AFnews
Un deceniu după încheierea Tratatului de Pace de la Paris (din 1920), în 1931, profesorul N. Iorga a primit din partea poporului albanez şi a regelui Zoghu al Albaniei un teren pe malul portului Saranda (atunci Zogai, apoi Santa Quaranta, Porto Eda, în albaneză Saranda) aflat pe malul Mării Adriatice, în faţa insulei Corfu, ca recunoştinţă pentru sprijinul dat de marele istoric român în obţinerea şi recunoaşterea independenţei statului albanez. Recunoştinţa regelui era aşa de mare, încât acesta s-a implicat direct în acţiunea de donare şi alegere a terenului.
Astfel, Vasile Stoica, Ministrul Plenipotenţiar al României la Tirana scria în telegrama din 24 august 1931 trimisă Ministrului Afacerilor Străine, dl-ui Ghika următoarele: „Regele Ahmed Zogu şi Preşedintele Consiliului de Miniştri Pandelie Evanghelie, în înţelegere cu mine, au hotărât ca, drept recunoştinţă pentru sprijinul pe care, prin scrisul său, domnul Preşedinte al Consiliului Iorga l-a dat naţiunii albaneze să ofere Excelenţei Sale la a 60-a aniversare un teren cu o căsuţă şi grădină pe malul Mării Adriatice şi urmează să aleg eu acest teren. M-am pronunţat pentru împrejurimile oraşului Santi Quaranta, ţinut sănătos şi cu comunicaţiuni uşoare, cu vegetaţie sudică, în faţa insulei Corfu. Plec peste 3 zile împreună cu d-l Evanghelie spre a fixa la faţa locului terenul de a cărui amenajare se îngrijeşte însuşi Regele. Planul este ca Domnului Preşedinte al Consiliului să nu i se aducă la cunoştinţă această intenţie, ci să i se facă o surpriză şi actul de donaţiune să-i fie adus de misiunea care va prezenta M. Sale Regelui Colanul Albaniei. ”
Profesorul N. Iorga a primit cu multă bucurie donaţia şi era încântat de locul ales, de peisajul de la Santi Quaranta: „Răsăritul cu soarele lui cald, cu albastra lui Mare, cu dumbrăvile lui de portocali, cu zâmbetul Adriaticii şi cu munţii ei unde s-a născut mitologia elenică, prin această ereditate sunt deci aşa de adânci ai mei, şi cum soarta a făcut ca din darul graţios al regelui Albaniei să-mi am moşioara mea la Santi Quaranta, în faţă cu vechea Corcira, picioarele-mi vor atinge, poate, un pământ cunoscut strămoşilor.”
Interesul cercurilor româneşti pentru această zonă a Peninsulei Balcanice era mare. Astfel că, în 13 iulie 1934, Carol al II-lea emitea un Decret Regal, prin care se crea o Misiune ştiinţifică în Albania cu scopul cercetării filologice, etnografice, arheologice şi istorice. Această Misiune avea să aprofundeze cunoaşterea legăturilor între Nordul şi Sudul Dunării, şi va fi susţinută de cercetători de la Şcolile Române din Roma şi Paris:
Art. 1. Se creează o misiune ştiinţifică în Albania.
Art. 2. Ea are de scop cercetări filologice, etnografice, arheologice şi istorice.
Art. 3. Membrii ei, în număr de doi pe un termen în raport cu cercetările întreprinse vor fi delegaţi de la Şcolile Române din Roma şi de la Fontenay-aux-Roses, precum şi de Ministrul de Instrucţie
Art. 4. Un regulament va fixa condiţiile de funcţionare.
Profesorul N. Iorga a dăruit acest teren, în 1934, statului român, cu condiţia înfiinţării unui Institut Român în Albania şi construirea pe terenul de la Saranda a unui edificiu propriu, destinat institutului şi a unui spaţiu anume rezervat profesorului.
Iorga a imprimat în viaţa Institutului o activitate ştiinţifică interdisciplinară, pe lângă cercetarea arheologică, prioritară la început, urmau să se efectueze de asemenea cercetări de lingvistică, etnografie, folclor, istorie etc. N. Iorga avea în vedere desigur, şi comunităţile noastre de aromâni (fârşeroţi) precum şi conservarea identităţii lor naţionale. Obârşia sa sud-dunăreană este cunoscută.
Înfiinţarea unui Institut Roman în Albania s-a situat de asemenea pe linia concepţiei sale generale privind locul şi raporturile poporului român cu celelalte popoare din sud-estul Europei. Tot N. Iorga înfiinţase, în anul 1914 la Bucureşti, Institutul de Studii Sud-Est Europene care a avut şi are un caracter pluridisciplinar de cercetare, caracter pe care l-a imprimat de la bun început şi Institutului Român din Albania.
Actul de donaţie a fost autentificat la Judecătoria Mixtă Valenii de Munte, sub nr. 6006 din 13 august 1934.
Anul următor, pe 2 decembrie 1935, tânărul, pe atunci, Dumitru Berciu primea la Roma (unde se afla pentru studii) o scrisoare prin care profesorul Nicolae Iorga îl anunţa că va putea merge la Saranda, să se instaleze acolo ca delegat al lui, imediat ce va fi gata clădirea institutului şi va putea „începe lucrul” ulterior, probabil prin luna mai 1936.
Dând curs indicaţiei din scrisoarea din 18 martie, D. Berciu s-a deplasat în primăvara anului 1936 în Albania, pentru a lua legătura cu autorităţile albaneze, în vederea începerii construcţiei localului Institutului, ale cărui planuri fuseseră deja făcute de arhitectul Petre Antonescu. Cu această ocazie, a oferit regelui Zogu un costum naţional românesc, ca dar din partea profesorului N. Iorga pentru regina Albaniei (fiica premierului maghiar Appony).
Statul român acceptase condiţiile puse în actul de donaţie aşa încât demersurile pentru începerea construcţiei localului de la Saranda trebuiau făcute cât mai repede. Dar prof. Dumitru Berciu nu se putea deplasa imediat la Saranda spre a începe construcţia deoarece, în perioada 1935-1936, era reţinut cu o bursă de studii la Roma şi Viena.
Guvernul albanez a primit cu multă solicitudine înfiinţarea unui aşezământ de cultură şi ştiinţă românească în Albania. În primăvara anului 1937 D. Berciu a plecat din nou în Albania pentru începerea lucrărilor. A căzut de acord cu meşterii locali albanezi şi fârşeroţi, dintre care mulţi trăiseră în România, şi cu care a încheiat un Contract. Acesta a fost trimis profesorului N. Iorga la Bucureşti spre aprobare.
În continuare profesorul se referea la noua formulă de organizare şi conducere a tuturor şcolilor române din străinătate şi era entuziasmat de descoperirea arheologică (un mormânt de inhumaţie roman sec. II d..Hr.), făcută de D. Berciu chiar în timpul săpării temeliilor clădirii Institutului de la Saranda: „pentru frumoasa descoperire de bun augur, te felicit. Bun scopul!”.
S-a lucrat la ridicarea clădirii din vara anului 1937 şi până în primăvara anului 1938, când localul Institutului era terminat, respectându-se proiectul realizat de arhitectul Petre Antonescu; lemnăria utilizată a fost adusă, toată, din România.
Adaugă un comentariu