DAVID ESRIG, REGIZOR DE LEGENDĂ (I)

O prietenie pentru o viață: David Esrig și Gellu Naum

ATHANOR de Gellu Naum

Dintr-un străvechi gest ars
de patru mii de ani

Foşnet al cenuşei memorie stinsă a focului
peste tatuajele de calcar
cămăşi de apă limpezi între nisipuri
viermi vegetali ocolind pietricelele
vuiet al găleţilor căzute în fântâni

Dar toate acestea se petreceau sub o pătlagină
şi într-o bună zi el a ieşit să vadă

Deasupra noi şedeam lângă araci
şi cârlionţii ni se întindeau spre ei

Groapa de var se cam părăginise
prin ceaţă umblau păsările ameninţătoare ale somnului
noi ne feream pe cât puteam
şi el ne rezema cu ochii…

Născut la Haifa, în Israel, se stabilește, după 1945, la Bucureşti. Aici David Esrig termină liceul şi secţia regie teatru a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”. După absolvire, în 1957, este angajat la Televiziunea Română unde realizează, timp de 4 ani, peste patru sute de emisiuni în cele mai diverse domenii.

În 1961 este angajat la Teatrul de Comedie din Bucureşti, remarcându-se prin viziunea originală şi îndrăzneaţă a spectacolului „Umbra” de Y. Schwartz, premiat la Teatrul Naţiunilor.
Numele său revine în atenţia criticii şi specialiştilor din Europa odată cu „Troilus şi Cresida” de Shakespeare, pentru care obţine Marele Premiu de regie la Festivalul Internaţional de Teatru de la Paris în 1965. Cu o viziune regizorală strălucită, cu o distribuție mare (Mircea Albulescu –Achille, Constantin Băltăreţu- Margarelon, Dumitru Chesa- Menelau, Gheorghe Crîşmaru-Helenus, Iurie Darie-Hector, Iarina Demian-Casandra, Gheorghe Dinică –Thersit, Grigore Gonţa-Troilus, Marin Moraru-Patrocle, Valentin Plătăreanu-Paris, Dem Rădulescu-Aiax, Dumitru Rucăreanu-Diomede, Mircea Șeptilici –Agamemnon, Ştefan Tapalagă-Eneas, Vasilica Tastaman- Elena, Sanda Toma- Cresida ș.a.), spectacolul este aplaudat îndelung de public și de critică și încununat cu numeroase premii.

THE TIMES socotea spectacolul „O fericită și îndrăzneață interpretare a operei shakespeareane. România – cu această ocazie – a fost numită țara miracolului teatral (Borba, 21 noiembrie 1965). Cu ocazia turneului din Austria, din anul 1968, ziarele vieneze titrau: „Bucureștiul a învins Troia: Trebuie să ai parte de acest tânăr ansamblu bucureștean, de actorii Teatrului de Comedie, ca să vezi cum mitul despre eroi este măturat de pe podium printr-o lovitură dirijată cu o mână de virtuoz.”
Iar Gilles Sendier scria în ARTS LETTRES –SPECTACLES- MUSIQUE:„Troilus și Cresida,piesă jucată de Teatrul de Comedie din București, este unul din acele spectacole care, pentru mine, scriu istorie. Cu „Marat-Sade” prezentat la Londra de Peter Brook, iată două mari momente ale teatrului.”iar ziarele germane prezntau cronici elogioase.
Iată un comentariu din BERLINER ZEITUNG: Regizorul piesei Teatrului de Comedie București, Dagvid Esrig, cu această viziune ironică și sângeroasă care străbate întreaga piesă, a reușit să redea teatrului ce este teatrul: mimică, gestică, senzualitate, spirit dialectic. Fiecare scenă, fiecare apariție este eminamente teatrală, Ahile (Mircea Albulescu) este un fel de urangutan care, în sfârșit, respiră și răcnește din nou în rolul său de erou, dar readus la rațiune de gelozia de călător a iubitului său Patroclus (Marin Moraru) cu țipete și lacrimi marchează memorabil sfârșitul cel mai bun spectacol al Festivalului de la Berlin. (Professor Doktor E. Schumacher.)

În vreme ce FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG relata: „Românii in fața Troiei.. Un teatru de la periferie ne-a arătat ce înseamnă jocul modern: Ce înseamnă cu adevărat Libertatea teatrului, spontaneitatea, mișcarea totală, elanul aerian, umorul, persiflarea ascuțită și sălbatică, plăcerea spirituală. Tânărul regizor al acestei puneri în scenă va fi un nume scris cu litere mari în viitor DAVID ESRIG. (Günter Rühle).

Între 1961 și 1968 a lucrat sub conducerea lui Radu Beligan la Teatrul de Comedie regizând piesele “Capul de rățoi” de George Ciprian, „Umbra” de Evgheni Schwarz și „Procesul domnului Caragiale” de Mircea Ștefănescu. În anii 60, a fost prezent la numeroase evenimente din Moscova, Leningrad, Berlin (Est), Weimar, Chemnitz, Dresda, Bonn și la „Théâtre des Nations” din Paris. Acolo a primit și Premiul Criticii Franceze pentru cea mai bună producție (ex-aequo cu „Romeo și Julieta” al lui Zeffirelli).