POVESTIRI DE LA ARCUȘ: PETRE STRĂCHINARU, DIRECTOR FONDATOR, invitatul afnews.ro

Irina Airinei: Domnule profesor, ați fost întemeietorul acestui prestigios Centru de Cultură, apoi, în calitate de deputat, ați continuat să fiți aproape de frenetica activitate culturală de la Arcuș. Dar, să începem cu începutul: cum și când s-au înființat Centrele de Cultură?

(Petre Străchinaru, stânga, graficianul Iuri Isar, dreapta)

Petre Străchinaru: Centrele de Cultură din țară au fost înființate sub ministeriatul domnului Pleșu, în 1990. Inițial, în total au fost 12 instituții de acest fel al căror sediu a fost stabilit în foste case rezidențiale ale fostului partid comunist, prin împărțirea patrimoniului căruia a revenit o parte destul de restrânsă și Ministerului Culturii. Andrei Pleșu în perioada comunistă a avut o o perioadă de disidență și a fost detașat la Casa de Creație de la Tescani. Acolo s-a coagulat un grup de elită din care a apărut ideea creării acestor centre culturale. Din păcate această idee generoasă a fost uneori deturnată și unii au crezut că pot profita de pe urma unor asemenea instituții nedându-le direcția spre cultură ci spre afaceri și chiar spre posibilitatea de a-și însuși bunuri publice.

În 1990 s-a înființat departamentul „Domus” în cadrul Ministerului Culturii care își propunea să facă o serie de investiții și activități aducătoare de profit care să fie reinvestit în activitățile culturale. Bineînțeles că domnul Pleșu a introdus printre acestea și Centrul de Cultură Tescani, Centrul de Cultură Arcuș inițial fiind subordonat financiar Centrului de la Tescani care, inițial, a fost subordonat Centrului „Gheorghe Apostu” din Bacău care și-a căpătat numele mai târziu, sub directoratul domnului Geo Popa, și care, inițial, se numea Centrul de Cultură Bacău…Mai era inclusă, în rândul centrelor de cultură, Vila „Luminiș” din Sinaia (casa lui George Enescu), în București exista un centru de Cultură în Casa „Kalinderu”, mai era la Ștefănești Argeș casa Brătienilor și știu că a existat, meteoric, dar a dispărut, un centru de cultură la Olănești, trecut în patrimoniul Ministerului Culturii. Eu știu că au fost 12 asemenea instituții și, deși au fost finanțate, s-au topit pur și simplu. Știu că la „Kalinderu” cu al cărui director am și fost la niște cursuri de management organizate la Cracovia și Bruxelles, se mutase Uniunea Arhitecților. Și ajungem cu povestea la Arcuș.

I.A.: În ce condiții s-a înființat Centrul de Cultură „Arcuș” și cu ce dificultăți v-ați confruntat?

P.S.: Dificultăți cu care s-au confruntat înainte de ’89 și după ’89 toate instituțiile culturale. După încetarea prematură a mandatului domnului Andrei Pleșu până la mandatul domnului Ion Caramitru, ceilalți miniștri nici nu au știut că există centre de cultură.

La Arcuș eu am fost, înainte de a se înființa centrul de cultură, de două ori. Prima data am fost invitat, în calitate de director al Casei de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe, în 1975, la inaugurarea simpozionului de sculptură care se organiza sub egida Casei Agronomului conduse de domnul FEDER ZOLTAN. Dumnealui a avut marele merit de a fi restaurat castelul.

POVESTIRI DE LA ARCUȘ: SCULPTURA ÎN LEMN

Irina Airinei: La Centrul „Arcuș” s-a creat o mare expoziție de sculptură în aer liber. Care este povestea ei?

Petre Străchinaru: În anii ’90 am încercat să adun toți sculptorii care au lucrat la Arcuș și în tot județul Covasna unde s-a organizat al doilea simpozion de sculptură din țară, primul a fost la Măgura, Buzău, plecând de la tradiția locală a meșterilor sculptori în piatră din zonă care făceau monumente funerare. NICĂ APETREI, sculptor cunoscut, a realizat o primă ediție după care ideea a fost preluată și în județul Covasna, dar având ca material de lucru lemnul, material specific zonei.

La vremea aceea nimeni nu s-a gândit cum se va comporta și ce se va întâmpla cu lemnul sub influența factorilor naturali? Dar necazul este că pe lângă incidența acestor factori a intervenit și influența nefastă a omului și după 1989 s-a dat iama în aceste spații unde, în timpul fostului regim, erau trimiși tinerii artiști care, oricum, erau bănuiți de dizidențe care nu cadrau cu politica culturală de atunci și atunci erau lăsați izolați…

Așa s-a întâmplat la Arcuș timp de 7 ediții, dar, constatându-se că spațiul din parcul dendrologic era saturat. S-au făcut două ediții la Mestecănișul din Reci și, constatându-se că nu mai sunt condiții, s-au mai făcut trei ediții în stațiunea Covasna în apropierea hotelului Montana și, practic, după ’89 a început vandalizarea lucrărilor. Eu am început restaurarea și conservarea lucrărilor din parcul de la Arcuș și am început să adun toți artiștii care au lucrat în județul Covasna pentru a încerca să salvăm ceea ce mai era de salvat. Majoritatea lor sunt astăzi artiști consacrați în Europa. Foarte mulți dintre ei s-au stabilit în străinătate și mi-a fost foarte greu să îi contactez. Dar ce m-a frapat, a fost că unul dintre ei, KOPAN JOSEF, stabilit în Austria, mi-a răspuns că nu poate veni dar că îmi sugerează să îl invit și pe domnul FEDER ca fiind unul dintre cei care au stat alături de artiști la realizarea a ceea ce a rămas acolo, la Arcuș. Mi-a vorbit inclusiv de localnicii care sprijineau ridicarea lucrărilor, inginerii de la trustul de construcții care puneau la dispoziție diferitele utilaje. Dar eu cunosc contribuția domnului FEDER ZOLTAN la restaurarea acestui imobil unde statul român a investit enorm și, după retrocedare, nu a recuperat investiția.

Zoltán Féder s-a născut la Budapesta în 1931, dar și-a petrecut copilăria în Sfântu Gheorghe, unde a absolvit școala și a supraviețuit Holocaustului. În 1955, a absolvit Institutul de Științe Agricole din Cluj-Napoca cu o diplomă de inginer, iar până în 1977, a ocupat funcții de conducere în diferite unități agricole din regiunea forestieră. În 1977, s-a stabilit la Rehovot, Israel, împreună cu familia sa și a lucrat ca inginer, in cercetare, până la pensionare. Pe lângă studiile sale profesionale, a publicat articole pe diverse teme, mai întâi în „Oglinda județeană” din Sfântu Gheorghe, apoi în „Viața nouă” în Târgu Mureș și în „Noul Est” în Tel Aviv.