Irina Airinei: Din zborul păsării… (rememorări necesare cu maestrul Viorel Mărginean)

(Interviu publicat la 22 mai 2006 în Cronica Română)

„Am deschis această expoziţie în spaţiul Parlamentului European, într-un loc anume gândit, în formă circulară, unde am expus, cu acest prilej, 61 de lucrări. Expoziţia mea se intitulează «România văzută din zborul păsării»… o pasăre este un miracol, un spectacol prin formă, prin culoare, prin faptul că zboară (…) eram copil şi era un lucru extraordinar pe care puteam să-l văd în jurul meu. Eu însumi am visat că zburam şi mai visez chiar şi acum…” Viorel Mărginean

Parlamentul European din Bruxelles a găzduit, în perioada 24 aprilie – 12 mai 2006, expoziţia artistului Viorel Mărginean, “România văzută din zborul păsării”. Au fost expuse 61 de picturi (unele de mari dimensiuni) şi desene, expoziţia fiind patronată de raportorul pentru România în PE, Pierre Moscovici. La vernisaj au participat numeroşi deputaţi europeni şi euroobservatori români, oameni de cultură precum şi români care locuiesc în Belgia.

Irina Airinei: – Care a fost parcursul care a dus la realizarea expoziţiei din rotonda sediului Parlamentului Uniunii Europene de la Bruxelles, expoziţie care s-a închis în aceste zile?

Viorel Mărginean: – Domnul Pierre Moscovici, secretarul general al Parlamentului European, profund cunoscător al României, a fost la originea acestei expoziţii. În timpul unei vizite de lucru a unei delegaţii de parlamentari europeni întreprinse în ţara noastră, după câteva zile de lucru, s-a simţit, probabil, nevoia unei relaxări. Eu am primit un telefon şi am fost întrebat dacă pot să primesc delegaţia la mine la atelier. I-am primit, le-am arătat lucrări, au fost încântaţi şi, ulterior, am fost invitat să realizez această expoziţie. După primirea invitaţiei, m-am deplasat la Bruxelles pentru acorduri şi programare. Am fost sprijinit, în organizarea expoziţiei şi de reprezentanţii noştri la Bruxelles, domnul ambasador Lazăr Comănescu, ambasador al României pe lângă U.E. şi de ambasadorul României în Belgia, domnul Ion Jinga. Am fost sprijinit, de asemenea, de unii europarlamentari români, ca şi de mulţi membri ai corpului diplomatic, în perioada cât am stat acolo. Nu pot să nu îl amintesc pe domnul Dan Hăulică, preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, care a prezentat expoziţia mea, la vernisaj. O echipă a postului de televiziune Senso a realizat un documentar dedicat acestui eveniment.

I.A.: – Ce a reprezentat expoziţia de la Parlamentul European? O retrospectivă? Este o expoziţie cu un anume profil tematic?

V.M.: – Titlul expoziţiei reflectă o anume viziune proprie a mea asupra peisajului. În multe din tablourile mele el este văzut de sus, de unde se poate cuprinde un orizont larg, înfăţişat ca o imagine de pe un ecran lat. Eu provin, de altfel, dintr-o zonă din Transilvania cu dealuri foarte înalte, din zona comunei Cenade. Imaginile copilăriei ni se imprimă pe retină pentru tot restul vieţii şi probabil că această viziune a mea asupra peisajului îşi are originea în familiarizarea timpurie cu privirea lumii înconjurătoare de la o înălţime oarecare. Pentru această expoziţie am selectat iniţial 93 de lucrări, din care am expus, însă, doar 61.

I.A.: – De ce nu le-ați expus pe toate?

V.M.: – Pentru că întotdeauna trebuie să ai mai multe opere adunate în vederea expunerii. Planul sălii, studiat pe hârtie, este abstract. Încadrarea pe simeze începe să configureze cicluri şi idei când te uiţi la lucrări, când vezi care pânză stă mai bine lângă alta. Orice expoziţie trebuie considerată drept o compoziţie în sine, ca un tablou. Spaţiul expoziţional de la Parlamentul European este foarte interesant: are o înălţime considerabilă şi se desfăşoară vertical, pe două suprafeţe circulare, distanţate între ele.

I.A.: – Expoziţia, am înţeles văzând catalogul, are şi un caracter retrospectiv. Aţi „recuperat” pânze şi din alte colecţii decât acelea din atelierul dumneavoastră. Care au fost criteriile de alegere a lucrărilor?

V.M.: – Am dus acolo lucrări din diferite perioade; majoritatea lucrărilor expuse sunt însă recente. Au fost împrumutate câteva lucrări de la Muzeul Naţional de Artă, Muzeul Municipiului Bucureşti şi Muzeul de Artă din Constanţa şi două de la Muzeul de Artă Contemporană şi de la unele colecţii particulare.

I.A.: – Revin asupra criteriilor tematice…

V.M.: – În acea expoziţie am avut câteva teme: zborul, peisajul câmpiei, muntelui, zonei colinare, deltei, în diferite anotimpuri. Am expus şi imagini de flori şi naturi statice.

I.A.: – După închiderea expoziţiei de la Bruxelles veţi lua o « pauză de reflecţie » sau deja vă pregătiţi pentru alte expoziţii?

V.M.: – În luna iunie 2006 voi expune la Paris, la sediul UNESCO, circa 40 de lucrări. Expoziţia respectivă se organizează în preajma împlinirii a 50 de ani de la primirea României ca ţară membră a UNESCO.

I.A.: – Artistul nu poate trăi, desigur, rupt de viaţa socială. Dincolo de pereţii atelierului dumneavoastră, „în peisaj”, ca să mă exprim astfel, se află lumea vie a unei ţări vii. Cum vede pictorul Mărginean, „de sus”, poziţia României în Europa la ora actuală?

V.M.: – Este foarte important ca o ţară să fie bine „aşezată”, ca şi familiile sau instituţiile. Deocamdată, la noi, după cum vedeţi, lucrurile, „aşezările”, sunt destul de neclare. Probabil că, în această perioadă, înainte de intrarea României în Uniunea Europeană, sunt prea multe lucruri de făcut într-un timp mult prea scurt. Am credinţa, derivată din speranţă, că, în câţiva ani, situaţia se va schimba în bine. Am străbătut ambele „perioade de tranziţie” şi chiar o parte din cel de-al doilea război mondial. La noi, tot ce s-a făcut bine s-a făcut din mers.

I.A.: – Ce înseamnă, pentru dumneavoastră, România?

V.M.: – Orice succes al ţării mele mă bucură. Ţara e ca o mamă. Îţi iubeşti mama necondiţionat. Îmi place sudul. Mi-a plăcut să pictez încă de pe când eram preşcolar. Îmi plăcea să mă uit la imaginile colorate din cărţile de istorie şi geografie, şi, având mai mulţi fraţi, fiecare în altă clasă, aveam multe manuale pe care le răsfoiam.

I.A.: – De unde şi de la cine credeţi că aţi « moştenit » talentul dumneavoastră artistic?

V.M.: – Mama mea ţesea lucruri extraordinare iar bunicul meu din partea mamei lucra în lemn: mobilier, porţi etc. Eu provin dintr-un sat unde românii lucrează lemnul, iar saşii sunt zidari. Fiecare cu tradiţia lui.

I.A.: – Care este locul cel mai îndrăgit de dumneavoastră?

V.M.: – Locul din lume care trebuie să-ţi placă cel mai mult este acasă. Casa este punctul fix al fiecărui om, acolo unde revii mereu. Dacă un om nu are un punct fix, o casă, o ţară, un oraş, un sat, el este ca o frunză care pluteşte pe o apă curgătoare. E normal să-ţi fie dor de casă şi să te simţi bine în atmosfera ta. Iubesc România cu oamenii şi peisajul ei. Şi parcă numai aici, acasă, simt că pot visa la toate zborurile, dintre care unele sunt „descrise” în pânzele mele.

Viorel Mărginean s-a născut la 12 decembrie 1933 în comuna Cenade, judeţul Alba. În zona colinară înaltă din centrul Transilvaniei îşi va petrece primii şapte ani din viaţă. Este al zecelea copil al lui Ilie Mărginean şi al Anei Alexe * Tatăl său, pădurar al Mitropoliei Blajului, a fost primul primar român de după 1918. Mama sa era o artizană talentată, faimoasă prin creaţiile sale de modele de ţesături specifice zonei. Între anii 1948 şi 1953 frecventează cursurile Şcolii Medii de Arte Plastice din Cluj, iar între 1953 şi 1959 urmează Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. În 1958 debutează la Expoziţia Interregională de pictură, sculptură, grafică din Bucureşti. În 1962 devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici între 1978 şi 1989, Director general al Muzeului de Artă al României între 1993 şi 1995 şi ministru al Culturii un an mai târziu, membru de onoare al Academiei Române (din 24 martie 2006). A avut numeroase expoziţii personale în ţară şi în străinătate. Lucrările sale sunt prezente în colecţii de prestigiu din diferite ţări.