DR. AURELIAN POPESCU despre LUNGUL DRUM AL CĂRȚII CĂTRE VIAȚĂ

INVITATUL NOSTRU: DR. AURELIAN POPESCU, CADRU DIDACTIC ASOCIAT AL UNIVERSITĂȚII BUCUREȘTI, ȘEFUL SERVICIULUI DE RESTAURARE ȘI PREZERVARE A PUBLICAȚIILOR DE LA BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ „CAROL I” BUCUREȘTI
UN INTERVIU DE IRINA AIRINEI (partea a II-a)

Irina Airinei: Domnule profesor, cum readuceți la viață patrimoniul bibliofil? Care sunt etapele restaurării cărților degradate?
Aurelian Popescu: Prima etapă este cea de INVESTIGARE din punctul de vedere al degradărilor mecanice, chimice și biologice. Investigarea se face de la exterior spre interior, prin controlul legăturii și al corpului cărții, dacă a avut mucegai activ, dacă au fost insecte care să afecteze materialul… Cari care au pătruns în piele și în materialul coperților trecând și prin hârtie și ducând, efectiv, la o fragilizare și o franjurare a hârtiei. Apoi studiem materialele componente, începând de la exterior spre interior. Pot exista perforații care sunt făcute de larva carilor.

Până la 1820-1830 se folosea hârtie manuală, o hârtie mult mai rezistentă decât cea industrială care a apărut ulterior. Hârtia manuală era confecționată din deșeuri textile și era mult mai solidă decât hârtia folosită mai tîrziu, hârtia industrială. După 1840, hârtia industrială intrată în uz e mult mai fragilă și mult mai instabilă chimic. Având o aciditate crescută, tratamentele hârtiei industriale sunt diferite față de cele pentru hârtia manuală deoarece cea industrială necesită și o dezacidificare ulterioară. Apoi ceea ce contează este cerneala pentru că există și însemnări manuscrise din diverse epoci, cu cerneală care poate să fie sau nu solubilă. Deci nu trebuie să distrugem prin tratamente, cerneala însemnărilor de pe cărți. Apoi adezivul folosit, pentru că foloseau ori clei de oase ori pastă de făină ori combinații. De multe ori amestecau făina cu cleiul de oase. Și urmează elementele de coasere a cărții, anumite tipuri de sfoară și altele.

Așadar, mai întâi se realizează INVESTIGAȚIA și apoi urmează partea de ANALIZĂ BIOLOGICĂ. De regulă, cartea este purtătoare de spori dar, uneori, acești spori pot fi inactivi. Din fericire, iarna, încălzirea centrală și vara aerul condiționat duc la uscarea aerului. Trebuie evitate variațiile majore de umiditate…

I.A.: Iar procesul propriu zis de restaurare, după investigare, în ce constă?
A.P.: Această TERAPIE A CĂRȚII constă în principiu în mai multe etape prin care cartea va trece. La o carte care se desface, prima etapă constă în FOTOGRAFIEREA CĂRȚII. Fotografia este un MARTOR esențial pentru că reprezintă dovada a ceea ce îți propui să îi faci acelei cărți. Începând cu coperta întâi, coperta a doua, cotorul, detaliile cotorului, interiorul cotorului la o primă desfacere, tranșele superioare, inferioare, laterale, deoarece cărțile ținute în umiditate în subsoluri, în spații închise, întunecate și umede sunt pline de mucegaiuri.

Dezvoltarea mucegaiurilor duce la lipirea paginilor între ele. Ele vor fi spălate cu o substanță pe bază de alcool, nu de clor, iar acest aspect este foarte important deoarece mucegaiurile pătează ireversibil. Cartea se desface în elementele componente, în fascicole (fascicolele reprezintă plierea colii tipografice).

I.A.: Din ce se realizează completările filelor?
A.P.: Hârtia japoneză pe care se consolidează filele franjurate și fragmentate în urma acțiunii mucegaiurilor și carilor, se realizează din anumite plante cu fibră lungă, asemănătoare cu bumbacul și cu cânepa. După desfacere, fiecare filă este curățată prin curățare mecanică, apoi introdusă în apă caldă și când apa rămâne limpede, hârtia este pusă la uscat.

După aceea, pe masă luminoasă se completează, la format, textul. Apoi, filele consolidate pe hârtie japoneză se recompun așa cum au fost făcute. Urmează partea legăturii când se coase, practic, manual , cu același număr de nervuri, cu aceleași feluri de ațe mai groase. Apoi pielea veche este scoasă de pe vechea scoarță și se va depune acolo unde se poate refolosi, pe coperțile vechi, iar completările se fac numai cu piele nouă. Și dacă am avut încuietori-martor, se fac și încuietorile metalice identice.

Iar pielea este curățată, emoIiată și dată cu ceară de protecție pentru a-i conferi rezistență în timp. Sunt ciuperci care preferă suportul celulozic, hârtia și ciuperci care preferă colagenul și atacă pielea.

Sunt ciuperci diferite, unele pot trece de pe un suport pe altul, dar, în principiu, sunt ciuperci specifice fiecărui material și culorile lor merg de la alb, albicios, galben, violet până la negru, unele pot determina apariția micozelor de piele la persoana care le manipulează. Poți face micoze când ciuperca este activă sau când este inactivă poți face alergii respiratorii.

I.A.: Mai primiți spor de toxicitate?
A.P.: În 2018 au fost tăiate sporurile de toxicitate iar salariile sunt foarte mici.

I.A.: Care sunt regulile de bază ale amplasării și climatizării depozitelor?
A.P.: DEPOZITUL TREBUIE SĂ FIE CURAT, MICROCLIMATUL SĂ NU FIE FLUCTUANT: CU TEMPERATURI DE CIRCA 18 GRADE, MAXIMUM 21- 23 ȘI UMIDITATEA LA FEL, MAXIMUM 55%. SĂ NU FIE VARIAȚII FOARTE MARI. CONTEAZĂ FOARTE MULT EXPUNEREA DEPOZITULUI. CU CÂT E MAI ÎNSORIT CU ATÂT E MAI INSTABIL, DECI TREBUIE ORIENTAT SPRE NORD, SPRE VEST, SPRE EST. NU SPRE SUD. LA CE ETAJ POȚi SĂ AI DEPOZITUL? SĂ NU FIE ÎN SUBSOL!!! E NECESARĂ MONITORIZAREA PERMANENTĂ A UMIDITĂȚII ȘI TEMPERATURII DEPOZITULUI.

I.A.: Ce forme de pregătire există pentru formarea restauratorilor de carte?
A.P.: Până prin 2010 exista la Ministerul Culturii un centru care pregătea restauratori, după aceea s-a înființat Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală care inițiază stagii de pregătire pentru conservatori și restauratori, teorie și practică. După stagiul teoretic trebuie să lucrezi într-un laborator autorizat cel puțin 1080 de ore după care se susțin examene de preatestare și atestare. La Ministerul Culturii sunt module de pregătire, trei la RESTAURATORI și două la CONSERVATORI DE CARTE după care îți cauți laboratorul care să te primească în practică și totul e contra cost (și partea de teorie și partea de practică). Există un mare laborator la Biblioteca Națională. Muzeele regionale București, Craiova, Iași, Cluj, Alba Iulia, Timișoara au câte un specialist. În domeniul restaurării, BCU Iași are un specialist, Clujul are numai conservatori. Conservatorii fac numai partea preventivă, nu se ocupă de restaurare.

EX LIBRIS OCTAVIAN GOGA

I.A.: Când a fost inițiat acest proces de restaurare a cărții la noi?
A.P.: Arhivele Naționale au fost primele care au inițiat restaurarea documentelor prin anii ’50.

I.A.: Dacă vorbim de formarea specialiștilor, de la ce pregătire de bază se poate pleca pentru a se forma în restaurarea de carte?
A.P.: Pregătire umanistă în general, poate să aibă la bază istoria, literele, limbi străine, limbi clasice, filozofie, arhivistică, pregătire juridică, biblioteconomie, iar pentru partea de investigație, chimist, biolog sau biochimist.

I.A.: Vă mulțumesc și vă mai așteptăm.