Marmara (antica Propontida), Marea Egee, râul Mestas (anticul Nestus) din Macedonia şi râul Morava (anticul Margus) sau Morava Bulgară ori Velika Morava din Serbia, care a reprezentat graniţa dintre Bulgaria, la est şi Serbia, la vest în perioada otomană. Provincia se învecina cu Iliria şi Macedonia. (a nu se confunda cu râul Morava din Republica Cehă).

Foto: Wikipedia