HEDI SIMON, O VIOARĂ ÎN SIMFONIA INIMILOR

de MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ

Elegantă şi generoasă, buna mea prietenă, scriitoarea Hedi Simon mi-a făcut şi anul acesta un cadou de nepreţuit: cel mai recent volum al său, romanul Vioara întâi. Această nouă carte este, precum multe din cele scrise de doamna Hedi Simon una din acelea care se lecturează cam cu sufletul la gură, cu regretul că parcă le-ai parcurs prea repede, dar şi cu dorinţa de a mai relua lectura, sau măcar acele pasaje care au o uimitoare forţă de a reda sentimente şi trăiri într-un fel comune, dar de fiecare dată unice într-o viaţă.
Scrierea începe cu o minunată descriere a iernii unui mare oraş din estul Rusiei, unul dintre acelea unde iarna este anotimpul predominant, dar care acum străluceşte nu numai datorită acelor de gheaţă din atmosferă ci, mult mai mult, datorită unei iubiri dintre doi tineri, nişte tineri aşa cum toţi ne-am dori să fie copiii noştri. Frumoşi, inteligenţi, harnici şi talentaţi cu suflete curate şi idealuri nobile aşa cum numai la tinereţe poţi să ai.
Evident, această iubire va fi temeiul unei căsnicii care debutează cu o nuntă în care gerul siberian este învins de căldura sufletelor care participă la eveniment: colegi, prieteni şi coreligionari conduşi de un rabin care pare a-şi fi luat rolul de părinte, deoarece cei doi tineri sunt singuri pe asprul drum al vieţii din motive pe care autoarea ni le va desluşi pe parcurs. Viaţa îşi derulează mersul ei, se nasc şi doi băieţi, apar probleme cu serviciul, dar dincolo de toate încercările prin care trece familia, unele absolut fireşti, dăinuie umbra unor întâmplări de demult, o umbră cu misterul, dar şi cu traumele ei.
Romanul acesta atipic este detectivistic, dar fără detectivi, psihologic însă fără psihiatri sau psihologi, un roman misterios cam în toată structura sa şi desigur un roman de iubire din care însă nu lipsesc protagoniştii. Vom afla despre o femeie care a făcut tot ce a crezut că se poate face pentru a reuşi în viaţă, o viaţă pornită sub cele mai nefaste auspicii, dar care ne va face să aflăm şi preţul cumplit ce a fost plătit pentru compromisurile care, într-o vreme, au părut rezonabile.
Absolut fascinantă, povestea unui fel de înger, o altă femeie de o desăvârşită discreţie, Ania, cea care intervine din când în când în acţiune, doar pentru a ne arăta că există şi veghetori al căror rol poate nu-l înţelegem niciodată pe deplin. Sau oameni de o emoţionantă dăruire precum doctorul chirurg Vladimir Kogan, o apariţie episodică, omul ce pare a fi avut îndatorirea mesianică de a salva viaţa eroinei principale şi apoi să se retragă şi el la îngerii dintre care plecase cu ani în urmă.
Şi cred că este foarte important să nu ne lăsăm induşi în eroare de construcţiile romaneşti moderne unde urmărirea jocului personajelor principale rezolvă întreaga intrigă pentru că Hedi Simon este o scriitoare cu mare experienţă şi ştie să dea importanţă celor aşa-zis secundare, ele fiind de fapt, metaforic vorbind, nisipul care înseamnă plajă. Un astfel de personaj, uşor de ignorat, dar incalificabil din punct de vedere al lectorului, este o vioară. Un „personaj” esenţial care coagulează în jurul său destinele unor generaţii.
În mod normal evenimentele desfăşurate pe parcursul vremii şi al vremurilor în jurul acestei familii rămasă unită numai prin iubire, chiar şi atunci când răul în formele sale acela mai distructive pare a fi triumfător, este un fel de basm. Şi totuşi atât de posibil în realitate încât uneori, pe timpul lecturii, avem tentaţia de a ne opri respiraţia din dorinţa de a nu tulbura mersul lucrurilor…
Grelele încercări prin care trece această admirabilă familie, ajutată totuşi de prieteni cu inimi calde, vor fi recompensate atunci când se vor reuni în ţara unde vor sosi şi care le va oferi nu numai libertatea fizică ci şi, mult mai important, libertatea spirituală. Iar recompensele pentru suferinţele lor vor apărea în cele mai surprinzătoare feluri. Pentru că, nu-i aşa, cine poate da o definiţie a fericirii, a împlinirii sau a liniştii sufleteşti? Poate doar vioara care, martor tăcut, dar atât de grăitor, va fi şi ea prezentă la actul final atunci când tumultul vieţii îşi găseşte liniştea în marele vad al celor adunaţi sub semnul iubirii.
Sper să nu fi povestit mai mult decât mi-am dorit acest fascinant roman, fiindcă numai lectura sa completă şi directă îi poate dezvălui farmecul său profund, iar la sfârşit orice cititor să poată înţelege cum această ispititoare lectură îi va da mult de gândit la misterele unei vieţi, oricât de obişnuită ar părea ea. Sau poate să aştepte ca Hedi Simon să editeze o altă carte la fel de frumoasă.
Eu unul, am toată încrederea!