Hedi S. SIMON: Giacomo Meyerbeer, creatorul „operei mari”

Meyerbeer a fost compozitorul care, prin noua sa metodă de creație, a schimbat viziunea muzicienilor epocii sale asupra scenei. El a fost un inovator și un deschizător de drumuri în ceea ce privește forma și conținutul operei. Se poate spune că operele lui Wagner, ca și cele ale lui Verdi, sunt o dovadă a influenței directe a lui Meyerbeer asupra întinderii și consistenței lor. Această influență a continuat și în secolul al XIX-lea, lăsându-și amprenta asupra generațiilor următoare de muzicieni.

Giacomo Meyerbeer s-a născut la Berlin la 2 mai 1791 și a trăit 73 de ani. Numele său adevărat era Jacob Liebman Beer, iar părinții săi erau evrei bogați, bancheri și comercianți de succes. Având posibilități materiale și trăind într-un mediu cultural, tânărul a beneficiat, de la o vârstă fragedă, de o educație muzicală deosebită, care i-a scos la suprafață talentul incontestabil. A studiat pianul, teorie și compoziție, cu profesori renumiți și a avut colegi de studiu care ulterior au devenit și ei celebri, ca de pildă Karl Maria von Weber, autorul operei „Freischutz”. La 25 de ani, Meyerbeer era considerat un pianist virtuoz și deținea funcția de compozitor al Curții. Interesul lui Meyrbeer pentru muzica italiană și melodicitatea ei se datorează lui Antonio Salieri, rivalul lui Mozart. Astfel, el a început să compună opere pe librete italiene, foarte reușite, rivalizând chiar cu marele Rossini. Primele succese care i-au adus celebritatea el le-a obținut la Paris, după reprezentarea operelor „Robert Diavolul”

și „Hughenoții” urmate de „Profetul” și „Africana”. Acestea au fost create în stilul „operei mari”- eroico-romantice, în spectacole grandioase, care erau pe gustul noii clase în ascensiune – burghezia comercială și industrială a Europei în plină dezvoltare economică. Modelelor germane, franceze și italiene li se datorează și ideea schimbării numelui compozitorului din cel vechi, cu rezonanță evreiască, în „Meyerbeer” – prenumele Jacob fiind transformat în Giacomo și Beer, adăugat la numele de familie al bunicului din partea mamei, Meyer (beer).

Născut în Germania, trăind în Franța și iubind muzica italiană, compozitorul s-a considerat un internaționalist care voia să redea în opere evenimente istorice aparținând istoriei omenirii și nu numai țării sale de baștină. Și în această privință el a influențat pe alți compozitori celebri, precum Giuseppe Verdi care a compus „Jeanne d’Arc” – pe un libret despre istoria Franței, sau „Aida” în care acțiunea se petrece în Egipt. Meyerbeer a devenit tot mai celebru, iar casa sa frumoasă din Paris era mereu invadată de ziariști cărora le dădea, cu plăcere, interviuri . S-ar putea spune că el a inventat conferința de presă. Poate că această popularitate a compozitorului și reușitele sale artistice au iscat invidia multor colegi de breaslă. Nu o dată, s-au auzit comentarii ironice sau răutăcioase din partea lui Richard Wagner la adresa lui Meyerbeer. Dar acesta era caracterul lui Wagner, dușmănos și invidios față de colegii talentați, deși el însuși era recunoscut ca un mare talent în arta compoziției. Dar artiștii își au ciudățeniile lor, care cu greu pot fi schimbate. Și scriitoarea franceză George Sand, auzind despre succesele lui Meyerbeer, s-a exprimat ostil la adresa lui: „cum a reușit un evreu să obțină succese… în muzică?!” De data asta a fost un comentariu xenofob, fără a avea legătură cu invidia profesională. Oricum, pentru un mare muzician toate aceste mici răutăți nu contau atunci, cu atât mai puțin acum, după trecerea timpului. Le-am amintit doar ca pe un fapt divers… „Cosi fan tutte!”…

Oricum, operele lui Meyerbeer au fost cele mai populare pe vremea sa în Franța, ca și în Germania, reușind, pentru o vreme, să-i pună în umbră pe alți muzicieni contemporani. El nu a fost un compozitor prolific, dar a adus ceva cu totul nou în operele sale eroice, montări rafinate și orchestre mult mai mari decât cele folosite până atunci, fiind un real inovator, un model urmat de multe generații de mari muzicieni.

Giacomo Meyerbeer a intrat în istoria muzicii ca un mare inovator în arta operistică, și de ce nu, ca un nou mare artist evreu care a contribuit la înflorirea culturii europene.