Carmen Petrescu: PESAH–פסח (I)

Izvoare biblice

Exodul cap. 12: „Domnul le-a spus lui Moise și Aaron: această lună [Nisan] să fie pentru voi începutul lunilor”.
Inițial, sărbătoarea Pesah era alcătuită din două sărbători care se celebrau primăvara: Hag HaMațot -Exodul cap. 34, 25 (Sărbătoarea Pâinii Nedospite), sărbătoare agricolă, care celebra începutul sezonului de seceriș, iar fermierii aruncau toate produsele cu aluat și Hag HaPesah -Exodul cap. 23, 15 (Sărbătoarea mielului de Pesah), sărbătoare pastorală, celebrând venirea primăverii prin sacrificarea unui animal. Cu timpul, aceste două sărbători au fost asociate cu evenimentul exodului din Egipt, care a avut loc tot primăvara, au devenit din sărbători agrare, sărbători religioase, cu profunde semnificații, expresie a idealului de libertate.

Sărbătoarea Pesah

În ultimii ani ai celui de al doilea Templu, Pesah era o sărbătoare foarte populară, de pelerinaj, fiind amintită și de istoricii Iosefus Flavius (evreu) sau Tacit (roman).
Istoria poporului evreu socotește ca patriarhi (părinți) pe Abraham, venit din Mesopotamia, pe fiul său Ițac și pe, fiul acestuia Iacob, care a avut doisprezece băieți.
Triburile evreiești se aflau în regiunea Canaan (Israelul de astăzi). Unsprezece din cei doisprezece fii ai lui Iacob îl vând pe Iosef, fratele lor, unei caravane de negustori ambulanți și înscenează moartea acestuia.

Iosef ajunge în Egipt, se îndrăgostește de nevasta primului ministru, este arestat și trimis la închisoare. Talentul său în tălmăcirea viselor devine faimos, fapt ce ajunge la urechile faraonului.

Acesta, speriat de un vis în care s-au arătat șapte vaci grase și șapte vaci slabe care le-au înghițit pe cele grase, apelează la Iosef.Iosef îl sfătuiește să facă rezerve de hrană, pentru că vor veni, după șapte ani de recolte bogate, șapte ani de sărăcie. Acest sfat inspirat este ascultat de faraon, iar țara scapă de foamete și Iosef ajunge prim ministru. Seceta și foametea care se instalaseră în Canaan (fenomen frecvent în Orientul Mijlociu) au făcut ca Iacob, împreună cu cei unsprezece fii ai săi și tot tribul să vină la curtea faraonului, cerând ajutor. Are loc reîntâlnirea dintre Iosef, tatăl său, Iacob și frații săi care vor rămâne în Egipt, la curtea faraonului.

Acest trib, cu timpul, a devenit o populație numeroasă-poporul evreu formându-se în Egipt, dintr-un trib de 70 de suflete. Fiind însă o populație minoritară,treptat, a căzut în sclavie. După o lungă perioadă de timp, la porunca unuia din faraoni, s-a convocat un consiliu special pentru a dezbate „problema evreiască” („Hava Nithakma lo” –„Să plănuim cum să scăpăm de evrei”), fiind inventate metode de exterminare: aruncarea în Nil a pruncilor de parte bărbătească, munca silnică la construirea piramidelor, planurile nefiind puse în operă. Șansa eliberării poporului evreu din sclavie a venit odată cu nașterea lui Moise, care, fiind nou-născut, a fost salvat de la înec de fiica faraonului și a crescut la curtea acestuia.La maturitate, Moise va reuși, în ciuda împotrivirii faraonului, să își conducă poporul spre libertate, trecând prin apele despărțite ale Mării Roșii-Exodul, ieșirea din Egipt.

La un moment dat, în Tanah s-a reținut că Moise îl roagă pe Faraon să le permită copiilor lui Israel să meargă în deșert pentru a marca o sărbătoare închinată lui Dumnezeu. Acest episod a precedat exodul efectiv al evreilor din Egipt.

Timp de 40 de ani, evreii au pribegit în deșertul Sinai, mâncând mana cerească, iar Moise a primit de la Dumnezeu, pe Muntele Sinai, cele zece porunci. Întors la ai săi, a găsit poporul deviat din nou la idolatrie și a fost nevoie de o nouă întâlnire cu Dumnezeu. Primirea Torei de către Moise este sărbătorită la cincizeci de zile după Pesah.Deci Pesah este o sărbătoare religioasă care simbolizează eliberarea din robia egipteană, ieșirea din Egipt a evreilor, conduși de Moise și cei 40 de ani de peregrinare prin desert până au ajuns în Canaan. Ea marchează sfârșitul sclaviei evreilor în Egipt. Șabatul dinaintea sărbătorii de Pesah este intitulat Șabat Hagadol (Șabatul cel Mare).

Înțelepții au stabilit că data de 10 Nisan a căzut în anul dezrobirii din Egipt, într-o zi de Șabat. În această zi evreii au avut datoria de a pregăti jertfa pascală, iar aceasta este prima poruncă primită de poporul evreu, prima Mițva.

Evreii țineau deja Șabatul, era o tradiție culturală. Moise a încercat să îl convingă pe Faraon să le dea evreilor o zi liberă pe săptămână, motivând că ei vor trudi mai cu spor.

La sederul de Pesah, praznicul organizat după reguli stricte în prima zi a sărbătorii, capul familiei sau oficiantul stă pe un fotoliu, într-o poziție comodă, pe un fotoliu cu perne, ca un om care a devenit liber.

Sederul (ordinea) începe cu „kiduș” (binecuvântarea rostită asupra cupei cu vin), copiii pun cele patru întrebări (de ce se mănâncă alimente nedospite, de ce se mănâncă verdețuri amare, de ce se înmoaie alimentele în apă cu sare, de ce se mănâncă doar rezemat), care declanșează istorisirea propriu-zisă, tatăl (oficiantul) începând prin a răspunde „Și ne-a scos Domnul Dumnezeul nostru din Egipt”.

Un lucru esențial este interdicția de a avea în locuință din ajun și până la terminarea sărbătorii alimente pe bază de aluat dospit, motiv pentru care, cu multă grijă, se face curățenie în casă.Pesah este sărbătoarea libertății și, alături de Șavuot și Sucot, în vremea Templului, era o sărbătoare de pelerinaj. Conform Tanahului, Pesahul trebuie sărbătorit timp de șapte zile. După exilul din Israel (anul 70 e.a.), când evreii au trăit răspândiți, s-a mai adăugat o zi.