DR. AURELIAN POPESCU: „CĂRȚILE SUNT VIAȚA NOASTRĂ!”

DESPRE VIAȚA LUNGĂ A CĂRȚILOR
DE VORBĂ CU DR. AURELIAN POPESCU, CADRU DIDACTIC ASOCIAT AL UNIVERSITĂȚII BUCUREȘTI, ȘEFUL SERVICIULUI DE RESTAURARE ȘI PREZERVARE A PUBLICAȚIILOR DE LA BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ „CAROL I” BUCUREȘTI
UN INTERVIU DE IRINA AIRINEI (partea I)

Irina Airinei: Stimate domnule profesor Aurelian Popescu, sunteţi un binecunoscut specialist al domeniului restaurării și prezervării publicațiilor. Cum a început lungul dumneavoastră traseu profesional?
Aurelian Popescu: Sunt absolvent al Facultăţii de Biologie, Specializarea Biochimie, promoţia 1988. După absolvire am fost repartizat ca profesor de biologie – chimie în învăţământ, unde mi-am desfăşurat activitatea până în anul 1990. În urma unui concurs, am ajuns bibliotecar în cadrul Serviciului Catalogare la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti. Am deprins dragostea adâncă pentru cărţi şi am început să desluşesc farmecul tainelor ascunse ale bibliotecii. Având în vedere specializarea mea iniţială, în anul 1993, domnul prof. univ. dr. Ion Stoica, directorul de atunci al bibliotecii, mi-a propus să încep demersurile de organizare a unui viitor laborator de patologie şi restaurare a cărtii. Astfel, am ajuns să fiu captivat de domeniul fascinant al conservării şi restaurării documentelor la început în cadrul Laboratorului de restaurare de la Arhivele Naţionale, apoi la Laboratorul de patologie şi restaurare a cărţii al Bibliotecii Naţionale, locul unde mi-am desăvârşit pregătirea ca restaurator de carte. Am parcurs toate etapele fireşti ale evoluţiei profesionale, doctoratul susţinut în anul 2009 având drept scop marcarea pregătirii mele aprofundate din perspectiva cercetării înscriindu-se în acest firesc ciclu.

I.A.: Ce ne puteți spune despre istoria și profilul domeniului, văzute „din interiorul” Bibliotecii Centrale Universitare Carol I?
A.P.: Încă din anii ’80, la nivelul BIBLIOTECII CENTRALE UNIVERSITARE a existat dorinţa înfiinţării unui laborator de restaurare. Acest fapt devenea imperios necesar, având în vedere că biblioteca deţinea un bogat şi valoros fond de carte veche şi manuscrise care necesita cel puţin operaţii de întreţinere curentă. Condiţiile de atunci nu au permis aprobarea realizării acestui deziderat. Evenimentele din decembrie 1989 au transformat în cenuşă întreaga colecţie patrimonială şi în ruină o clădire istorică. După anul 1990, conjunctura istorică a dat posibilitatea renaşterii Bibliotecii Centrale Universitare şi construirea la standarde moderne a unui complex de clădiri menit să adăpostească noua colecţie. Astfel, au putut fi realizate depozite noi având în vedere condiţiile necesare asigurării protecţiei optime a documentelor. Din anul 1997, LABORATORUL DE RESTAURARE îşi desfăşoară activitatea în spaţiul proiectat şi amenajat special în acest scop în complexul B.C.U. SERVICIUL RESTAURAREA ŞI PREZERVAREA PUBLICAŢIILOR, serviciu a cărui activitate o coordonez și care se ocupă de buna conservare a întregii colecţii de documente a bibliotecii, atât preventiv cât şi curativ.

BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ „CAROL I” BUCUREȘTI

I.A.: Care v-au fost mentorii, profesorii?
Reiterez faptul că primul contact cu domeniul conservării şi restaurării documentelor a avut loc la Laboratorul de restaurare de la Arhivele Naţionale unde am avut privilegiul de a-l cunoaşte pe domnul prof. univ. dr. FLOREA OPREA, cel care m-a făcut să îndrăgesc acest domeniu. De asemenea, datorez recunoştinţă doamnelor MIHAELA POPA şi ELENA PRODAN precum şi domnului AUREL PANDELE care au contribuit la formarea mea profesională într-un domeniu atât de frumos.

I.A.: Cum scrieţi şi cum se leagă scrisul de activitatea propriu-zisă? Cum şi unde publicați?
A.P.: Scrisul a apărut ca o necesitate firească de a împărtăşi comunităţii profesionale din experienţa personală sau din informaţiile culese în urma documentării pe care am realizat-o pentru elaborarea tezei de doctorat sau în vederea participării la diverse sesiuni de comunicări ştiinţifice. O preocupare mai recentă la care ţin în mod deosebit este contribuţia mea la „Tratatul de biblioteconomie” prin capitolul dedicat conservării documentelor. De-a lungul timpului, am publicat în „Studii de biblioteconomie şi ştiinţa informării”, „Sănătatea cărţilor” — revistă editată de Biblioteca Judeţeană Bihor, revistă care, din păcate, şi-a încetat apariţia, revista „Biblioteca”, Buletinul ABIR, „Revista Română de Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării”, „Revista Română de Conservare şi Restaurare a Cărţii” şi în volume de studii.

I.A.: Care sunt subdomeniile de care vă simțiți mai legat?
A.P.: Prin specificul pregătirii mele am fost atras de partea analitică DE INVESTIGARE A DOCUMENTELOR DEGRADATE, dar, în egală măsură, şi de minuţiozitatea restaurării.

I.A.: Ce părere aveţi despre felul în care este prezervat patrimoniul documentar românesc la ora actuală? Dintre instituţiile info-documentare de la noi (muzeu, bibliotecă, arhivă, institut etc.), care credeţi că stă mai bine la acest capitol?
A.P.: Din fericire, în ultimii ani, abordarea prezervării patrimoniului documentar a cunoscut o schimbare prin conştientizarea importanţei acestuia de la nivel local (biblioteci orăşeneşti, judeţene) până la nivel central. Au fost construite noi biblioteci sau modernizate cele existente, dar lipsa de personal calificat în conservare sau restaurare încă persistă, existând biblioteci judeţene care nu au în organigramă postul de conservator. Bibliotecile, în comparaţie cu muzeele şi arhivele, au un fond documentar activ care este supus şi unei uzuri de folosinţă, şi care ar avea nevoie de mijloace materiale şi de personal pentru realizarea de operaţii curente de întreţinere.

I.A.: Ce credeţi despre dotarea actuală a laboratoarelor de specialitate din România? Dar despre nivelul de pregătire al specialiştilor din aceste laboratoare?
A.P.: Aşa cum am spus, din păcate, puţine biblioteci deţin laboratoare de conservare, cu atât mai mult laboratoare de restaurare. La ora actuală cel mai bine utilat laborator de restaurare este cel al Bibliotecii Naţionale a României. În ceea ce priveşte specialiştii care lucrează în domeniul restaurării patrimoniului documentar, pot spune, din câte cunosc, că sunt persoane pasionate şi care desfăşoară activitatea la standarde ridicate.

I.A.: Ce credeţi despre direcţiile şi nivelul cercetării stiinţifice în domeniu? Unde s-ar plasa România, din acest punct de vedere, în context european şi mondial?
A.P.: În comparaţie cu marile biblioteci naţionale europene unde există nuclee de cercetare în domeniul conservării documentelor (preventiv şi curativ), la nivelul marilor biblioteci din România nu există preocupări cu privire la cercetarea fundamentală sau aplicată în acest domeniu.

I.A.: Ce șanse şi ce profil are, în prezent, această profesie în România? Dar în străinătate?
A.P.: Din păcate, complexitatea pregătirii şi durata acesteia atrag din ce în ce mai puţine persoane interesate. În străinătate se pot găsi diverse forme de pregătire a specialiştilor de la studii tehnice aplicate, studii universitare, postuniversitare cu durate diferite în funcţie de suportul studiat.

I.A.: Care sunt, după părerea dumneavoastră, căile de integrare a profesioniştilor români în activitatea practică şi de cercetare europeană în domeniu?
A.P.: În primul rând, trebuie să existe preocupări punctuale sau dedicate (personal calificat, mijloace materiale) la nivelul marilor biblioteci româneşti apoi trebuie deschise căile comunicării instituţionale cu marile biblioteci europene.

I.A.: Cum credeţi că este receptată profesia la nivel public? Cum ar putea fi imbunătătită această imagine? Care ar fi rolul publicului în conştientizarea importanţei prezervării patrimoniului documentar?
A.P.: Din constatările mele, profesia de conservator / restaurator patrimoniu documentar este receptată pozitiv cu respect şi admiraţie pentru cei ce se apleacă asupra documentelor vechi.

I.A.: Cum ar putea să fie atrase fonduri pentru dezvoltarea acestui domeniu?
A.P.: Prin campanii mediatice de sensibilizare a publicului şi a factorilor de decizie pentru alocarea de fonduri pentru activităţi stringente cum ar fi dezacidificarea documentelor acide, digitizarea documentelor, restaurarea unor fonduri valoroase etc.

I.A.: Care dintre proiectele coordonate de-a lungul timpului vă este cel mai drag?
A.P.: Pot spune că dintre cele mai dragi proiecte la care am participat a fost cel de organizare şi conservare a bibliotecii Schitului Prodromu din Sfântul Munte Athos.

I.A.: Ce alte proiecte de viitor aveti pe plan profesional?
A.P.: Traversez o perioadă pragmatică a existenţei mele şi având în vedere conjunctura financiară actuală evit să—mi propun proiecte a căror realizare nu o consider posibilă într-un viitor apropiat.