SNSPA comemorează 80 de ani de la Pogromul de la Iași

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) comemorează 80 de ani de la Pogromul de la Iași, unul dintre cele mai atroce acte criminale săvârșite pe teritoriul României. Evenimentele desfășurate între 27 și 30 iunie 1941 au dus la uciderea unei treimi din populația evreiască a Iașiului, adică aproape 14.000 de civili.

Barbaria acelor zile cade în întregime în responsabilitatea guvernului condus de Ion Antonescu, care a folosit în acțiunea sa instituții ale statului: armata, poliția, jandarmeria.

Pogromul de la Iași a fost expresia violenței statului împotriva propriilor cetățeni a căror unică vină era apartenența la o anume etnie.

Raportul Comisiei Internaționale de studiere a Holocaustului în România, acceptat de Statul Român în anul 2004, recunoaște clar responsabilitatea regimului antonescian în comiterea crimelor din perioada Holocaustului, printre care și pogromul de la Iași. Pe acesta îl definește ca “primă fază a distrugerii fizice a evreilor din România”.

Comunitatea academică a SNSPA își exprimă dorința ca aceste fapte să nu fie uitate, astfel încât niciodată antisemitismul și ura rasială și etnică să nu mai poată comite acte violente sub adăpostul unei ideologii criminale transformată în politică de stat.

De asemenea, subliniem rolul decisiv al educației în promovarea memoriei Holocaustului, ca parte a consolidării valorilor democratice ale societății românești.

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.