AFnews
Joi, 28 ianuarie, a avut loc la Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, lansarea volumului O ISTORIE ILUSTRATĂ A ROMÂNILOR DE LA EST DE PRUT de OCTAVIAN D. ȚÂCU apărut la Editura LITERA. Au luat cuvântul istoricii Bogdan Bucur, Constantin Corneanu, Ion Constantin precum și Ioan Popa, Iuliana Gorea Costin, Mihai Gribincea.
Octavian Țâcu: „Mulțumim domnului președinte Glăvan și Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România pentru posibilitatea de a face această lansare aici, la București. Sunt în România de duminică unde am participat la manifestările prilejuite de împlinirea a 162 de ani de la mica Unire după care am purces prin țară. Am avut mai multe întâlniri și lansări, am fost și la Târgoviște.
De ce o istorie ilustrată a românilor la est de Prut?
Cartea nu este doar despre Basarabia, despre Basarabia s-a tot scris și probabil se va mai scrie. Mai puțin s-a scris despre cei care sunt după Nistru, după Bug, după Nipru, în Caucaz până la Magadan, Irkutsk și Habarosk. Acesta a fost mesajul meu cel mai important al cărții. Evident, substanța cărții este despre Basarabia și Republica Socialistă Sovietică Moldovenească și Republica Moldova dar, contrar uzanțelor istorice, am coborât dincolo de 1812. În mod tradițional istoricii încep cu 1812, dar eu am pornit de la 1792. Am dorit să îi aduc pe românii noștri de peste Nistru în istoria noastră comună după Tratatul de la Iași.: prima anexare a românilor pentru că românii de la est de Nistru au fost mai nefericiți ca noi, au fost anexați și mai înainte și expuși primului regim comunist
După asta a fost Basarabia după care a fost România expusă regimului comunist. Istoria lor este fascinantă, este fascinantă și istoria românilor care au modernizat Siberia, Kazakhstanul, Asia Centrală. Referitor la românii pe care o să îi vedeți în această carte, spre deosebire de prima ediție din 2019, am adăugat un capitol urâcios și nedorit dar care trebuia făcut, legat de relațiile dintre România și Republica Moldova, oricât ar sunat de straniu dar aveam nevoie de această perspectivă pentru a vedea cum au evoluat relațiile dintre cele două state românești în această perioadă când noi am fi putut fi o țară întreagă după 1991…
A fost pentru mine o provocare, nu sunt modernist și nu sunt medievist, mi-am asumat un risc, mă bucur pentru faptul că mai mulți istorici medieviști și moderniști mi-au făcut observațiile de rigoare astfel încât să nu mai fiu expus posibilității de a repeta niște lucruri care au apărut în această perioadă și aștept, de asemenea, și alte observații pentru că această carte va fi una continuă atât din cauza evoluției spectaculoase politice din cele două state române cât și datorită expedițiilor „Memoria” pe care le facem în Siberia, an de an. În plus vor mai fi și alte documente pentru că activitatea parlamentară îmi permite uneori să descopăr anumite lucruri care îmi lipseau. Vă mulțumesc mult.”
Fragmente din INTRODUCEREA semnată de autor:
Hotarele actuale ale României nu înglobează totalitatea românilor care se regăsesc pe teritorii ale tuturor statelor învecinate. Istoria acestora este în general puţin cunoscută, fiind reflectata sumar in manualele de istorie, fapt valabil nu numai pentru istoria românilor din Republica Moldova, unde se afla cea mai mare parte a românilor din afara României, dar și în raport cu totalitatea românilor de la est de Nistru până la Magadan. Istoria lor rămâne pentru majoritatea românilor o necunoscută. Dacă, din mai multe puncte de vedere, istoria românilor din Basarabia a fost oarecum în atenţia politicilor românești și a generat o anumita cercetare istorică a acestora, atunci evoluția românilor de la est de Nistru a fost văzută de cele mai multe ori fragmentar și/sau tratată diferenţiat de cea a restului românilor. Această abordare a fost şi este rezultatul unui stereotip de percepţie, persistent încă în spaţiul românesc, conform căruia istoria românilor dintre Prut şi Nistru este parte organică a istoriei românilor în general, atât până la 1812, cât şi după anexarea acestui teritoriu de Imperiul Rus, iar istoria românilor de dincolo de Nistru, care n-au făcut parte din Ţara Moldovei, este „altceva“ și prin urmare văzută „altfel“.
Prezenta ediţie vine să schimbe oarecum această abordare, tratând istoria românilor de la est de Prut ca parte a culturii si civilizaţiei românești, chiar dacă aceștia, după anexare, vor cunoaște o evoluţie diferită. Dincolo de multiplele dificultăţi de abordare a istoriei românilor estici, problematică este până și denumirea acestui curs de istorie. Sintagma „Istoria Basarabiei”, cel mai des folosită, acoperă numai parțial realităţile istorice legate de acest spaţiu, deoarece este valabilă doar de la 1812, când a fost astfel denumită de autoritățile ruse, și se termina la 2 august 1940, când, practice, Basarabia a încetat să existe ca entitate politică și teritorială, devenind RSS Moldovenească. Totodată, nu este relevant nici titlul „Istoria Moldovei” sau „Istoria Republicii Moldova”, în primul caz, pentru că istoria Moldovei este o noţiune mai complexă şi se referă la toată istoria ţării Moldovei, de la Carpaţi până la Nistru și Marea Neagră, incluzând până la un moment dat și teritoriul dintre Prut si Nistru, care însă va avea o evoluție istorică diferită după 1812. În cel de-al doilea caz, istoria statului Republica Moldova începe propriu-zis de la 1991, fapt ce afectează grav orice construcţie istorică serioasă, atât timp cât în esenţă aceasta este legată în cea mai mare parte a istoriei sale de spaţiul istoric românesc, de la care își revendică identitatea etnică, lingvistică și culturală. Prin urmare, denumirea de Istoria românilor de la est de Prut este un generic mult mai exact pentru studierea istoriei românilor rupţi la 1792/1812 de românitate și care oferă un spectru divers de cercetare a răspândirii acestora în spaţiul euroasiatic.
Istoria românilor de la est de Prut comportă câteva direcţii de cercetare istorică. Prima reprezintă continuitatea si integralitatea istoriei acestui spaţiu cu istoria celorlalţi români, în special cu referinţa la istoria Ţării Moldovei până la 1812. Cea de-a doua este legată de anii 1775 și 1812, care au marcat sfâşierea ţării Moldovei de către Imperiul Habsburgic şi Imperiul Rus, aflate într-o rivalitate regională și europeană cu Imperiul Otoman, care exercită suzeranitatea asupra ţărilor române. Ambele proiecte imperiale de modelare identitară diferenţiată a românilor din Bucovina (partea de nord a Ţării Moldovei) şi din Basarabia (partea sa de est) au pus începuturile unui proces de înstrăinare a lor de istoria celorlalţi români. Restul românilor din Ţara Moldovei vor realiza ulterior unificarea cu cei din Ţara Românească şi vor pune fundamentele statului românesc modern la 1859.
Pornind de la aceste realităţi, istoria românilor de la est de Prut, pe care îi vom numi generic şi români estici, va fi abordată, pe de o parte, dintr-o perspectivă a complementarităţii cu istoria României și a Imperiului Rus/ Sovietic, iar, pe de alta, din perspectiva rivalităţii dintre naţionalismul românesc şi imperialismul rus/sovietic. Curând după Mica Unire, România va articula politici clare de resuscitare a identitaţii românești din Basarabia şi de readucere a acestui teritoriu în cadrul statului unitar român, iar imperialismul rus/sovietic va fi dispus cu orice preţ să contracareze aceste politici. (….)
În concluzie, începând cu 1359, populaţia românească de la est de Prut cunoaște cinci mari procese de construcție statal-naţională, implicând atât rusificare, românizare, europenizare, sovietizare (care cuprindea deopotrivă rusificare și ucrainizare), cât și moldovenizare, fiecare lăsând o moștenire particulară asupra aspectului său identitar actual.
Perioada statului medieval ţara Moldovei (1359- 1812) a definit pentru circa cinci sute de ani reperele istorice ale identității moldovenești, în esenţă românească, fapt confirmat de numeroasele atestări documentare ale timpului, inclusiv străine, de auto- identificare a locuitorilor, dar și de raportare a lor la fraţii munteni sau ardeleni.
Imperiul Rus (1812-1917) i-a adus pentru prima oara pe românii din Basarabia intr-o comunitate separată de cea a restului românilor. Chiar daca politicile ţariste statal-imperiale nu au fost la fel de agresive precum cele sovietice în cultivarea „diferenţei“ moldovenești, însuși momentul existenţei nesemnificative a basarabenilor în structurile imperiale a creat premisele unei comunități „imaginate“, un spaţiu care are un anumit contur geografic și politic, în care coabitarea îndelungată a locuitorilor, fie voită, fie forţată, generează real sau imaginar sensul apartenenţei la el.
În timpul României întregite (1918-1940) basarabenii au cunoscut un intens proces de românizare, în contextul politicilor de construct statal-naţională promovate de aceasta pentru a integra românii din provinciile istorice, intrate în componența ei, într-o naţiune româna organică. Politica de românizare, reușită în parte, în revigorarea ideii de identitate românească a basarabenilor a fost concomitent un moment al „comparatei“ cu ceilalţi români, în special cu ce: care au venit în provincie să promoveze politici românești. Deoarece Basarabia a fost confruntată în perioada interbelică cu o situație dificilă, atât din cauza incertitudinii statutului său internațional, cât și a calității guvernării românești, acest fapt a creat multiple animozitaţi între centru și provincie, inclusiv în sens identitar. Ca să agraveze și mai mult situația, Uniunea Sovietică a speculat starea grea a Basarabiei în perioada interbelică pentru a accentua diferenţa dintre basarabeni și ceilalţi români. Promovând o activă acțiune subversivă în interiorul Basarabiei și României, ea a creat RASSM, pentru a pune bazele unei construcții identitare „moldovenești“ alternative în stânga Nistrului. Astfel, românii de la est de Prut vor fi prinși între două modele de construcţie identitară, unul românesc, de revenire la românism, altul sovietic, care urmărea înstrăinarea acestora de România şi reeducarea lor în spirit antiromânesc.
Al patrulea proces de construcție identitară – în cadrul Uniunii Sovietice (1924-1940, 1940-1941, 1944-1989) – a fost şi cel mai dezastruos, atât din punct de vedere al consistenței sale, cât si al consecințelor de durată asupra românilor de la est de Prut. IJniunea Sovietică a creat de fapt o naţiune „moldovenească” teritorială, care avea propriul aparat de stat și elite conducătoare. Chiar dacă fără o suveranitate reală sau drept nelimitat de expresie politică, RSS Moldovenească a avut de fapt, în multe aspecte, atributele unui stat „suveran“. Este perioada în care peste o jumătate de milion de români au fost dispersați în afara hotarelor celor două entităţi românești – România și RSSM -, cea mai mare parte în Ucraina, Federaţia Rusă și Asia Centrală.
În acest sens a fost nevoie de destrămarea URSS ca Republica Moldova să obțină o suveranitate reală și drepturi depline de expresie politică. După obținerea independenței, populația românească a Republicii Moldova este confruntată cu un nou – al cincilea – proces de construcție statal-naţională. Pornind de la principiul „..am creat Moldova, acum trebuie să creăm moldovenii“, elitele politice moldovenești, moş- tenitoare în mare parte a stereotipurilor de mentalitate sovietică, au procedat la consolidarea identitaţii politice și naţionale „moldovenești“. O parte din politicieni au utilizat în acest sens mecanismele statale de care dispuneau şi spectrul larg de oportunitaţi care s-au deschis odată cu obţinerea independenței.
În mare parte, aceste cinci mari periodizări vor influența structura și vor determina compartimentarea prezentei cărţi care a rezultat în procesul scrierii Istoriei ilustrate a României și a Republicii Moldova, publicată de Grup Media Litera în 2017. Ulterior, la materialul prezentat în volumele consacrate istoriei Basarabiei, RASSM, RSSM şi Republicii Moldova s-a adaugat un text nou, înglobat în Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova, apărută în anul Centenarului la aceeaşi editură. Am inclus de asemenea materiale și investigaţii făcute în cadrul proiectului național pentru tineret Expedițiile Memoriei, iniţiat în anul 2013, care avea ca scop organizarea unor deplasări ale tinerilor, pe timp de vară, către locurile deportărilor sovietice ale românilor din Basarabia.
Până acum au fost realizate cinci expediţii de acest gen, primele două în Kazahstan, restul în Siberia și regiunile îndepărtate ale Federaţiei Ruse (Irkutsk, Novosibirsk, Tomsk și ţinutul Krasnoiarsk). Rezultatele acestor cercetări se regăsesc în capitolul dedicat istoriei prizonierilor de război români în URSS, publicată parțial într-un alt volum, precum și în capitolul privind Isloria românilor din spaţiul postsovietic.
Materialul documentar, de arhivă, al cărţii, în mare parte inedit, este mai ales cel cu referinţă la perioada sovietică. În anul 2010, în premieră pentru Republica Moldova, prin decretul președintelui interimar de atunci Mihai Ghimpu a fost creată Comisia pentru Studierea și Aprecierea Regimului Comunist Totalitar din Republica Moldova, care a întrunit treizeci de membri, în majoritatea lor istorici. Comisia a activat într-un climat de presiune constantă, determinat atât de implicaţiile politice interne și externe, cât și de aşteptările foarte mari din partea societăţii față de rezultatele sale. În plus, perioada scurtă rezervată funcţionării sale (mai puţin de 6 luni), lipsa unui mecanism juridic clar de acces la arhivele Ministerului de Interne, Serviciului de Informaţii şi Securitate sau Procuraturii Generale i-au îngreunat și mai mult activita- tea. Cu toate acestea, Comisia a deschis posibilitatea studierii unor tematici puţin sau deloc cunoscute prin accesul larg la arhivele sovietice din Chișinău, mai ales la fondurile depozitelor speciale ale SIS (fostul KGB), ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi ale Arhivei Organizaţiilor Social-Politice din Republica Moldova (arhiva fostului CC al PCM), dar și ale Arhivei Nafionale și ale Procuraturii. În calitate de membru al Comisiei am beneficiat de accesul la multe dintre aceste dosare, care, prin intermediul cărţii, vor deveni accesibile și cititorului.
Comisia a constatat ferm şi univoc ca regimul totalitar comunist a fost de la începutul și până la sfârşitul existenţei sale un regim criminal, represiv, abuziv și inuman, lipsit de orice urmă de legitimitate. Ea a propus condamnarea oficială a regimului totalitar comunist din RASS Moldovenească şi RSS Moldovenească drept unul care a comis acte de genocid și crime împotriva umanităţii prin teroare în masă, represiune politică, foamete organizată, deportări, violare a demnităţii umane și a drepturilor fundamentale ale omului.
Aceste cerinţe rămân şi în continuare doar o aspirație a societăţii moldovenești, căci, în mod paradoxal şi regretabil, traseul asumat de integrare europeană se realizează actualmente fără un proces profund de decomunizare.
Adaugă un comentariu