DUMITRU BERCIU: O viață închinată arheologiei românești (III)

Materialul prezentat face parte din lucrarea prof. univ. dr. Adina Berciu-Drăghicescu.Dumitru Berciu(1907-1998)-O viață închinată arheologiei românești.București:editura Universității din București,2011

 Șantierul de la Ocnița(județul Vâlcea)

După 1966 a început cercetările în staţiunea dacică de la Ocniţa, unde va descoperi piese de o valoare excepţională: monede, ceramică pictată, inscripţii greceşti şi latine, numele unui rege dac necunoscut: Thiamarcus. Rezultatele investigaţiilor au fost publicate în 1981 în primul volum al monografiei arheologice Buridava dacică. Moartea l-a surprins lucrând la volumul al doilea. Din nefericire, manuscrisul s-a pierdut.

Importantul centru arheologic de la Ocniţa, jud. Vâlcea, identificat de Dumitru Berciu cu Buridava Dacică a fost investigat de el până în pragul morţii sale, până în vara–toamna anului 1997.

Rezultatele obţinute la aceste săpături arheologice au fost deosebite, ele constituind subiectul multor studii, comunicări şi al memorabilei monografii Buridava Dacică apărută în 1981 (287 p. şi 20 planşe). Toate la un loc constituindu-se într-o remarcabilă contribuţie privind istoria şi civilizaţia geto-dacilor din ultimele două secole înainte de cucerirea romană. Inscripţia cu Thiamarcos, numele unui nou rege geto-dac şi fragmentele ceramice cu litere latine, alături de cultura Hamangia, săpăturile de la Verbicioara, de la Cernavodă şi problemele artei traco-getice nu mai pot fi desprinse vreodată de numele lui Dumitru Berciu. Celor două mari figuri ale lumii geto-dacice, Burebista şi Decebal, le-a consacrat lucrări speciale toată viaţa, de la subiectul lucrării de licenţă din 1932 şi până în 1998.

La izvoarele istoriei. O introducere în arheologia preistorică, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1967:În această carte de preistorie generală, datorită cercetărilor arheologice care au luat un avânt deosebit în ultimii 20 de ani, România îşi găseşte un loc de frunte. Când în epoca bronzului s-a declanşat fenomenul indo-european, triburile prototracilor au creat o splendidă şi originală cultură. Prin multiple legături cu sudul egeo-mediteranean şi alte centre, populaţia din regiunea carpato-dunăreană s-a dezvoltat necontenit, istoria lor integrându-se în aceea a Europei, după cum reiese din prezentarea principalelor civilizaţii şi a legăturilor lor.

În sfârşit, lucrarea se încheie cu dezvoltarea culturii în epoca fierului. Lucrarea menţionează că geto-dacii au creat o civilizaţie proprie de tip La Tène, care şi-a avut locul de apariţie la Dunărea-de-Jos încă din secolul al V-lea î.Hr., unde s-a exercitat mai puternic acţiunea factorului elenic începând de la sfârşitul secolului al VII-lea î.Hr. De aici, această nouă civilizaţie ce poate fi pusă în paralel cu civilizaţia celtică, accentuându-şi caracterele unitare centrate asupra regiunii carpato-dunărene, acoperă după 300 î.Hr., ansamblul teritoriului locuit de geto-daci a căror dezvoltare este urmărită până în secolul I î.Hr (…). Se subliniază, de asemenea, că această civilizaţie de tip La Tène continuă să se dezvolte la dacii liberi de la fruntariile Daciei romane.”[2]

Arta traco-getică,București:Editura Academiei RSR.,1969,234 p. a atras la rândul ei numeroase recenzii, dezbateri, luări de poziţie,  contribuind (…) la cunoaşterea şi aprofundarea acestei mari teme din istoria traco-geto-dacilor; iar Buridava Dacică este (…) a treia monografie a cercetării unei staţiuni dacice din epoca civilizaţiei şi culturii dacice „clasice”.

Lumea celţilor (…) impunea la rândul ei, un punct de vedere românesc, într-o problemă atât de dezbătută, publicată şi comentată (…) în istoriografia Europei.

În 1967 vedea lumina tiparului, în prestigioasa editură „Thames and Hudson” în colecţia Ancient Peoples and Places, lucrarea: Romania Before Burebista, Londra, New York, 1967, 215 p. cu 73 planşe. Pe supracopertă, pe manşetă, arheologii englezii i-au făcut o prezentare elogioasă.

Cu toate cercetările sale neobosite timp de şapte decenii, cercetări de teren, în muzee şi biblioteci, săpături arheologice, activitate didactică, cu toate cele 300 de lucrări şi studii publicate, printre care sinteze de circulaţie şi apreciere europeană, cu toate descoperirile sale arheologice de senzaţie: „Gânditorul şi perechea sa”, masca dacică şi fragmentele cu scriere greacă şi latină de la Buridava Dacică/ Ocniţa (Rm. Vâlcea), Dumitru Berciu nu a fost acceptat în Academia Română nici înainte de 1990 nici după această dată.Abia în 1997 a fost ales Membru de onoare al Academiei Române.

Institutul Român de Tracologie

În 1979, când s-a înfiinţat Institutul de Tracologie din Bucureşti a fost numit director. Sub egida Institutului s-au ţinut numeroase simpozioane naţionale ale căror comunicări s-au editat în periodicele Thraco-Dacica şi Symposia Thracologica create şi coordonate până în 1998 tot de Dumitru Berciu.

În calitate de Director al Institutului de Tracologie (1979-1992) a reuşit să învioreze şi să coordoneze cercetările în domeniul tracologiei din România şi să organizeze anual simpozioane (14 în total) de profil, cu participare naţională şi internaţională. În cadrul aceleiaşi activităţi valoroase s-a înscris şi munca lui Dumitru Berciu ca redactor responsabil al revistei Thraco-Dacica şi apoi al Revistei care publica comunicările de la simpozioane: Symposia-Thracologica.

Sub conducerea sa, Thraco-Dacica a avut interes şi valoare ştiinţifică, s-a bucurat de aprecieri unanime şi a fost cotată ca una dintre cele mai prestigioase reviste româneşti de arheologie. După 1992 nu s-au mai editat.

Simpozioanele de Tracologie mai ales cele care s-au desfăşurat după 1989 au avut participare internaţională. Fiecare simpozion a fost însoţit de expoziţii documentare la care participau toate muzeele din zonă. A susţinut caracterul interdisciplinar al tracologiei cu fiecare ocazie a acestor simpozioane. Al XIV-lea simpozion Internaţional de tracologie şi ultimul pe care l-a condus Dumitru Berciu s-a ţinut la Băile Herculane, în septembrie 1992. A fost prezent la Congresele internaţionale de tracologie de la Bucureşti (1976) şi de la Viena (1980), unde a fost ales membru al Comitetului de Tracologie (1980).

Cariera Universitară

După mai bine de 20 de ani de activitate, în 1967, a fost avansat la gradul de profesor în specialitatea „Istoria şi arheologia Comunei Primitive”, deşi se solicitase de către Şeful catedrei de atunci, prof. Emil Condurachi, avansarea lui, încă din 1963, imediat după numirea sa conferenţiar titular.De ce a durat aşa de mult? Pentru că, între timp, în 1941, publicase în revista Dacia,un studiu: Basarabia în unitatea Daciei străvechi în care susţinea cu argumente de necontestat (săpăturile arheologice) unitatea vechii Dacii; susţinea că Bucovina şi Basarabia sunt pământuri româneşti. Au fost lucruri pe care istoricii de atunci – Roller şi „tovarăşii săi” şi alţi filosovietici nu i le-au iertat, nici atunci, nici după 1990. Studiul îi fusese cerut de N. Iorga, în 1940, cu câteva luni înainte de asasinarea sa. Dumitru Berciu nu l-a putut termina decât în 1941, când a şi fost publicat. Consecinţele asupra autorului au fost imediate. La acestea s-a mai adăugat şi faptul că fratele său mai mare Ion, tot istoric, făcuse parte din PNŢ şi fusese trimis în 1948 la închisoare, lucrând pe şantierele de la Bicaz şi din alte locuri, iar celălalt frate, mai mic, Iancu, tot istoric, fusese ataşat cultural pe lângă Ambasada României la Paris.

Dumitru Berciu a funcţionat şi în cadrul Institutului de Istorie şi Filozofie al Academiei Române, mai întâi în calitate de consilier, apoi ca subdirector. Când s-a constituit Institutul de Arheologie din Bucureşti a fost cercetător şi apoi Şef al Sectorului de arheologie dacică, activând şi lucrând în cadrul acestui Institut până la moartea sa, survenită în 1998. Între 1968-1971 a fost Decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti. În cele peste patru decenii de activitate didactică universitară a pregătit peste 36 de generaţii de studenţi cărora Dumitru Berciu le-a fost nu numai dascăl ci şi un sfătuitor apropiat.

 Ultimii ani de viață și activitate

După 1990 a condus în continuare săpăturile de la Ocniţa (Buridava Dacică de lângă oraşul Rm.Vâlcea) până în vara anului 1997. A continuat să conducă şi Institutul de Tracologie al cărui director a fost din 1979 până în 1992 şi să organizeze simpozioanele anuale ale acestuia (şi nu puţine, 14 la număr și a coordonat toate volumele publicaţiei, create de el, Symposia Thracologica. Ne-a părăsit în vara anului 1998, la 1 iulie, când ,de regulă pleca pe șantier la Ocnița… A nutrit până în ultima clipă speranța că  soarele va răsări din nou pe altarul arheologiei românești căreia el i-a dedicat întreaga viață, sacrificând totul…Fie-i amintirea binecuvântată acestui mare român!

2 comentarii

  • Un frumos ,, in memoriam “ Am avut și avem oameni valoroși , la care trebue sa ne închinăm , sa-i apreciem ,sa nu-i dam uitării . Oameni,care și-au închinat o viața studiului și cercetării . Felicitari Adinei , ca scriitoare și urmase a unui mare istoric al poporului roman !
    Dr.N. Voiculescu
    Duesseldorf

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.