AFnews
Prima jumătate a sec. al XIV-lea găseşte sudul şi nordul dunărean ocupate cu războaie. Statele formate în acest spaţiu – România, Bulgaria, Serbia, Ungaria (care avea o uniune personală cu regatul Croaţiei) caută să-şi apere hotarele sau să le extindă în defavoarea vecinilor. O istorie complicată, cu alianţe repede schimbate, în funcţie şi de campaniile militare în desfăşurare, dar şi cu prietenii la fel de schimbătoare. Ţaratul bulgar, care depăşise frontierele Bulgariei contemporane, atacă Serbia de Vest. Serbia, la rândul său, era preocupată de Macedonia. Basarab I, întemeietorul Ţării Româneşti (n.1270-m.1352) îl ajuta pe ţarul bulgar Mihai Şişman, în bătălia cu Imperiul Bizantin din 1323. Cronica nu menţionează numele voievodului muntean, dar precizează faptul că o însemnată oaste de „ungro-vlahi” participa la lupte. În 1310, Basarab era deja voievodul Ungro-Vlahiei, adică Vlahia de lângă Ungaria; indicaţie geografică necesară pentru a o distinge de Vlahiile balcanice. Îi mai acorda sprijin şi în 1330 la Verbudjd (azi oraşul Kinstendil, Bulgaria) pentru a respinge atacul sârbilor conduşi de Ştefan Uros al III-lea. Câştiga sârbii, iar Mihai Şişman, rănit în bătălie, va înceta din viaţă.
Basarab I se încuscreşte cu ţarul Şişman, înainte de 1322, căsătorind-o pe fiica sa, Teodora, cu Ioan (Ivan) Alexandru, nepotul ţarului. Aşa se scrie destinul fabulous al prinţesei Teodora a Valahiei care ajunge ţarina Bulgariei, mama ţarului bulgar Ioan (Ivan) Stratimir şi care pleacă la Domnul, după intrarea la mănăstire, cu numele monahal Maica Teofana. Prinţesa valahă a fost canonizată de biserica ortodoxă bulgară ca Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab, cu ziua de prăznuire 28 octombrie.
Nu face parte din sinaxarul bisericii ortodoxe române, deşi au existat mai multe propuneri de a fi în calendarul romanesc. Ierarhi contemporani, între care şi fostul mitropolit al Olteniei, I.P.S. Nestor Vornicescu, membru de onoare al Academiei Române, au sprijinit propunerea canonizarii sale şi la noi. Preotul Stănciulescu – Barda, care îi dedică un studiu hagiografic, o vede ca pe „o alta Ana lui Manole, pe care nu soţul, ci tatăl ei o zideşte la temelia statului român“.
Într-adevăr, Basarab a pus temelia Ţării Româneşti, iar fiul său Nicolae Alexandru- fratele Teodorei – îi succede la tron. Prin alianţa matrimonială cu dinastia bulgară, Basarab îşi asigură liniştea la sud de Dunăre, iar după înfrângerea la Posada a regelui Carol Robert de Anjou, obţine emanciparea ţării sale de sub tutela coroanei maghiare.
O ipoteză de lucru (ce urmează a fi confirmată de noi cercetari) afirmă că Roxandra, sora viitoarei „ţarine” ar fi fost căsătorită în sud-vest, cu prinţul sârb Stefan Deceanski. Pericolele care puteau veni din partea puterilor timpului nu s-au materializat. Rusia trăia consecinţele invaziei mongole după bătălia de pe râul Kalga (1223), fără a reprezenta atunci o ameninţare. Polonia era departe, izolată prin tamponul pe care îl constituia Moldova medievală. În campania din 1343-1345, Basarab a ocupat teritoriile de la nordul Dunării, ceea ce constituia Basarabia vremii, obţinând astfel controlul vremelnic asupra coridoarelor de invazie. Cum putem privi deciziile voievodului muntean altfel decât ca o strălucită intuiţie geopolitică pentru dăinuirea Ţării Româneşti? Un document menţionează că un tânăr nobil cuman i-ar fi spus unui nobil maghiar că regii lui nu se ridică nici până la glezna lui Basarab…
Adaugă un comentariu