ZIUA ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI LA CERNĂUȚI, 2021.
Elevii de la Școala Populară de Artă și Civilizație Românească „Ciprian Porumbescu” din cadrul Asociației Centrul Bucovinean de Artă Cernăuţi împreună cu părinții, cu mare fast au sărbătorit această zi cu o suită întreagă de acțiuni… La Spectacolul dedicat acestei sărbători au fost prezenți o delegație de la Consiliul Județean Iași – Iași County Council în frunte cu Președintele CJ Costel Alexe și delegația Consiliului Raional Cernăuți în frunte cu Presedintele Domnitsak Ruslan.
Acești frumoși românași, adunați sub acoperișul Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești, știu bine, chiar mai mult decât unii oameni mari, că nu sunt de pretutindeni, ci români autohtoni la ei acasă. Dar se țin de vorba poetului „Eu ți-s frate, tu mi-ești frate,/ În noi doi un suflet bate!”. În semn de solidaritate cu frații de-un sânge împrăștiați prin lume, rămași în afara granițelor, de câțiva ani la rând directorul Centrului, dl. Iurie Levcic, de curând consilier în Consiliul raional Cernăuți, improvizează cu discipolii săi, membri ai ansamblului folcloric „Perla” și părinții lor, o simbolică „Horă a Unirii” cu neamul de pe întreg mapamondul.
Colaboratorii Centrului, cei care îl susțin și îl ajută la organizarea sărbătorii (Ana Bompa, Natalia Demciucina ș.a.) au grijă să scoată în față, în această ultimă duminică a lunii mai, valorile de referință, care ne reprezintă ca popor, în primul rând, portul popular românesc și cântecele cu care ansamblul „Perla” a cucerit numeroase trofee ale unor prestigioase festivaluri din România și alte țări.
Ca de fiecare dată, și în această duminică sărbătoarea a început cu numele Poetului care îi unește și ocrotește pe toți românii, veșnicul adăpost al ființei noastre – Mihai Eminescu. Înainte de a-și lăsa florile la monumentul Poetului, copiii au rememorat evenimente, date și personalități importante din istoria românilor, și-au amintit de popasurile lor în acest loc ce ne adună, ne unește, măcar pentru o oră, două, și la celelalte sărbători naționale. Sunt lecții de istorie a neamului care lipsesc din programa școlară, dar sunt însușite cu deosebit interes la manifestările organizate de Iurie Levcic. La sediul Centrului, gazdele și invitații lor, au ridicat paharele (cu vin cei mari, cu apă dulce, copiii) pentru unirea în cuget și simțiri și împlinirea aspirațiilor românilor de pretutindeni.
Adaugă un comentariu