UN OM Articol de Acad. Jean Jacques Askenasy

Preluat din Revista 22, 17-30 noiembrie 2020

După noua ordine mondială apărută după o viață începută în Regatul României Întregite și continuată în altă Românie, Marcel Shai, inginer chimist, a reușit să emigreze în Israel la 1 ianuarie 1970, la vârsta de 40 de ani. Și-a început activitatea de profesor de matematică la Liceul Real din Haifa, edificiu de învățământ bine-cunoscut, la al cărui renume a contribuit și el. După 34 de ani, la vârsta de 74 de ani, a ieșit la pensie, dar a rămas în legătură cu foștii săi elevi și în ultimii 16 ani ai vieții sale.
La 27 octombrie 2020, în fața mormântului său, elevii au spus cuvinte emoționante de recunoștință, din care era lesne de înțeles cine era „omul” din spatele profesorului de matematică. Am avut norocul să fiu împreună cu Marcel Shai în multe țări, „călătorii euterpice”, precedate de cumpărarea biletelor la concerte de muzică clasică, opere sau balet, domenii în care profesorul de matematică era doct.

Marcel Shai a fost fiul tipografului Șlacman, a avut o soră și un frate mai mari. Tatăl său lucra pentru Tipografia Mitropoliei din Cernăuți și se împrietenise cu pictorul iconar Gheorghe Rusu, secretarul mitropolitului Bucovinei, Tit Simedrea.

În momentul declanșării marii deportări în toamna anului 1941, familia Șlacman a fost obligată să-și părăsească locuința, fiind mutată tranzitoriu în ghetoul înființat în Cernăuți pentru a fi trimiși apoi în Transnistria. Pictorul Gheorghe Rusu, aflând acest lucru, l-a anunțat pe mitropolit, iar acesta l-a trimis la generalul Calotescu, guvernatorul Bucovinei, pentru a-i cere aprobarea de rămânere pentru familia Șlacman. Cum solicitarea mitropolitului fusese ștampilată de secretariatul guvernatorului și deși generalul Calotescu nu a semnat cererea, familia Șlacman a putut ieși din ghetou și a fost adăpostită într-o cameră din subsolul Mitropoliei. La acea vreme de război, adăpostirea unor evrei sau persoane urmărite se pedepsea, conform proclamațiilor guvernatorului Bucovinei, cu moartea. În casa mitropolitului Tit Simedrea au rămas ascunși cei cinci membri ai familiei Șlacman timp de doi ani și au scăpat cu viață.

Marcel Shai, un om de o corectitudine, moralitate și loialitate exemplare, ajuns în Israel, a anunțat Instituția Iad Vashem că el și întreaga sa familie au fost salvați de la pieire de cetățeni români, cărora trebuie să li se dea distincția de Drepți între popoare. Marcel Shai a depus imediat dosarul și pictorul de icoane Gheorghe Rusu, care avea un urmaș în viață, a primit titlul de Drept între popoare. După scurt timp, spre marea sa fericire, Marcel Shai a avut prilejul de a-l cunoaște pe nepotul mitropolitului Tit Simedrea, inginerul Gheorghe Popescu, o remarcabilă personalitate și un demn urmaș al mitropolitului. Cererea pentru numirea de Drept între popoare a mitropolitului Tit Simedrea a fost depusă imediat. Spre marea sa decepție, Marcel Shai a primit refuzul Iad Vashemului de a i se decerna titlul mitropolitului, fără nicio explicație. Shai a primit acest refuz foarte greu, nu a putut vorbi cu nimeni despre această palmă pe care a primit-o, ca o înjosire personală, o sfidare a celor cinci vieți salvate, a propriilor lui părinți.

Și-a revenit cu greu după câteva săptămâni și mi-a împărtășit rușinea pe care o resimte de a nu fi în stare să convingă instanțele din propria sa patrie de actul salvatorului familiei sale de la moarte.

Înțelegând dimensiunea pe care o are refuzul lui Iad Vashem asupra lui, atât eu, cât și mulți alți prieteni am încercat să-l împăcăm. Am intervenit împreună cu mai multe personalități să aflăm motivele refuzului, fără a reuși. Profesorul pensionar și-a dedicat întreaga ființă, gândirea, posibilitățile sale materiale de trai și timpul proiectului Tit Simedrea. A angajat avocați de renume, a dat în judecată instituția Iad Vashem, o instituție cu care noi toți, inclusiv Marcel Shai, ne mândream. Când, în fața instanței, avocatul Iad Vashemului a declarat că sunt piese la dosar care justifică refuzul, Marcel Shai s-a ridicat și în liniștea tribunalului s-a auzit vocea sa fermă spunând: „Ce justificare pot avea piesele de la dosar când eu stau viu în fața dumneavoastră și reprezint încă patru suflete care au rămas în viață datorită mitropolitului Tit Simedrea?”.

Timp de zece ani, Marcel Shai s-a luptat cu „morile de vânt”, și-a cheltuit toate resursele de trai, cutreierând toate instituțiile care au acceptat să dea informații în favoarea lui Tit Simedrea. În fiecare zi, la orele serii mă suna la telefon pentru a-mi povesti ultimele noutăți referitoare la proiectul vieții sale. În ciuda sprijinului primit din partea României, care, uimită de îndârjirea cu care acest om se lupta pentru dreptatea sa, i-a acordat Ordinul Sfântului Apostol Andrei de către Prea Fericitul Patriarh Daniel, Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler de către președintele României, Klaus Werner Iohannis, Marcel Shai a fost în cele din urmă doborât de cancerul gastroesofagian care-l devora pe dinăuntru, fără a spune vreun cuvânt de suferință, fără a se ocupa de el și de boala lui, numai spre a continua lupta, convins că va reuși.

Convingerea în dreptatea lui îl făcea puternic și plin de energie. La un moment dat, mi-a dat un telefon și mi-a spus că vomită cantități de sânge. Internat la Spitalul Carmel din Haifa, s-a stabilit diagnosticul de carcinom al porțiunii superioare a stomacului și a treimii inferioare a esofagului. Continua însă să discute cu avocatul său și mă punea la curent cu ultimele demersuri. Ființa sa ajunsese să se confunde cu a mitropolitului salvator. Cele 18 iradiații Röntgen făcute la spitalul oncologic italian din Haifa i-au slăbit puterile în mod vădit. La ultima vizită, m-am decis să cer direcției Centrului Universitar Shaba de la Tel-Hashomer aprobarea transferării lui. Am obținut-o, în ciuda tragediei pandemiei. Ajuns la patul lui, am început să-i explic că nu vorbesc în numele meu, ci în numele sutelor de prieteni devotați ai săi, că-l rugăm să accepte transferul pe care-l refuzase.

M-a privit cum nu o făcuse niciodată, de departe: am simțit că luase o decizie definitivă și orice rugăminte era deșartă. Credincioasa sa prietenă bistrițeană Rodica Zikri mi-a relatat că în acea dimineață îi spusese: Iad Vashem și încă o persoană (al cărui nume nu doresc să-l pronunț) l-au învins.

Recunoștea că a fost învins și trebuie să moară. De la această destăinuire au trecut 18 zile și a murit. Nu a scos un singur vaiet. Când suferința îl învingea, închidea doar ochii. În ziua de 27 octombrie, la ora 14:50, l-a chemat pe infirmierul Ahmed și i-a spus: „Eu mă duc”. La ora 15 a încetat să mai respire și inima să-i mai bată. Marcel Shai a plecat, conform hotărârii sale, cu obligația unui om învins, incapabil de a mulțumi celui care a salvat viața întregii sale familii. Este de datoria noastră, a celor care respectăm sacrificiul lui Marcel Shai și tot ce a făcut în viața sa, să-i îndeplinim porunca lăsată cu litere de moarte.