(Elena Boariu și Cleopatra Lorințiu)Ați observat că despre cei care ne sunt cei mai dragi și mai apropiați vorbim cel mai puțin ? E un soi de pudoare, o teamă de-a nu fi prea subiectivi, prea sentimentali…Eu am să calc regula asta care mi se pare inutilă și am să scriu despre prietena mea dragă, graficiana Elena Boariu Opriș. Pentru că ne cunoaștem de 44 de ani, întâia oară ne-am întâlnit când i se repartizase de către Vasile Olac de la Editura ”Ion Creangă”, prima mea carte pentru copii,„Ora Culorilor”. Ce noroc am avut ! Să întâlnesc o asemenea artistă rară, cu un un talent uriaș, un desen magnific și cu un suflet pe măsură.O întâlnire care s-a transformat într-o prietenie de o viață.Iată câteva texte despre această plasticiană de excepție, scrise de mine de-a lungul vremii, în etape diferite. https://cleopatra-lorintiu.net/elena-boariu/
„Poate că întâiul impuls pe care l-am simţit în faţa acestor desene a fost acela de-a le numi « bijuterii » căci lucrătura e delicată, cere migală artizanală, atenţie şi pricepere de aleasă orfevrărie. Dar a fost numai un impuls.Fiecare lucrare propune de fapt mult mai mult : o viziune, destăinuire, o frământare, o incursiune cu meadrele ei, o rezolvare plastică a unei tensiuni a gândului. Ceea ce face artista într-un traseu artistic e o adâncire, nu o repetare obsesivă. De parcă insistând în reluarea unui profil, a unei siluete, a unui chip, a unei sugestii de peisaj ar putea ajunge la însăşi fizionomia închipuirii, la scăpărarea visului, la liniştea revelaţiei, la calmul transparenţei. Desenele au structura metaforei şi aduc parcă în memoria auzului rezonanţe de lirism fulgurant.”„Există la Elena Boariu* o incapacitate organică de a se supune competiţiei, contextului, conjuncturalului, de a se lăsa dusă de valul banalului cotidian, o secretă putere a dedublării, o graţie intrinsecă într-ale stăpânirii paradoxurilor. Poate că primul impuls în faţa acestei opere orgolios perfecţioniste, păstrându-şi intact sâmburele de reticenţă,distanţa, acel fel misteriors arièrre pensée ar fi fost acela de a le fi pus sub semnul nevoii de frumos. Şi totuşi ele nu caută frumosul cu orice chip. Propun mult mai mult, o stare, o lume a gândului, o relaţie între personaje, o aventură tainică prin biblioteca întreţesută de pânze de păianjen. Firul acesta duce spre problematizările majore, spre paradoxurile unei vârste artistice : patosul reţinut,entuziasmul filtrat de înţelepciune, dezinvoltura contracpunctată de melancolii… Nu găsesc emblemă mai potrivită acestei rafinate înâlniri cu grafica Elenei Boariu ca vorbele lui Cocteau.« În asta-mi constă poezia, copiez pentru voi invizibilul. »( Introducere de Cleopatra Lorințiu în pliantul de prezentare la expoziţia Elena Boariu , grafică Galeria Căminul Artei, strada Biserica Enei, 16,Bucureşti Iulie 1989).
Adaugă un comentariu