Cleopatra Lorințiu: Maria Găitan Mozes, Israel, sub cupola cerului

Prefață: Cleopatra LORINȚIU
Editor de carte: Attila KOPACZ
Redactor: Irina AIRINEI
Tehnoredactor: Zita HORVÁTH

Poezia care ajunge la sufletului celui ce o citește, sinceritatea și limpezimea destăinuirii unor gânduri și emoții, fac din poeziile alese în această antologie, o probă de onestitate poetică și civică. Iată-mă așa cum sunt, pare a spune poeta Maria Găitan Mozes, aceasta a fost viața mea, cu bune și cu mai puțin bune, mi le-am asumat pe toate și așa am străbătut aproape un secol de istorie, o viață marcată de apartenența sufletească la aceste două țări: România și Israel. În prima, a cărei limbă maternă m-a format, am ajuns în clipa dramatică a războiului, ca refugiată din Basarabia.

În a doua am ajuns prin propria alegere, aici trăiesc și azi și îi sunt recunoscătoare. Le iubesc și le respect pe amândouă. Nu am așezat între ghilimele această spunere pentru că, de fapt, nu poeta a rostit-o, ci asta am înțeles eu că ar vrea dumneaei să spună prin opera ei literară. Franchețea cuceritoare, ritmul suplu al versului, seninătatea ei în fața încercărilor vieții fac casă bună în poezii limpezi, clare, cu exprimare adeseori succintă, esențializată și potrivită cu exprimarea în limba ebraică.

Într-o superbă caracterizare, aș zice chiar inegalabilă prin felul de a păstra măsura vorbelor, Zoltan Terner scrie:„Ne oferă o mirabilă lecție despre cum poți îmbătrâni frumos.(…) Ceea ce definește întâi de toate superba personalitate a poetei este insolita îngemănare între dârza verticalitate morală și delicatețea sufletească. (…) Prin scrisul ei, Mărioara Găitan ne aduce o adiere de bunăstare sufletească.”

Aș adăuga că un fel de rapel peste timp și spații transpare din întrebarea „Cine-s eroii?” evident sub impresia puternică a istoriei Statului Israel însă poezia duce cu gândul și la drama războiului de eliberare a României de sub ocupația fascistă. Căci tema eroismului și a sacrificiului personal este nuanțată și prin tema celui care supraviețuiește, rămâne, prin tema martorului ocular marcat de durere și traumă, în fine, teme universal umane, temele luptelor pentru independență și păstrarea identității ființei naționale. Cele care nu se perimează niciodată. Când ajunge poezia la sufletul cititorului, mai cu seamă atunci când ea e tălmăcită în alte limbi? Tocmai atunci când atinge struna universală, general umană, când trece din emoție, prin meșteșug liric, către mesaj artistic umanist.

De fapt în biografia poetei au fost de toate: și război și refugiu, și sărăcie, luptă pentru supraviețuire, și speranță, mereu luat totul de la capăt, și stăruință, dragoste pentru inocența copilăriei căreia i-a dedicat mult din scrierile ei, și nespusă tandrețe de rememorare pentru companionii ei de la Școala de literatură Mihai Eminescu din anii ’50 ai Bucureștilor, creație instituțională a epocii dar de care nu se poate face abstracție tocmai prin valoarea incontestabilă a unor nume care s-au afirmat acolo, și muncă asiduă de redactor, iar mai apoi începuturile unei noi vieți în Israelul care i-a deschis o altă viziune dar a și lăsat-o ca în adâncul inimii să scrie în românește.

(Foto:Parc comemorativ din BatYam cu monumentul dedicat jertfei lui Shmuel Halfon alături de 11 tovarăși de luptă în cel de-al doilea război din Liban)

O viață de om marcată de prietenii literare, doldora de amintiri, din care, cu aceeași neschimbată blândețe și modestie, autoarea ne împărtășește, și prin această frumoasă antologie, dragostea ei pentru Israel, pentru oameni, pentru pace.

CINE-S EROII
Cine-s/adevăraţii noştri/eroi?/Şi cine scrie istoria?/Cei care pier/sfârtecaţi în atentate şi gloanţe,/cei schilodiţi,/ori cei ce rămân/să ducă prin timp/amintiri/şi dureri?/Cine-s eroii/şi cine /scrie istoria?/Cei mulţi/ori cei ce se află în frunte?/Caut cu înfrigurare eroii./Dar alături, doar /oameni/cu îngrijorările zilei,/mărunte,/grăbind după treburi,/veselindu-se/când se iveşte prilejul,/ori/înghiţiţi de vârtejul/altor necazuri/ce se petrec pe la noi./Aceştia, oare,/să fie eroi?/Aceşti anonimi scriu, oare,/pământului nostru/istoria?

(Fotografii: Irina Airinei și Maria Găitan Mozes)