AFnews
Sunt bucuroasă să descopăr, iată, pasiunea Elenei Moșuc de a picta icoane, o pasiune, până astăzi, discretă, himeră mângîiată cu lumina moale a penelului într-un traseu artistic amintind de sonorități strălucitoare din arii dantelate, dar și de o frământare gravă,urcând de undeva, din profunzimi …Un talent, un dar…O voce de coloratură dramatică din același filon spiritual, trăgându-și seva din basmul moldav al copilăriei, cu un bunic, cu o biserică și un vis frumos…
Irina Airinei: De unde pleacă acest vis? „Înger, îngerașul meu…”
Elena Moșuc: SIGUR din copilărie, când bunica m-a învățat această rugăciune și altele. Toți cântăreții își descoperă talentul, darul, vocea lor de mici. Și eu l-am descoperit copil fiind, când cântam cu toții împreună la toate petrecerile de familie. Au fost momente de mare bucurie și mi-a plăcut să cânt cu acele ocazii. Chiar și la școală cântam des ca solistă, dar momentul în care îmi place să-mi amintesc este când cântam în biserică cu bunicii mei, de care îmi plăcea foarte mult. Am învățat multe în biserică, chiar și solfegiu.
I.A.: Ce este puterea rugăciunii ?
E.M.: Când crezi cu adevărat în ceva, când visezi la ceva (construindu-ți, astfel, singur, viitorul), când, după rugăciunile în care ai contactul intim și sincer cu Creatorul tău, primești prin intuiție multe răspunsuri la rugăciunile adresate Lui, atunci ești pe calea cea bunaă. Si în cazul meu, tot ce am visat, am realizat. De ce? Pentru că am crezut, cu fermitate, în talentul primit în dar de la Dumnezeu, (vocea), am perseverat, am studiat tehnic foarte mult și corect, l-am șlefuit ca pe un diamant prețios, l-am îngrijit și am dat suflet lucrărilor interpretate. Asta înseamnă credință! Aceasta demonstrează puterea rugăciunii.
Am studiat în total 10 ani, înainte de a debuta în rolul Regina Nopții din „Flautul fermecat“ de Mozart, la Iași (în limba română), începând de la 16 ani, când eram liceeană și continuând studiul și în timpul în care am profesat ca învățătoare la Școala primară „Gh.Asachi“ din Iași, prima școală în care s-a predat în limba română (istoric vorbind). În 1989 m-am dedicat total muzicii, la Opera din Iași, debutând, în scurt timp, ca solistă. Mereu am visat să devin cântăreață de operă, dar, pe vremea comunismului din România nu credeam că am șansa să plec din țară. În 1990 am câștigat competiția de la München … nimeni n-ar fi crezut! Nici eu! Am debutat, cu rolul Regina nopții, în limba germană, la München, un rol de care am fost atașată de-a lungul carierei mele și care m-a dus în toată lumea. În urma audiției din 1991 de la Viena, am semnat primul meu contract la Zürich Opernhaus care a devenit teatrul meu preferat și adevăratul meu conservator.
Alexander Pereira, care era atunci intendent, m-a format, oferindu-mi chiar mai mult de trei roluri în fiecare an. Indirect, prin rolurile oferite si studiate la Zürich cu cei mai mari corepetitori și dirijori, el m-a ajutat să îmi măresc repertoriul și valoarea ca artistă, lucru care mi-a adus faima internatională, deschizându-mi-se, astfel, ușile tuturor marilor teatre. Am avut șansa să lucrez cu cei mai mari cântăreți și dirijori. La Zürich am lucrat la rolurile mele cu pianiști și maeștri foarte buni. În peste treizeci de ani de carieră, am învățat mult și, datorită tuturor acestor experiențe, am devenit artista care sunt astăzi.
I.A.: Cum și când ai simțit dorința de a picta icoane?
E.M.: Acum doi ani. A sosit atunci momentul. Iar pandemia a definitivat totul. A cânta pentru mine este ca a trăi. Este o comunicare între mine și Dumnezeu, cântecul meu este întotdeauna o rugăciune. Simt că tot ce iese din gura mea în timp ce cânt, toate notele și toate sunetele, provin din inspirația pe care mi-o dă Dumnezeu. Mă simt ca o legătură între Dumnezeu care mi-a dat vocea și publicul meu. Iar icoana este o rugăciune în sine.
I.A.: Este pictura o viziune, o destăinuire, o incursiune?
E.M.: Este o descoperire. Mă descopăr pe mine însămi.
Gândul mă duce la rolul mamut al Giseldei din opera verdiană „I Lombardi”. Niciodată nu aș fi crezut că voi aborda acest rol, dar m-am descoperit, studiindu-l, mi-am redescoperit calități vocale încă ascunse, așa cum se întâmplă și în pictură și în cânt. Cu acest personaj am debutat în 26 septembrie 2019 la Opera Magyar Kolozsvan din Cluj-Napoca: acest rol este rezultatul visului prietenului meu, regizorul și muzicologul Csaba Némedi, care a vrut să pună în scenă „I Lombardi” pentru mine. Giselda trăiește într-o societate dominată de sânge, moarte și război. Mesajul acestei lucrări este că nimeni nu trebuie să omoare în numele lui Dumnezeu. Este un mesaj universal și o temă foarte actuală. M-a făcut să simt nevoia Luminii ocrotitoare. Prin rolurile diverse abordate în cei 30 de ani de carieră, am reușit să îmi descopăr noi valențe artistice, iar pictura mă ajută nu doar la întregirea mea ca artist cu creativitate, dar și să nuanțez și mai mult partea vocală a artistului din mine. Asa cum cântul, muzica mă ajută să dau viață culorilor atât de nuanțate din picturile mele, icoanele pline de frumusețe și gingășie pun în valoare, cred, multe aspecte ale sufletului meu care este o particică din suflul universal.
I.A.: Ce îți dorești cel mai mult?
E.M.: Să dăruiesc ceea ce am primit. Eu spun mereu: ‘‘Io son l‘umile ancella del genio creator‘‘, renumita frază a Adrianei Lecouvreur (Opera lui Cilea). Eu sunt instrumentul umil al geniului creator… Aș vrea să cânt atâta timp cât Dumnezeu îmi dă șansa. Și așa îi mulțumesc lui Dumnezeu care mi-a dat o voce pe care o iubesc.
Adaugă un comentariu