Prof. dr. Constantin Eretescu: Mărțișorul

Martie, cap de primăvară…Mărțișor, cum numesc sătenii din multe locuri din țară cea de a treia lună a anului în calendarul Iulian și gregorian și prima lună a anului în calendarul roman. Este un timp în care natura revine la viață, când încolțește sămânța plantată toamna, când începe aratul, semănatul, ingrijitul gospodăriei. Numele lunii este dedicat lui Marte, Zeul Războiului. Regional, mai este numită Marțiu, Mart, aromânii o numesc Marțul iar meglenoromânii Marta. Este, de asemenea, o lună bogată în sărbători precum Dochia la 1 martie, Drăgaica la 9 martie sau Dragobete cu date de celebrare diferite de la o zonă la alta: 24, 28 februarie în unele locuri 1 sau 25 martie în altele.

Fiecare din aceste sărbători este asociată cu divinități din mitologia antică: astfel, Dochia, divinitate maternă, ar putea fi raportată la Hera din mitologia greacă, la Diana din cea română. Drăgaica sau Sânziana, divinitate agrară, se naște la 9 martie, ziua morții babei Dochia și ziua Echinocțiului de primavară în stilul vechi și ajunge la maturitate la 24 iunie, ziua Solstițiului de vară în calendarul gregorian. E ziua când înflorește planta ce-i poartă numele. Dragobete tânăr în panteonul nostru, este identificat cu Cupidon, ziua dragostei în mitologia romană, cu Eros în cea greacă, este ziua în care păsările se strâng în stoluri, se împreunează și încep să- și clădească cuiburile. Când tinerii băieți și fete le urmează exemplul, se întâlnesc, ies la cules de flori și încheie prietenii.

Practic, fiecare zi a lunii este consacrată unei divinități. Amintesc aici doar de Marta, versiunea feminină a lui Mars. Potrivit tradiției, în ziua cu luna nouă a lui martie, Marta este chemată în casă să alunge, prin practici magice, relele și bolile. Citez: „Marta în casă, bolile afară”. Mai presus de toate, în ziua de 1 martie este ziua Mărțișorului, una din cele mai frumoase sărbători de primăvară din sud estul Europei. În forma lui tradițională, Mărțișorul era un șnur bicolor de lână cu două ațe răsucite, una alba, alta roșie. Au fost zone în care se obișnuiau șnururi cu ață albă și neagră, alba și albastră, semnificând iarna și vara. Sărbătoarea este cunoscută și vie atât în spațiul rural cât și în cel urban. Șnurul împletit era dăruit fetelor și femeilor care îl purtau cel mai adesea câteva zile sau o săptămână. În timpurile vechi, Mărțișorul era dăruit de părinți, copiilor, fete dar și băieți.

Mărțișorul era menit să îi facă norocoși, să îi apere de boli de primejdii, să îi ferească de deochi. De snur putea fi agățată o cruciuliță, o monedă de argint un obiect artizanal, putea fi purtată la piept la mână sau la gât. Atunci când înfloreau cireșii sau trandafirii, mărțișorul era scos și pus pe una din ramurile în floare. În ciuda vechimii și prezenței lui în tradițiile românilor, obiceiul nu are o structură unică.

Lucrarea „Sărbători și obiceiuri”, Volumul 1 Oltenia, Volumul 2 Banat, Crișana, Maramureș, Volumul 3 Transilvania, Volumul 4 Moldova, cuprinde răspunsurile la chestionarul etnografic pe baza căruia a fost întocmit Atlasul Etnografic al României și oferă detalii legate de practicile magice, formele și semnificația Mărțișorului. Astfel, în Oltenia se punea mărțișor mai devreme, la săptămâna brânzei, săptămâna albă din postul Paștelui. Mărțișorul se trăgea prin brânză ca să fie fetele albe ca brânza.

În Moldova sărbătoarea se numea Mărțișor dar și Ghiocel, Dochia sau Baba Dochia. Modul de confecționare al mărțișorului era și el variat. Citez: „un șnur din smoace de lână sau arnici se punea la mână sau la gât. Cruciuliță era cumpărată, dar șnururile erau lucrate în casă potrivit unor informații din Oltenia. Șnururile făcute din iarba creață roșie și altul din lână și bumbac dar și șnur lucrat dar și cumpărat, potrivit unor informații din Banat. Se luau ramuri de răchită, care erau sfințite la biserică și apoi erau puse pe piept, dintr- o informație din Transilvania.

Șnur din lână boită, era lucrat în casă numai din ață sucită, de fete, potrivit spuselor unor informator din Moldova. Purtătorii mărțișorului erau copiii, fetele, flăcăii.

Fetele îl purtau ascuns în sân, nu-l arătau căci dacă îl vedeau femei însărcinate se credea că fetele vor lua pe față petele gravidei, potrivit unor relatări din Oltenia. Copiii purtau mărțișor ca să nu se îmbolnăvească. Fetele să nu se prindă farmecele de ele. Fetele purtau mărțișor pentru noroc. Feciorii le primeau de la fete. Feciorii îl purtau în căciulă, potrivit unor date din Transilvania. Martisorul aducea noroc și se purta doar de dimineață să nu îl pârlească soarele. Se spunea că datorită lui, fetele vor avea fața albă. Copiii purtau mărțișorul la mână. Fetele la gât. Femeile le dădeau mărțișor bărbaților. În special oficialităților, din informații culese în Moldova. Perioada purtării mărțișorului era și ea diferită de la o zonă la alta. Un rol important pare că îl juca starea vremii. Momentul în care înfloreau pomii și florile. Din datele colectate în Oltenia aflăm că Mărțișorul se purta toată luna martie. Se purta până înflorea trandafirul, măceșul, se punea pe trandafir, să fie fata frumoasă. O zi înainte de sfârșitul lunii martie se arunca la o răspântie de drum. Așa se zicea din bătrâni că e bine.

Mărțișoarele se purtau până înfloreau spinii apoi se aruncau pe spini zicându-se: „Eu îți dau mărțișorul, tu să îmi dai roșeața și albeata.” Până înflorea cireșul se punea pe o creangă înflorită de cireș spunându-se: „Când îți dau ața, să îmi dai albeața”. În Moldova, perioada de purtare a mărțișorului varia, de asemenea, de la sat la sat. Mărțișorul se purta o săptămână și se agăța la icoană. Se purta o lună de zile și se agăța La o grindă. Mărțișorul se scotea în ziua de Armindeni. Mamele luau bănuții și își luau rachiu și petreceau între ele. Ața răsucită se punea pe un trandafir, să fie frumoase și roșii ca trandafirul.

(Lucrare prezentată în data de 20 februarie 2021 în cadrul Cenaclului MIRCEA ELIADE din Denver, Colorado)

PROFESOR DR. CONSTANTIN ERETESCU
Născut în 1937 la Cetatea Albă, în Basarabia (astăzi în Ucraina), CONSTANTIN ERETESCU se refugiază în România, unde urmează Liceul „Mihai Eminescu” din București, se înscrie la Facultatea de Filozofie a Universității din București, de unde este exmatriculat din motive politice în anul IV de studii, și se transferă un an mai târziu la Facultatea de Filologie, pe care o absolvă în 1961. Obține titlul de doctor în ştiințe filologice în 1976. Funcționează pe rând ca profesor la Școala elementară nr. 2 Copăceni, Ilfov, cercetător științific la Institutul de Etnografie și Folclor (1964-1979) și profesor invitat la Universitatea Bloomington, Indiana (1971). Emigrează în Statele Unite în anul 1980, unde, în perioada 1983-1992, editează versiunea pentru America și Canada a periodicului Lupta, iar între 1986 şi 1996 predă cursuri de antropologie culturală la Rhode Island School of Design din Providence, Rhode Island.

Cărți publicate: Noaptea, roman, Hiatus, Providence, 1988; Pensiunea Dina (Jurnal de emigrație) , Editura Fundației Culturale Române, București, 1995; În căutarea Alexandrei, roman, Cartea Românească, București, 1999; Dezvăluirile târzii ale unui pretins martor ocular, piesă în trei acte, Criterion Publishing, Atlanta, 2000; Pasărea de fier și fluturii, nuvele, Cartea Românească, București, 2001; Fețele lui Ianus. America văzută de aproape, Editura Fundației Culturale Române, București, 2001 Party cu un ceas mai devreme, roman, Universal Dalsi, București, 2001; Periscop. Mărturiile unui venetic, Editura Eminescu, București, 2003; Vrăjitoarea familiei și alte legende ale orașelor lumii de azi, Compania, București, 2003; Folclorul literar al românilor. O privire contemporană, Compania, București, 2004; Fata Pădurii și Omul Nopții. În compa nia ființelor supranaturale, Compania, București, 2007; Știma Apei. Studii de mitologie și folclor, Editura Etnologică, București, 2007; Uriașul Guguza și alte povești actuale, Casa Cărții de Știință, Cluj, 2007; Visul lui Owen, Paideia, 2009; Mission en Roumanie. Culegerea de folclor românesc a lui Hubert Pernot (1928), Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2009; Dragă Maria, roman epistolar, Criterion Publishing, București, 2009; Cerbul din Cadillac. Folclor urban contemporan, Editura Etnologică, București, 2010; Cu ochii în zare. Exilați, emigranți, pribegi, Paideia, București, 2011.