Grup etnic de origine turcică, cu elemente scitice, bulgarii ajung în Peninsula Balcanică în sec. al VII-lea, sub conducerea lui Asparuh. Însoţit de membrii clanului sau (clanul Dulo), Asparuh părăseşte Bulgaria de pe Volga pentru a se stabili un timp în Delta Dunării, pe insula Pence, situată între braţele dunărene Sulina şi Sfântul Gheorghe, probabil pe grindul Caraoman. Clanul Dulo a fost apreciat de istorici a fi având între 30.000 şi 50.000 de oameni. Conducătorul clanului era mezinul hanului Kubrat, cel care a întemeiat, la est de Volga, în anul 632, confederaţia Bulgaria Mare. Imperiul Bizantin a recunoscut noul stat, trei ani mai târziu. Sub atacurile kazarilor, partea estică a statului se prăbuşeşte, ceea ce pare să fi determinat plecarea lui Asparuh şi a războinicilor săi. Intrând în Moesia – atraşi cu siguranţă de strălucirea Bizanţului – bulgarii înfrâng trupele imperiale la Ongala (localizare incertă) în anul 680. Un an mai târziu, învingătorii trec Munţii Balcani (Haemus) în Tracia. Împăratul Bizantin Constantin al IV-lea a semnat un tratat prin care a recunoscut formaţiunea statală a bulgarilor, angajându-se să plătească un tribut anual. Hanul şi însoţitorii săi vorbeau o limba turcică şi practicau o religie şamanică. În spaţiul sud-dunărean, bulgarii Volgăi întâlnesc populaţiile slave, sosite, în acelaşi spaţiu, cu câteva decenii mai înaintea lor, prin anul 602, venind dinspre Panonia şi Dunărea mijlocie. Slavii s-au amestecat cu traco-romanii din regiune, formând așezari permanente, practicând agricultura, dovedindu-se foarte interesaţi de pământul balcanic. Din cele 27 de triburi slave menţionate de istorici, 14 se stabilesc pe teritoriul actualei Bulgarii, 9 în spaţiul sârbo-croat, iar alte 4 triburi în Slovenia de azi. Stabiliţi printre așezarile slavilor, protobulgarii, cu un puternic instinct războinic, au izbutit să întemeieze şi să menţină un stat propriu. Nu au reuşit însă să-şi păstreze personalitatea etnică şi limba turcică.
În mozaicul de populaţii al Balcanilor, cu populaţii trace, slave, traco-romane şi traco-Bizantine, cu greci şi colonişti latini, protobulgarii se găseau în inferioritate numerică. Prea puţini ca să participe la etnogeneza neo-bulgarilor ramân dominanţi din punct de vedere militar, dar vor sfârşi prin a fi asimilaţi de slavii în mijlocul cărora nimeriseră. În cele din urmă adoptă limba slavilor. Deşi au îmbrăţişat creştinismul – religia oficială a Imperiului Bizantin – s-au considerat bulgari, recunoscând ascendenţa înaintaşilor veniţi de pe Volga, mai mult, şi-au numit statul „Bulgaria”. Slavizarea a fost treptată, reproducând în spaţiul balcanic, acele procese de sinteză etnică manifestate anterior şi în Europa apuseană. Până în prezent îşi asumă o identitate slavă, desi îşi recunosc elementul turcic (din vechea Bulgarie de pe Volga) şi, totodată, elementul tracic (populaţia căreia i s-au suprapus). Analizele genetice recente au evidenţiat că urmele protobulgare sunt slabe sau chiar inexistente în A.D.N.-ul populaţiei bulgare contemporane.
Asparuh va fi recunoscut ca întemeietor al Primului Ţarat Bulgar (inţial hanat) bucurându-se de o domnie lungă (681-701). A contribuit la fondarea localităţilor Pliska (prima capitală a ţaratului ) şi Silistra (latinescul Durostorum, rom. Darstor). Kuber, unul dintre fraţii lui Asparuh s-a stabilit în Macedonia. Acest episod istoric, alături de scurta şedere a protobulgarilor în nordul Dobrogei, sunt cele două date care ar justifica până acum revendicarea de către bulgari a Scitiei minor (Dobrogea), ca şi a Macedoniei, rămasă până azi o „Basarabie a bulgarilor”, ca urmare a unor realităţi istorice, comparabile, până la un punct, cu cele din partea răsăriteana a voievodatului Moldovei.
Sub conducerea hanului Krum (803-814) teritoriul Bulgariei dunărene se dublează. Într-una din ipoteze , preferată de istoriografia bulgară, marele han s-ar fi născut în Macedonia, ca fiu al lui Toktu – conducător, între 766-767– şi Lana (Svetlana ?), probabil de origine slavă. A luptat cu Bizantinii, dovedindu-se un bun strateg, iar, după victorii, un sălbatic sângeros. După ce l-a ucis pe împăratul Nicefor I Genikos, hanul i-a „recoltat” craniul care a ordonat să fie încrustat cu argint , din care să bea vinul, ca dintr-o cupă preţioasă. Potrivit unei legende, ar fi dispus distrugerea viilor cu struguri de mavrud, soi tracic, aşa cum, potrivit altei legende, recomandase, înainte, şi Burebista de peste fluviu. Conflictele militare cu Bizanţul au continuat. Krum a dat poporului primul cod de legi bulgar prin care oferea protecţie păturilor sărace. Krum a fost primul care i-a strâns la un loc , în statul pe care l-a centralizat, pe protobulgari, dar şi alte triburi slave. Înaintea morţii se pregătea să atace Constantinopolul, dar n-a mai apucat.
Foto:Wikipedia
Adaugă un comentariu