Când Titu Maiorescu glosa pe marginea volumului de „Poezii populare ale românilor adunate şi întocmite de Vasile Alecsandri”, el dădea „samă de impresiunea binefăcătoare de care ne pătrunde cetirea acestor poezii.” Cât adevăr exprima marele critic, în puține cuvinte, admirând aceste mărgărite ale spiritului popular…
La mai bine de un secol și jumătate, un alt poet, Ghiță Baciu, țăran din Întorsura Buzăului, în volumul PUII DE BRAD, vine să dea samă despre stările de grație și visare, de meditație și metamorfoză prin care trece un fiu al satului evocator. Acel fiu al satului a strâns cu acribie mărgărite poetice transformate într-o recoltă lirică bogată: cele 55 de poezii create între anii 1965–1982, alături de 31 de poezii inedite, preluate din cele 11 caiete care conțin manuscrisele sau transcrierea lor și aparținând unei prime etape de creație (1935–1942), cărora li s-au adăugat 14 variante ale acestora. După cum notează Petre Străchinaru în NOTĂ ASUPRA EDIȚIEI a doua a volumului lui Ghiță Baciu, „Prezenta ediție înglobează cvasi-totalitatea creației poetului Ghiță Baciu, (…) prin revizuirea versurilor modificate (posibil, de către sau cu acordul autorului) sau a celor neincluse de editor (probabil, considerate fie neizbutite fie neconforme cu ideologia vremii) și prin adăugarea celor realizate după 1972, anul în care Centrul de îndrumare a creației populare și a mișcării artistice de masă a județului Covasna a editat o selecție a acesteia reunită în volumul „Puii de brad”.
Scrisă în perioada concentrărilor din Moldova și în cea a celui de al doilea război mondial, poezia lui Ghiță Baciu își extrage sevele din izvorul puternic al creației populare. Parafrazându-l pe Maiorescu, am putea spune cu convingere despre aceste nestemate poetice că ceea ce le distinge, în modul cel mai favorabil, de celelalte poezii ale literaturii noastre, este naivitatea lor, „lipsa de orice artificiu, de orice dispoziţie forţată, simţământul natural care le-a inspirat.”
Versurile din ediția curentă continuă tematica cu care autorul ne obișnuise și care transpare din titluri precum: „Viața militară”, „Cântec militar”, „Soldatul”, „Ajutor la concentrați”, „Dorul de Buzău, „Mama, „Jalea Ardeleanului, „Sus fruntea, ardelene!, „Eu am trăit prin străbunicii mei”, „Ciobănașul întorsurean”, „Copiilor din Întorsura”, „Buzăule apă lină”, „Poet-țăran”, „La Prut”, „Casa noastră”, „Noua doină a Oltului”, „Octavian Goga”…„Şi cînd în sărbători naționale/Se duc cununi pentru eroii gliei/Să-mi împletiți din crini și lăcrămioare/Cununa mîndră-a nevinovăției.”
Ce aduce nou acest volum este nevoia de armonizare a omului cu natura, atât prin reprezentare, cât și prin cromatică. Aproape fiecare peisaj liric ascunde un personaj care contemplă peisajul devenit peisaj interior, parte din prorpia-i ființă, iar când personajele nu sunt mascate în formele de expresie, ele sunt în prim plan și par să vină din realitate. ,,Măi soldat, cin’ te-a scăldat?/Ploile care-au plouat./Măi soldat, cin’ te-a jelit?/Luna cînd a răsărit/Luna şi cu stelele/Mi-au fost lumînările./Puştile, tunurile,/Mi-au bătut clopotele”. În opera lui, personajele sunt înghițite de formele de relief, însă nu își pierd trăsăturile, ci se contopesc cu natura și par să curgă odată cu norii, cu apele și adierile ei. În aceste viziuni, aparentele forme abstracte figurează întotdeauna ceva. Melosul face evocarea tactilă, autorul știind cum să dea expresivitate multisenzorială viersului său: „Îmi place murmurul de rîu/Cînd trece valul pe sub punte,/Şi mîndra mea cu şorţu-n brîu/Cu părul, mîndru spic de grîu,/Căzîndu-i valuri peste frunte./Îmi place codrul înverzit/Cu păsările cîntătoare/În satu-n care mi-am trait/Copilăria liniştit/În murmur dulce de izvoare”.
Auditoriul acestei stihuiri melodioase retrăiește emoția care a ghidat condeiul, fiorul dramatic în tușă melancolică a artistului popular care știe că „veșnicia s-a născut la sat”. „Măi române, frăţioare,/Nu e vînt să mă doboare,/Nu mă las culcat de vînt/Smuls cu totul din pămînt/Cîntecul să nu-mi mai cînt,/Doar cu tine, frate, sînt./Doar ştii bine, pe-amîndoi/Ne bat vînturi, ne bat ploi/Ducem carul cu nevoi/Şi tot ţinem fruntea sus./Vîntul vine şi s-a dus/Mi se-apleacă virfu-o clipă/Dar mai falnic se ridică”.
Ipostazele lirice reprezintă propriul eu, din dorința de a observa metamorfozele din viața de zi cu zi. În acest fel, artistul reflectă, în autoportrete lirice, trăirile și transformările sale, precum și raportul cu evenimentele exterioare care se oglindesc în universul lăuntric. „O, cît aş da să-ncep acum viaţa/De-unde-am început întîi a scrie/Mi-aş oglindi în unde limpezi fața/Şi le-aş cînta pe toate-n poezie”.
Costantin Stanca subliniază că: „ Baciu este expresia evenimentelor trăite de satul românesc în ultimii 40 de ani. Cei care vor citi poeziile acestui volum vor simți aceleași sentimente pe care le-a încercat poetul și se va regăsi cu siguranță în aspirațiile și dragostea lui față de locurile natale, de râul Buzău, pădurea și munții, de faptele minunate ale buzoienilor. Poezia lui impresionează în primul rând nu numai prin tematica variată, prin filozofia și bunul simț popular, dar și prin limpezimea și virtuozitatea versurilor.” „Începutul și sfârșitul încadrează-n mijloc viața/Cu amurgul se termină ce-a-nceput cu dimineața”
Poezia sa izvorăște din „plenitudinea simţimântului”, fără a-i lipsi „meditaţiunea şi delicateţea în exprimarea ei”: „Mi-a plăcut să scriu în versuri/Despre tot ce mă-nconjoară/ Am scris versuri de iubire/Și de dragoste de Țară”
Un poet singular căruia i se potrivesc întocmai însemnările lui Titu Maiorescu despre poeziile în ton popular ale lui Alecsandri: „Ceea ce abundanţa tristeţei sau bucuriei i-a scos din adâncul inimei sale nu este niciodată al lui; în toate inimele îşi află un răsunet şi la toate le devine o proprietate: fapta lui devine fapta lor, el însuş piere necunoscut. Cea mai adâncă simţire numai îl sileşte astfel a se arunca afară din sine, şi de aceea din poezia lui îţi vorbeşte însăş durerea şi însăş bucuria, dar nu un individ care sufere, un individ care se bucură. Însă tocmai aceasta este semnul adevăratei poezii…”
Acest volum care păstrează ortografia originală a autorului este un dar incontestabil pe care Editura EUROCARPATICA ni-l face la trecerea dintre ani și care poartă „acel semn de adâncă inspirare adevărată” pe care numai un poet ca Ghiță Baciu, izvorât din solul fertil al melosului popular îl putea aduce la lumină. Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!
(Ghiță Baciu, PUII DE BRAD, Ediția a II-a revizuită și adăugită, ediție îngrijită de Petre STRĂCHINARU, cu un studiu de Constantin STANCA, prelucrare texte și corectură: Lucia STRĂCHINARU, Ana-Ilinca BUJANCĂ, Răzvan POPICA, tehnoredactare: Zita HORVÁTH, proiect carte: Attila KOPACZ)
Adaugă un comentariu